29.05.2009,  12:27:08 | 0 comentarii | 519 vizualizari
Un „brand” (local & naţional) în căutarea publicului - ţintă: Simota. Alin Simota
de Mihai BARBU
Alin Simota s-a născut la Petroşani în 1967. „De Ziua Forţelor Armate”, precizează Simota. Pe stil vechi, această zi se sărbătorea pe 25 octombrie. Cu toate acestea, Alin a copilărit pe strada Păcii lângă o unitate de pompieri gata mereu să stingă focul. A făcut şcoala generală la nr. 5 iar apoi a absolvit liceul industrial. Acolo a fost coleg cu o seamă de tineri (printre care erau şi Dan Surulescu şi Răzvan Marica) cu care a rămas prieten toată viaţa. Toţi trei au absolvit Institutul de Mine Petroşani. Alin a mai făcut, apoi, tot la Petroşani şi Facultatea de Managenent. Ulterior, a devenit doctor în minerit, sub conducerea profesorului Iliaş, cu o teză care trata o nouă abordare a susţinerilor mecanizate la diverse presiuni. L-au ajutat, cu marea lor experienţă didactică şi practică, profesorii universitari Radu Sorin şi Andraş. Cu toate că a parcurs toate treptele iniţierii profesionale în minerit, Simota a ales, încă de la început, libera iniţiativă. Acum este om politic.
E consilier judeţean, vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe a CJH şi preşedinte interimar al organizaţiei PNL Petroşani. Interviul de mai jos îşi propune să descopere, dincolo de avere şi putere, un om aşa cum nu l-aţi cunoscut încă. Numele lui e Simota. Alin Simota.
 
- Cum se face că, deşi aţi ales să studiaţi la Institutul de Mine din Petroşani, nu aţi profesat niciodată?  
- Eu am terminat institutul în 1994. Cum nu mai erau repartiţii obligatorii în minerit eu am ales, de la bun început, să nu mai intru în mină. Colegul meu, Daniel Surulescu a ales mineritul şi a ajuns director general la Compania Naţională a Huilei. Eu, însă, am fost marcat de moartea, în mină, a tatălui meu şi i-am promis mamei că nu o să lucrez niciodată în subteran.
- Câţi ani aveaţi când s-a întâmplat tragedia?
- Eram în primul an la facultate. Tata ieşise la pensie şi pentru a câştiga un ban în plus s-a mai angajat, împreună cu două grupe de pensionari, la mină. El era maistru minier şi lucrurile păreau că vor decurge normal. Din nefericire, tata a murit, pe galeriile minei Livezeni, în mod stupid. În timp ce mânca i-a căzut în cap o conductă de aer şi a sfârşit instantaneu. 
- Cum aţi aflat vestea?
- Era într-o sâmbătă şi, fiind înainte de 1989, eram la cursuri. De la 9 la 10 aveam un curs, cu profesorul Gogu Vlad, de tehnologie a materialelor. Am fost chemat la Decanat şi mi s-a spus că tata a suferit un accident de muncă. Afară era o vremea câinoasă. Lapoviţa şi ninsoarea făceau oraşul de un alb murdar. Pe atunci statul dădea studenţilor de la Mine costume şi mantale de care eram foarte mândri. Era însemnul distinctiv că suntem studenţi şi că, în curând, vom deveni ingineri minieri. Mi-am luat, la repezeală, mantaua şi am luat-o la fugă spre casă. Când am ajuns în dreptul Hotelului Petroşani mi-am dat seama că alergam, ca un nebun, pe mijlocul străzii. Noroc că pe atunci în Vale nu erau prea multe maşini… Am ajuns acasă în mai puţin de un sfert de oară. Mama nu ştia nimic. Mi-era teamă să-i spun pentru că era bolnavă de inimă. L-am sunat pe doctorul Radu V. Radu care a venit, acasă, împreună cu verişoara mea, Cristina, să o sedeze. L-am sunat pe d. Surulescu care era, la UPSRUEEM, cu directorul Bacu. Ei mi-au dat trista veste. Tata murise, în mină, la doar 59 de ani. Atunci i-am promis mamei că eu nu o să lucrez niciodată la mină. Eram singurul lor copil. După cinci ani s-a stins şi mama. Când a plecat dintre noi avea doar 60 de ani. În anul următor am absolvit facultatea şi, până azi, m-am ţinut de promisiunea făcută.
- Şi cum v-aţi descurcat în acei ani de capitalism sălbatic?
- Am început cu micul trafic de frontieră. Nu mi-e ruşine să recunosc acest lucru. Atunci am învăţat să studiez piaţa. De aici căram cartofi, bibelouri şi chinezării pe care le vindeam peste graniţă şi, cu mărcile şi forinţii obţinuţi, cumpăram mâncare ungurească şi o aduceam la Petroşani. Comerţul de stat îşi dădea duhul şi noi am fost aceia care aprovizionam Petroşaniul cu ceea ce cerea piaţa. În acele vremuri noi, ca tineri ingineri (mergeam împreună cu vechii mei prieteni Dan Surulescu şi Răzvan Marica) am uitat tot ceea ce învăţasem la „socialism ştiinţific” şi încercam, pe banii noştri puţini, să vedem, pe pielea noastră, cum e cu libera iniţiativă.
- Aveţi vreo amintire din acele vremuri apuse?
- Am fost, odată, trei săptămâni, „prizonieri” în Ungaria. Avusem ceva necazuri cu poliţia maghiară care ne-a confiscat paşapoartele. Dormeam în maşină, noroc că era vară, nu ştiam limba, nu aveam bani şi nu puteam întoarce acasă. Noroc cu părinţii prietenilor mei şi cu avocaţii pe care îi aduseseră să ne aducă acasă. Specialiştii îţi atrag atenţia că nu trebuie să neglijezi înţelegerea diferenţelor culturale, a celor politice şi de bussines, care sunt foarte importante pe orice piaţă. Dar, atunci, eram foarte tineri şi toate le vedeam de sus şi superficial. Aşa e „dulcea pasăre a tinereţii…”. Privind retrospectiv, această întâmplare- limită a cimentat o prietenie şi vă asigur că, acum, dacă m-ar fi întrebat vreun consilier de la Cotroceni cum să acţionăm la cererea preşedintelui maghiar de a veni cu avionul în Ardeal i-aş fi sugerat să fim generoşi. 
- Când aţi făcut pasul spre formele „instituţionalizate” ale capitalismului?
- Atunci când, împreună cu avocatul Dumitru Virgil, am deschis barul „Faliment”. Am ales un nume incitant şi am vrut să demonstrăm că putem face din „Faliment” un brand de succes. Era încă prea devreme pentru o astfel de abordare avangardistă… Am observat însă faptul că în afaceri e bine să o iei pe cont propriu. Aşa că eu am fost primul „investitor” care şi-a deschis un chioşc în piaţa agroalimentară. Apoi, făcând un alt pas în întâmpinarea a ceea ce se cerea, am deschis şi o fabrică de pâine. Lumea abia ieşise de sub zodia „cartelelor” şi constata, cu bucurie, că putea să cumpere câtă pâine voia.
- Dacă v-aţi fi limitat la aceste succese agroalimentare aţi fi ajuns, acum, la cifra de afaceri pe care o aveţi astăzi?
- Informaţia e cel mai preţios capital. Cineva, „nu spun cine, persoană importantă” ca să-l citez pe Caragiale, mi-a spus că e un vid de constructori pentru lucrările destinate sectorului energetic. Apoi, am constat acelaşi vid şi în sectorul energiei termice şi a gazului. Astăzi, prin firmele la care sunt acţionar, dau de lucru, direct sau indirect, la circa 1000 de oameni.
- Cum se face că, deşi sunteţi un om foarte bogat, staţi la bloc?
- Îmi construiesc o casă pe Maleia unde aş vrea să pot sta alături de copii. Acum sunt divorţat şi nu reuşesc să stau alături de copiii mei atât cât aş vrea. Acolo, pe Maleia, sper să pot, odată şi odată, să pot asculta Queen, Phil Collins, Genesis sau Iglesias. Sau să pot vedea filmele care prietenii mi le oferă şi pe care, cu greu îmi găsesc timp să le văd.
- Cât timp am stat de vorbă, am observat că eraţi apelat mereu la telefon. Câte telefoane daţi şi primiţi pe zi?
- De ordinul sutelor. De aceea şi folosesc şi hands free-ul. Când îţi cumperi un telefon  nu trebuie să te preocupe câte poate să facă ci, mai ales, câte radiaţii degajă. De aceea şi ţin telefoanele cât mai departe de ureche.
- Merită, domnule Simota, să mai investiţi în Jiul?
- În Divizia B, fotbalul nu mai e o afacere. E doar o groapă fără fund care înghite bani cu nemiluita. Dacă, la fel ca la rugby, cineva ar vrea să facem performanţă şi să nu mai existe formaţii fără obiective, atunci şi Jiul ar putea să ajungă ceea ce a fost odată. Până atunci….
- Vă cunoaşteţi cu preşedintele Crin Antonescu?
- L-am cunoscut, înainte de congres, la Deva prin intermediul lui Mircea Moloţ şi Mircia Muntean. E un om cult, simplu, direct şi cu şarm. Am fost de aceeaşi parte a baricadei. E deschis dar poate că e prea sincer şi corect pentru politica românească de azi. Am simţit că pot fi pe aceeaşi lungime de undă cu el. Că avem, din multe puncte de vedere, frecvenţe comune. Poate ne apropie, cât de cât, şi biografia…Şi unul şi celălalt suntem ceea ce americanul spune cu o formulă consacrată despre oameni ca noi că suntem „self made men”. Adică oameni care s-au „fabricat” singuri. Chiar dacă d. Crin Antonescu nu stăpâneşte foarte bine limba engleză aş vrea să spun că un mare intelectual ceh, dramaturgul şi dizidentul Vaclav Havel, cât a fost preşedintele Cehiei, s-a adresat lumii doar în limba cehă. Nu cred că acest lucru i-a ştirbit din glorie… 
- Ce target aveţi cu partidul în fruntea căruia vă aflaţi de puţină vreme?
- Vreau să ajungem la 15%. Problema va fi slaba prezenţă la vot. Lumea e plictisită de promisiuni deşarte şi va prefera să privească de pe margine. Dacă vrei, însă, să marchezi, trebuie neapărat să intri în arenă… Îmi pare rău că foarte multă lume de bună calitate din Petroşani stă în carapace şi nu se implică. Suporterii sunt eficienţi doar atunci când devin al 13-lea jucător…
- Lumea  v-a asociat numele, în ultima perioadă, cu scandalul Paul Gherasim. Care e punctul dv. de vedere?
- Adevărul va ieşi, în final, la iveală şi scandalurile care mi se pun în cârcă nu fac decât să mă întărească şi să îmi dovedească faptul că exist. Eu, în viaţă, m-am ghidat după două precepte. Unul e de inspiraţie sportivă iar altul e de extracţie biblică: „Ai pierdut, continuă! Ai câştigat, continuă!” şi „Iubeşte-ţi aproapele!”. Ele par să se afle într-un posibil antagonism dar vă asigur că merg foarte bine împreună. 
- Pentru cine munciţi, domnule Simota?
- Am doi copii, Alin-Constantin de patru ani şi Ariana-Aurelia de 6 ani. Copiii mei poartă prenumele părinţilor mei pe care, din păcate, nu i-au cunoscut. Ei sunt, de fapt, comorile mele cele mai de preţ. Restul…

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter