09.07.2009,  10:33:39 | 0 comentarii | 198 vizualizari
Lucrări lăsate de izbelişte
de Paula ENACHE
Nu mai sunt bani. Criza prin care trece Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării îşi spune, încă o dată, cuvântul. În Valea Jiului, aproape toate investiţiile demarate cu bani de la minister au fost sistate din lipsă de fonduri. La Petrila, lucrările de extindere  a Grupului Şcolar “Constantin Brâncuşi” au fost oprite pentru că nu au mai venit fonduri de ceva vreme, iar constructorul nu mai poate înainta cu lucrarea. Proiectul a fost demarat vara trecută, iar termenul de predare era de 48 de luni. Până acum s-a executat circa 40 % din lucrare, iar în prezent nu ne rămâne decât să aşteptăm până când se vor găsi din nou bani. De altfel, edilii din Petrila spun că au discutat în nenumărate rânduri cu cei de la minister şi au primit asigurări ferme că lucrările vor fi reluate. Valoarea totală a investiţiei este de 20 de miliarde de lei, iar extinderea liceul este imperios necesară, pentru că numărul elevilor care învaţă la această instituţie de învăţământ se apropie de 1000. Din lipsă de spaţiu, cadrele didactice de aici lucrează pe două schimburi, de la 8 la 21, pentru că tot timpul cele 20 de săli de clasă sunt ocupate. “Din păcate, lucrările la liceu au fost sistate pentru că am fost anunţaţi de către cei de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării că nu mai sunt bani. Cum banii alocaţi trimestrial pentru astfel de investiţii s-au terminat, aşteptăm să fie alocate alte fonduri. Ştiu însă că firma constuctoare a lucrat chiar şi în avans faţă de planul de construcţie stabilit”, ne-a declarat Constantin Ramaşcanu, viceprimarul oraşului Petrila. “Chiar eu am vorbit cu cei de la minister pentru a se găsi o soluţie. Am primit mai multe promisiuni că în curând vor veni alte fonduri pentru continuarea lucrărilor”, ne-a declarat Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila. A doua investiţie care a rămas fără fonduri, tot de la Ministerul Educaţiei, este  grădiniţa care era în plan pentru a fi construită în curtea Şcolii Generale Nr. 6 din Petrila.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter