03.07.2009,  14:28:28 | 0 comentarii | 285 vizualizari
Fotbal. Minerul Lupeni. Pregătiri Politica paşilor mărunţi
de Genu TUȚU
Mai grăbită ca în alţi ani, Minerul Lupeni a sunat adunarea echipei pe 1 iulie la baza proprie de la stadionul din localitate. Au fost prezenţi la prima reunire conducătorii grupării (Mircea Ciriperu, Mihai Basarab, Nicu Ruja, Petre Zlate), antrenorul Petre Gigiu şi un număr de 16 jucători: Ciucă, Daj, Işfan, Câmpean, Diaconescu, M. Roman, R. Cristian, Mihalcea, Gideon, Adr. Zlate, din lotul de anul trecut, plus doi jucători de la Univ. Craiova, Popescu şi Argintaru, juniorii proprii Fl. Cojocaru, A. Nistor, Ad. Baltaru şi M. Dumitrescu. A absentat motivat Pocian, iar alţi opt au lipsit, având contractele expirate (Bănică, Chiţu, V. Apostol, Zapodeanu, Nicorec, Vodiţă, Boroiban). „Dorim să lucrăm pe paşi mici - a declarat antrenorul Petre Gigiu -, urmând a vedea la lucru mai mulţi jucători săptămâna viitoare. Abia atunci vom putea contura un lot de 22-24 jucători, cu care să facem un plan de pregătire pentru stagiul de vară. Comportarea din sezonul trecut ne obligă şi eu am convingerea că până la începerea campionatului (15 august) vom fi un lot omogen, care va reuşi să facă o figură frumoasă şi în sezonul viitor”, a mai spus Petre Gigiu.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter