29.10.2011,  13:43:20 | 0 comentarii | 596 vizualizari
Prin votul din şedinţa extraordinară de alaltăieri, / Consiliul Local al municipiului Vulcan îi arată Prefecturii judeţului Hunedoara că îşi depăşeşte atribuţiunile
de Gheorghe OLTEANU

Proiectul de hotărâre nr. 1, cel mai tare dintre cele două, de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Vulcan de marţi, 7 iunie, a fost votat cu 14 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

 

Staţi liniştiţi, 

că asta e de bine. Și, dacă nu greşesc, acest proiect este printre foarte puţinele care, votat în acest fel, o să aibă urmările dorite. Vi-l reamintesc cum se numeşte - "Proiect de hotărâre pentru abro­-ga­rea Hotărârii nr. 63/2011 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului local, în vederea menţinerii personalităţii juridice a Spitalului Municipal Vulcan" - şi cred că v-aţi dat seama de ce-i stă atât de bine cu majoritatea de voturi împotrivă.

 

Proiectul de hotărâre

respectiv - a recunoscut însuşi iniţiatorul său, primarul Gheorghe Ile - a fost întocmit în urma adresei primite, în ziua de 3 iunie 2011, de la Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara. În care onor instituţia care reprezintă Guvernul în judeţ spune că hotărârea aceea privind organizarea referendumului stabilit să aibă loc, la Vulcan, în 10 iulie "este considerată a fi ilegală". Cam în doi peri verdictul dat de juriştii Prefecturii. Cum vine asta "e considerată a fi ilegală"? 

 

Treaba asta cu consideratul

i-a făcut pe mai toţi consilierii locali care au luat cuvântul să le atragă atenţia celor de la Prefectura judeţului Hunedoara că nu au de-a face cu nişte handicapaţi mintali. Explicaţiile din adresa venită de la Deva - că nu se intenţionează schimbarea situaţiei juridice a spitalului, că acesta poate încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate etc. - nu sunt deloc menite să-i liniştească pe vulcăneni. Asta, fiindcă nu există nicio garanţie - şi aici este şmecheria pe care mizează Ministerul Sănătăţii care nu a încetat să-i pună gând rău spitalului - că, şi din toamnă încolo, aşezământul spitalicesc din Vulcan, încadrat acum în categoria a IV-a, îşi va continua existenţa în actuala structură.

 

E clar că clasificarea

în categoria aceasta este una provizorie, la fel ca şi a celorlalte 86 de spitale din ţară aflate în aceeaşi situaţie. Vă spun drept că nu mă aşteptam ca întregul consiliu local să facă front comun întru apărarea lui şi să rămână pe poziţie. Adică, Prefectura să-şi vadă de ale ei, fiindcă în Vulcan se va organiza referendumul. E drept, de la pedelişti, doar Angela Stoica a fost care s-a exprimat verbal în acest sens şi i-a îndemnat pe consilierii portocalii să voteze împotriva proiectului de hotărâre întocmit ca urmare a adresei Prefecturii Hunedoara. Proiect pe care peremistul Ioan Dorel Șchiopu l-a considerat ca fiind "o glumă proastă şi nereuşită". Consilierul local PSD Petru Hodor a licitat şi mai mult şi a considerat că tot ce s-a hotărât, până acum, în consiliul local referitor la acest spital a fost "o reacţie a administraţiei pu­-blice locale împotriva administraţiei centrale" când e vorba ca prima să piardă ceva, ca urmare a presiunilor celei de-a doua. Un alt consilier PSD, este vorba de Spiridon Simion, a mers şi mai departe şi a acuzat că tot tămbălăul acesta din sănătate căruia i se spune reformă seamănă cu ceea ce se făcea într-un cunoscut lagăr de exterminare. Că nici medicii înşişi nu văd cu ochi buni o reformă începută prost şi al cărei final se anunţă catastrofal am aflat de la consilierul local PD-L Maria Berghian, medic în viaţa de zi cu zi.

 

Nu am zis încă

şi cred că sunteţi curioşi care a fost reacţia primarului Gheorghe Ile. Omul tăcea şi asculta, iar apoi a grăit şi el ceva care a semănat a scuză. Cum că a întocmit proiectul acesta, fiindcă a fost de datoria lui, obligat de lege, ca urmare a adresei primite de la Prefectură. Legea îi permitea însă, a sesizat cineva după şedinţă, şi doar să aducă la cu­noştinţă membrilor consiliului local treaba asta. Lucru pe care ar fi putut să-l facă în şedinţa de consiliu din iunie. De ce a trebuit şi l-a mâncat undeva să organizeze una extraordinară? Ar fi interesant de aflat. Și, ca să îndepărteze eventualele suspiciuni care planau în jurul lui cu privire la po­si­bilele aranjamente dintre primărie-prefectură în legătură cu spitalul, s-a lansat cu atacuri directe la liberala Alina Anamaria Cîrstoiu. Căreia i-a reproşat că fostul ministru liberal Nicolăescu a fost, de fapt, cel căruia i-a trecut prin cap să desfiinţeze spitalul vulcănean. În colaborare cu o parte din medici. A zis-o însă dând parcă de înţeles că, printre aceştia, s-ar fi aflat şi regretata mamă a doamnei consilier. Neruşinarea asta a scos-o sincer din sărite pe Alina Anamaria Cârstoiu, care i-a cerut să se explice. Gheorghe Ile s-a înroşit, fiindcă nu s-a aşteptat la o astfel de reacţie, şi, după cum vă daţi seama, a fost nevoit să se corecteze.

 

După ce n-au mai

fost dintre cei care să se înscrie la cuvânt, liberalul Tudorel Cărăşel, preşedinte de şedinţă, a supus la vot proiectul. Rezultatul îl ştiţi, fiindcă vi l-am spus la început. 14 voturi împotrivă şi trei abţineri. Ale cui sunt cele cu abţinerile? Primul este al Angelei Stoica. De mirare, mai ales că ea însăşi îi îndemnase pe colegii ei portocalii să voteze împotrivă. Celelalte două abţineri sunt ale pedeliştilor Nicolae Kilin şi Caprian Mureşan. Care - bag în foc mâna cu care prind acordurile la chitară, că aşa e - au votat astfel doar pentru că, mai atenţi, au băgat de seamă că şefa lor de partid nu a ridicat mâna când preşedintele a întrebat "cine-i împotrivă?". 

 

Cam aste e

ce s-a petrecut, la Vulcan, la şedinţa extraordinară de consiliu de alaltăieri. Ce ar mai fi de adăugat? Da, faptul că doamna jurist Rodica Peter a atras atenţia că data referendumului ar putea să fie modificată. Asta, pentru că, dacă Prefectura atacă în contencios hotărârea, şi cealaltă, cu organizarea, se suspendă până ce se dă o sentinţă. Dar, la fel de bine s-ar putea, cum a spus Ioan Dorel Șchiopu, ca Instituţia Prefectului să nu dea în judecată consiliul local. Nu de altceva, dar se face de râs, a explicat consilierul local PRM. Probabil, dar, ca titlu personal, pentru mine s-a făcut cu adresa al cărei text abundă de virgule între subiect şi predicat şi cu unele puse cu totul şi cu totul aiurea. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter