30.07.2014,  21:23:52 | 2 comentarii | 677 vizualizari
Programele de formare profesională nu le prea fac cu ochiul disponibilizaţilor de la SNÎMVJ
de Cătălin DOCEA
Foarte interesant este că nu disponibilizaţii, ci, într-un procent covârşitor, chiar cei care rămân în sistem îşi doresc să se orienteze, prin programe de formare, spre alte meserii.
 
Atât potrivit prevederilor legale, cât şi în urma consultării cu sindicatele, conducerea SNÎMVJ a demarat înscrierile pentru programele de reconversie profesională. Societatea de închideri este obligată, fie că disponibilizaţii ori cei care rămân în sistem îşi doresc sau nu acest lucru, să ofere angajaţilor acces (gratuit) la programe de formare profesională. Acestea vor fi plătite, dar nu de către angajaţi ori disponibilizaţi, ci din bugetul SNÎMVJ. De aceea, trebuie spus, ele chiar reprezintă o oportunitate pentru cei interesaţi.
Pentru anul acesta s-a propus accesul a 500 de angajaţi, indiferent dacă aceştia se numără sau printre cei care vor să se disponibilizeze, la programe de formare profesională. Vă reamintim că, la 1 august, intră în preaviz un număr de 256 de angajaţi ai SNÎMVJ, din care 79 de la mina Petrila, 95 de la mina Paroşeni şi 75 de la mina Uricani. Contractele acestora vor înceta în prima zi a lunii septembrie 2014.
Doar 27 din cei 256 de angajaţi care se disponibilizează au optat să urmeze un program de formare profesională, în timp ce – din cei 1.676 de angajaţi care rămân în sistem –374 de persoane şi-au manifestat intenţia de a participa.
Pentru programul de Competenţe informatice au optat 32 de angajaţi (din care niciun disponibilizat), respectiv 13 de la Petrila, 13 de la Paroşeni şi 6 din aparatul funcţional SNÎMVJ.
Pentru programul de Electrician în construcţii au optat 17 angajaţi (din care un disponibilizat), respectiv 5 de la Petrila, 10 de la Paroşeni (de aici fiind şi disponibilizatul) şi 2 de la Uricani.
Pentru programul de Electrician exploatare centrale şi staţii electrice au optat 11 angajaţi (din care niciun disponibilizat), respectiv 8 de la Petrila, unul de la Paroşeni şi 2 de la Uricani.
Pentru programul de Instalator încălzire centrală şi gaze au optat 31 de angajaţi (din care 4 disponibilizaţi), respectiv 4 de la Petrila (din care un disponibilizat), 22 de la Paroşeni (din care un disponibilizat), 4 de la Uricani (din care 2 disponibilizaţi) şi unul din aparatul funcţional SNÎMVJ.
Pentru programul de Manager al sistemelor de management al calităţii au optat 6 angajaţi (din care niciun disponibilizat), respectiv 2 de la Paroşeni, unul de la Uricani şi 3 din aparatul funcţional SNÎMVJ.
Pentru programul de Manager de securitate au optat 16 angajaţi (din care 6 disponibilizaţi), respectiv 2 de la Petrila (din care un disponibilizat), 11 de la Paroşeni (din care 5 disponibilizaţi) şi 3 de la Uricani (din care niciun disponibilizat).
Pentru programul de Inspector resurse umane au optat 30 de angajaţi (din care niciun disponibilizat), respectiv 17 de la Petrila, 10 de la Paroşeni şi 3 de la Uricani.
Pentru programul de Editor imagine au optat 8 angajaţi, respectiv 6 de la Paroşeni şi 2 de la Uricani.
Pentru programul de Ghid montan au optat 17 angajaţi (din care un disponibilizat), respectiv 10 de la Petrila (din care niciun disponibilizat), 5 de la Paroşeni (din care niciun disponibilizat) şi 2 de la Uricani (din care un disponibilizat).
Pentru programul de Asfaltator a optat un singur angajat, de la Uricani, acesta neaflându-se pe lista de disponibilizare de anul acesta.
Pentru programul de Sudor electric au optat 26 de angajaţi (din care 2 disponibilizaţi), respectiv 7 de la Petrila (din care un disponibilizat), 17 de la Paroşeni (din care un disponibilizat) şi 2 de la Uricani (din care niciun disponibilizat).
Pentru programul de Sudor oxigaz au optat 6 angajaţi (din care niciun disponibilizat), respectiv 2 de la Petrila, 3 de la Paroşeni şi unul de la Uricani.
Pentru programul de Agent comercial au optat 16 angajaţi (din care un disponibilizat), respectiv 6 de la Petrila (din care niciun disponibilizat), 9 de la Paroşeni (din care un disponibilizat) şi un angajat care a decis totodată să nu se disponibilizeze, ci să rămână în aparatul funcţional SNÎMVJ.
Pentru programul de Limba engleză au optat 38 de angajaţi (din care 5 disponibilizaţi), respectiv 5 de la Petrila (din care un disponibilizat), 28 de la Paroşeni (din care 3 disponibilizaţi), 4 de la Uricani (din care un disponibilizat) şi un angajat care a decis să nu se disponibilizeze, ci să rămână în aparatul funcţional SNÎMVJ.
Pentru programul de Limba germană au optat 33 de angajaţi (din care 3 disponibilizaţi), respectiv 9 de la Petrila (din care un disponibilizat), 10 de la Paroşeni (din care niciun disponibilizat), 9 de la Uricani (din care un disponibilizat) şi 5 din aparatul funcţional SNÎMVJ (din care un disponibilizat).
Pentru programul de Recepţioner hotel au optat 10 angajaţi (din care niciun disponibilizat), respectiv 2 de la Petrila şi 8 de la Paroşeni. 
Pentru programul de Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene au optat 51 de angajaţi (din care 3 disponibilizaţi), respectiv 10 de la Petrila (din care un disponibilizat), 8 de la Paroşeni (din care niciun disponibilizat), 8 de la Uricani (din care niciun disponibilizat) şi 25 din aparatul funcţional SNÎMVJ (din care 2 disponibilizaţi).
Pentru programul de Tehnician maseur au optat 11 angajaţi (din care niciun disponibilizat), respectiv 3 de la Petrila, 5 de la Paroşeni şi 3 din aparatul funcţional SNÎMVJ.
Pentru programul de Ajutor mecanic auto au optat 41 de angajaţi (din care un disponibilizat), respectiv 14 de la Petrila (din care un disponibilizat), 18 de la Paroşeni şi 9 de la Uricani.
Sintetizând, datele arată astfel: programele de formare profesională de cea mai mare atracţie sunt cele de Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene (51 de opţiuni), Ajutor mecanic auto (41 de opţiuni) şi Limba engleză (38 de opţiuni).
Din rândul disponibilizaţilor care au optat pentru un program de formare profesională (adică 27 dintr-un total de 256, câţi au fost înscrişi pe listele de disponibilizare), cei mai mulţi (6) au optat pentru Manager de securitate.
Din rândul celor care rămân în sistem (adică 1.676 angajaţi), cei mai mulţi au optat pentru programele de Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene (48 de opţiuni) şi Ajutor mecanic auto (40 de opţiuni).
Ne-am consultat ieri cu Elena Jianu, reprezentant al Euro Jobs SRL din Petroşani, societate care oferă mai multe categorii de programe şi cursuri de formare profesională. În privinţa programelor de formare profesională la care ar putea participa angajaţii ori disponibilizaţii de la SNÎMVJ, sursa citată a precizat că pregătirea poate dura, funcţie de opţiunile participanţilor pentru diverse specializări, o lună – între 40 şi 60 de ore, trei luni – respectiv 360 de ore sau 5 luni – adică 720 de ore. Diplomele sunt recunoscute în toate ţările Uniunii Europene, fiind eliberate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 koko30.07.2014,  21:57:43
Nicolescu ,Troaca,Badarca,Ermoiu sau INSCRIS la cursuri de calificare?Astia stiu de ce.
#2 ionel31.07.2014,  10:26:58
s au inscris precis in aceiasi grupa cu jujan, simion, stancu, sinerth sau dabuleanu.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara a anunţat că, faţă de luna aprilie 2015, rata şomaju[..]
01.07.2015, 21:48   |    0 comentarii
Rata şomajului în judeţul Hunedoara a scăzut, atin­gând la sfârşitul lunii aprilie 2015 nivelul de 6,01 [..]
27.05.2015, 22:52   |    0 comentarii
Conform datelor oficiale, rata şomajului în judeţul Hunedoara a crescut, atingând la sfârşitul lunii ianuarie[..]
25.02.2015, 20:00   |    1 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter