23.06.2009, 10:17:23 | 0 comentarii | 490 vizualizari
Premieri, sărbătorire şi tupeu de plagiator, la deschiderea ediţiei din acest an a “Nedeii Vulcănene”
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Ieri după-amiază, la Centrul de Cultură “Şansa”, în prezenţa primarului Gheorghe Ile, a viceprimăriţei Angela Stoica, a consilierilor locali din comisia de cultură şi a unui public numeros, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XXXVII-a ediţii a “Nedeii Vulcănene”. Tipicul după care aceasta s-a desfăşurat nu a diferit de anii trecuţi: premierea elevilor olimpici, a cadrelor didactice care i-au instruit, a sportivilor din secţiile de arte marţiale şi karate ale Clubului Sportiv Vulcan, a celor mai bune desene, a copiilor din echipa de gimnastică aerobică de la Clubul Elevilor Vulcan şi, la final, sărbătorirea cuplurilor vulcănene care au împlinit cincizeci de ani de când sunt împreună. După acţiunea de premiere a elevilor merituoşi şi a sportivilor care au dus faima Vulcanului la toate campionatele naţionale de wushu, în sala de lectură a centrului a avut loc o lansare de carte. Anunţată, de fapt, de dinainte de către primarul Gheorghe Ile. Cine credeţi că era lansatorul? Nimeni altul decât plagiatorul Ştefan Nemecsek! Tupeu fără limite, nu alta.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|