18.06.2009,  14:32:42 | 0 comentarii | 234 vizualizari
Reporter în istorie Minunile lumii moderne
de Ziarul Vaii Jiului
Uriaşul dragon de piatră, înălţat împotriva invaziei triburilor mongole, a fost construit în aproape 2000 de ani. S-au vehiculat însă numeroase poveşti privind acest subiect. Povestea spune că Meng Jiangnv a fost căsătorită cu Wan Xiliang, după nuntă trebuind să meargă, ca toţi ceilalţi bărbaţi, să participe la construirea zidului. Îngrijorată de soarta soţului ei, care întârziase, Meng Jiangnv se hotărăşte să se ducă în căutarea acestuia. Descoperă, în cele din urmă, cadavrul soţului şi sapă o groapă în piatră în care depune rămăşiţele pământeşti ale soţului ei Wan, păzindu-le până la moartea ei. 
Ca şi simbol al naţiunii chineze, această mare minune a lumii moderne este trecută în lista patrimoniului cultu­ral. Este mândria Chinei şi a întregii lumi, fiind luat sub protecţie guvernamentală încă din anul 1952. Astăzi, Marele Zid Chinezesc, alături de alte şase construcţii din întreaga lume, a fost proclamat în cadrul congresului de la Lisabona drept una dintre cele şapte minuni moderne, acestea fiind votate de circa 100 de milioane de persoane care au participat la un concurs organizat în acest scop. Ideea organizării concursului pentru desemnarea celor şapte monumente esenţiale ale lumii contemporane a fost lansată de elveţianul Bernard Weber, cu scopul de a completa lista minunilor Antichităţii, alese în jurul anului 200 î.Hr., dintre care astăzi nu mai există decât Piramida lui Keops. Iniţiativa lui Weber nu s-a bucurat, totuşi, de un sprijin unanim, ea fiind contestată în primul rând de UNESCO, instituţia care repertoriază patrimoniul mondial şi care s-a desolidarizat total de acest proiect.
 
Cetatea Petra sau oraşul din stâncă, pierdut şi regăsit
Săpată în stânca de culoare roz, cetatea Petra (Iordania), pierdută vreme de o mie de ani şi regăsită în 1812 de elveţianul Burchardt, aprinde şi azi imaginaţia căutătorilor de comori, mai ales după mediatizarea făcută de filmul “Indiana Jones”, care i-a dus în oraşul din piatră pe Steven Spielberg, Sean Connery şi pe Harrison Ford.
Cetatea nabateenilor, important vestigiu din perioada nu mai puţin misteriosului regat nabeteean, Petra se deschide lumii de azi printr-un culoar colorat în 11 nuanţe naturale, lung de o milă şi strâmt cât să poată trece două cămile. Interiorul, săpat ca într-un miez de nucă, relevă un traseu arhitectural hieratic, etajat, din care nu lipsesc templele (cel cu faţada elenistică, înaltă de 42 de metri, tăiată direct în stâncă, e bănuit că ar ascunde un tezaur faraonic), teatrul cu 8.000 de locuri, mormintele, totul în piatră. Oraşul roz de la Petra îi fascinează pe călători prin capacitatea lui de a-şi schimba culoarea în 11 nuanţe diferite în funcţie de momentul zilei şi de anotimp.
Se spune că nabateenii aduceau apa de la 50 de metri adâncime, prin metode tehnice numai de ei ştiute, şi că doar cutremurul de 8 grade din secolul IV d.Hr. i-a făcut pe locuitori să-l părăsească, puţin câte puţin. S-a spus, de asemenea, despre Petra, că reprezintă genul de oraş care nu există decât în imaginaţie. Poate şi de aceea a fost ales să facă parte dintre cele şapte noi minuni ale lumii: pentru că perfecţiunea e doar imaginară.
S-ar putea ca numele Sela, menţionat în Manuscrisele de la Marea Moartă, să desemneze oraşul Petra, câtă vreme “sela” înseamnă “piatră”. Istoricii au stabilit, prin datări ştiinţifice, că primele morminte au fost construite la Petra încă din secolul al IV-lea î.Hr. Nimeni nu ştie când a fost fondată această metropolă antică, dar se presupune că însuşi legendarul Moise s-ar fi odihnit la umbra stâncilor aşezate la mijlocului drumului între Marea Moartă şi Golful Aqaba (cu aproape 1.000 de ani înainte de construcţia cetăţii roz). (va urma)
 
Petru Bolog - Cimpa 
Documente: dicţionar enciclopedic geografic, magazin istoric, presa vremii, reviste.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter