29.06.2009, 13:09:40 | 0 comentarii | 721 vizualizari
Din cauză că Gheorghe Ile n-a venit la stadion, Angela Stoica a trebuit să dea ea pe goarnă numele câştigătorilor
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
E de înţeles supărarea lui Gheorghe Ile. Ţinut la curent cu desfăşurarea
campionatului de fotbal din cadrul Nedeii Vulcănene, el ar fi vrut mai repede s-o vadă câştigătoare pe echipa cu nume de firmă, decât pe “ţiganii” din Sohodol. Cum le-a ajuns la urechile paroşenenilor că s-a scăpat de le-a zis primarul.
Echipele participante, în acest an, la campionatul de fotbal al “Nedeii Vulcănene” au fost, cu excepţia uneia, din cele încropite în cartiere şi reprezentative ale unor societăţi cu capital privat. Toate având în componenţă băieţi cu sânge-n ei şi bătăioşi. În sensul sportiv al cuvântului.
Ultimele meciuri desfăşurate joi, 25 iunie, le-au pus faţă-n faţă pe “Meda and Nick” şi E.M. Paroşeni, pentru locurile III şi IV, şi pe “Eco” şi “Sohodol”, pentru primele două locuri. Cu toate că puţini s-au aşteptat la victoria minerilor de la Paroşeni, ea s-a produs. Şi asta nu pentru că Mitică Alexa, arbitrul de centru, lucrează la mina asta, ci fiindcă Dumi Laszlo şi Mihai Scoruş, liderii de sindicat ai minei, au ştiut pe cine să trimită în teren. Al naibii de palpitant a fost meciul din finală. Două galerii puternice de tot - cea a lui “Eco”, ai cărei componenţi, purtând tricouri albastre cu numele firmei inscripţionat pe ele, loveau la greu în butoaie, şi cealaltă susţinătoare a Sohodolului, entuziastă şi dotată cu trompete, zdrăngănitori şi alte din alea de făcut zgomot - au fost, secundă de secundă, cu sufletul, cu încurajările şi cu înjurăturile, alături de fotbaliştii de pe teren.
Meciul, aşa cum s-a văzut, a fost cu hăt! hăt! peste oricare dintre cele de divizia “C” care s-au jucat pe “Central”-ul vulcănean. De unde se vede că fotbalişti nu sunt doar cei cu pretenţii, fumuri la nas şi legitimaţie de la federaţie, ci şi aceia care bat mingea în curtea şcolii sau, mă rog, pe terenurile sintetice. Aşa că nu vă miraţi, dacă, peste puţin timp, unii dintre cei pe care i-aţi văzut la meciurile astea vor intra în lotul C.S. Vulcan. Dar asta-i poveste de viitor.
“Eco”, al cărei nume vine de la sponsorul ei, cunoscuta firmă de termopane, n-a crezut că “Sohodol” e o echipă care să-i pună probleme. Mai ales că, după cum umbla zvonul, băieţii de la “Eco” jucau foarte, foarte motivat. O sută de milioane le promisese patronul în caz de victorie. Uite, însă, că “Sohodol”, echipă de cartier, susţinută moral şi financiar de către cele două sindicate de la Termocentrala Paroşeni (lideri Dorin Modrea şi Titu Birou), şi-a păstrat c*aiele mari şi tari pe care le-a avut în meciurile din grupe. Când i-a eliminat cu 5-1 pe poliţiştii comunitari, cu 5-1 pe echipa reunită a Edilului şi Almaservului, cu 8-2 pe cei din Colonia de Jos şi cu 4-1 pe “Meda and Nick”. Echipă cu pretenţii şi cu patron la fel de plin de bani ca al lui “Eco”. Cu 2-1 pentru Sohodolul antrenat de Dan Petculescu şi Aurel Bundea s-a încheiat partida asta care a adus în tribuna centrală un număr de spectatori neatins de niciunul dintre meciurile de acasă ale echipei divizionare locale.
Premierea echipelor plasate pe primele patru locuri a fost oficiată de viceprimăriţa Angela Stoica, slujită de doi consilieri locali, domnii Barbu Pompiliu şi Simion Spiridon, şi de doamna Luminiţa Leonte, director economic al primăriei. Nu se ştie exact de ce n-a venit însuşi primarul Gheorghe Ile, să facă treaba asta, aşa că unii au pus absenţa lui pe seama zvonului care umblase înainte. Conform căruia Ile a strâmbat din nas şi ar fi zis ţiganii din Sohodol (la el nu cred că apăreau ghilimelele), când a auzit ce bine merge echipa ăstora. În fine, data viitoare, dacă o mai fi campionatul acesta, trebuie, neapărat, adusă brigadă de arbitri din altă parte. La finală, obligatoriu. Asta, pentru că s-a văzut cum, de câteva ori, centralul a fost clar de partea jucătorilor echipaţi în albastru, iar unul dintre tuşieri ar fi trebuit să-şi schimbe dioptriile de la ochelari înainte de meci.
Cei care-şi pun fotbal şi pe suplimentul pe care-l mănâncă în atelier sau în subteran au băgat de seamă că n-au intrat în campionat echipa Preparaţiei Coroeşti şi cea a minei Vulcan. De ce? Păi, ia aduceţi-vă aminte ce s-a petrecut anul trecut. Când Preparaţia Coroeşti a făcut contestaţie şi un pulete de la primărie, cu fumuri de organizator, i-a trimis lui Ion Calotă un răspuns alcătuit la mişto. De asta n-a venit Preparaţia şi din cauza asta s-a solidarizat cu ea şi Mina Vulcan. La anul, când li se vor alătura sindicatele de la mina Paroşeni şi de la S.E. Paroşeni, să vedeţi atunci - tot pe vremea asta, în săptămâna Nedeii Vulcănene - meciuri de fotbal. Cu organizare brici, cu arbitri nepărtinitori, cu premii mobilizatoare şi cu ... cupe! Sărăcea Primăria municipiului Vulcan dacă, pe masa cu diplome şi plicuri, Angela Stoica mai punea şi patru cupe? Cât ar fi costat alea? Trei-patru milioane. Se vedea la miliardul şi ceva cheltuit cu nedeia? Să fim serioşi. Bine că pentru Andreea Bănică s-au găsit trei mii de euro. La chestia asta, Gheorghe Ile n-o să poată motiva niciodată că din cauze de austeritate.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|