30.07.2014,  20:50:47 | 0 comentarii | 1080 vizualizari
Vulcan / A sfârşit în maşinuţa pe care şi-a dorit-o foarte mult
de Gheorghe OLTEANU
Zeci de coroane şi de buchete de flori stăteau, ieri, în curtea Agenţiei Funerare „Ultimul Popas” din Vulcan şi în jurul sicriului tânărului de nici 29 de ani, pe care, la ora două a după amiezii zilei de astăzi, rudele şi prietenii îl duc către locul de veci.
 
Crinu Ciobanu,
pe care, dat fiind că l-a crescut pe Mihăiţă de la patru ani, nu l-aş mai numi tată vitreg, îşi aminteşte exact cum a fost în dimineaţa zilei de luni, 28 iulie. Băiatul l-a dus la Petroşani, până la locul din care el, Crinu (am repetat prenumele, pentru ca să nu se creadă că băiatul, şi el şofer de TIR, pleca în cursă) urma să-şi ia autotrenul încărcat cu marfă. A rămas mirat că Mihai nu a mai stat la o cafea cu el. Dar şi mai ciudat i s-a părut când băiatul s-a uitat la el, ca şi cum ar urma să-l vadă pentru ultima oară, şi i-a zis, după ce l-a salutat, că el se duce în treaba lui.
 
Tatăl ajunsese la
Orăştie când i-a sunat telefonul. Era soţia care, îngrijorată, l-a întrebat dacă l-a luat cumva cu el pe Mihăiţă. Imediat, Crinu a simţit că s-a întâmplat ceva. Şi-a adus automat aminte cum, în drum spre Petroşani, a încercat să-l tempereze pe băiatul de la volan care călcase puţin mai tare pedala de acceleraţie a micuţului, dar nervosului autoturism Volkswagen Polo. La câteva minute, presimţirea i s-a adeverit. Mihăiţă a avut un accident, iar maşina îi e praf.
 
Lasă maşina,
el cum e? E mort, a venit răspunsul celui care-i telefonase. În timp ce-mi povesteşte asta, ochii lui  Crinu Ciobanu, bărbat în toată firea pe care nu-l cunosc de azi, de ieri, se umezesc.. La un moment dat, nu mai poate şi izbucneşte în plâns. La fel cum face, lângă sicriu, o fată, prietenă a lui Mihăiţă. Am aşteptat să se liniştească. „Nu a mai avut scăpare, a zis el după ce şi-a şters lacrimile. Poate că, dacă nu-l strivea, într-o parte, plafonul, mai erau speranţe. Dar slabe, pentru totul e spart în el!”. 
 
„Vezi, tu, măi Ghiţă,
a continuat Crinu, îţi spun ţie ce i-am zis şi lui Mihăiţă de nenumărate ori: fie că-i cu sistem ABS, cu SRS autoturismul tot fier e. Nu trebuie să te încrezi în el. Copilului nu i s-a întâmplat nimic cât a condus TIR-ul, a văzut toată Europa, dar aşa a fost să fie. Să sfârşească în maşinuţa pe care şi-a dorit-o foarte mult. Acum nu mai e nimic de făcut, decât să ne luăm pentru totdeauna rămas bun de la el şi să zicem Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

În centrul Devei, o fetiţă a fost rănită din cauza unui şofer care nu s-a asigurat corespunzător.

28.07.2015, 18:44   |    0 comentarii

Un tânăr lupenean a reușit să se răstoarne cu autoturismul, după ce a intrat cu viteză într-o curbă.15.07.2015, 23:32   |    0 comentarii

Două autoturisme au intrat în coliziune, din cauza unui șofer prea grăbit, care nu a adaptat viteza de circulație la condiții[..]

14.07.2015, 16:58   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter