03.08.2014,  22:38:30 | 0 comentarii | 806 vizualizari
Nemulţumiri la taekwon-do / Punctul de vedere al lui Marius Cucăilă, preşedintele secţiei Ştiinţa
de Loredana JUGLEA
Materialul apărut în Ziarul Văii Jiului care făcea referire la sportiva Roxana Ionescu, legitimată la secţia de taekwon-do de la Ştiinţa Petroşani a stârnit nemulţumirile părinţilor fetei. Dar, după cum se va vedea, punctul de vedere oficial confirmă cele scrise de ziarul nostru.
 
Mai exact, mama sportivei s-a arătat indignată de faptul că ne-am permis să scriem că Roxana a ratat Mondialul din cauza unei accidentări, cu toate că declaraţia aparţinea oficialului clubului, şi nu nouă. Dar iată cum au explicat oficialii clubului studenţesc situaţia medicală a sportivei, care a stârnit atâtea controverse: „Decizia de întrerupere a  stagiului de pregătire în vederea participării sportivei Ionescu la campionatul mondial a fost luată de către dl. Apostu - preşedintele federaţiei, în urma consultărilor cu medicii specialişti din cadrul federaţiei. Sportiva nu a reuşit să se încadreze în categoria de greutate, înălţime, vârstă, iar o medicamentaţie agresivă care ar fi putut permite atingerea parametrilor impuşi ar fi putut influenţa negativ metabolismul sportivei. Pe toată perioada derulării stagiului, preşedintele federaţiei şi-a exprimat dorinţa de a participa şi Ionescu la această competiţie, însă fără a avea certitudinea că va putea intra in concurs. Cu câteva zile înainte de plecare, am fost contactat şi mi s-a propus să accept ca toate cheltuielile să fie suportate de club - LUCRU IMPOSIBIL-, cu menţiunea că în cazul aproape imposibil în care aceasta ar fi luat medalie, federaţia ar fi returnat banii. Clubul fiinţează sub patronajul Universităţii din Petroşani, nu este o societate comercială, deci nu poate suporta cheltuieli care nu sunt eligibile, iar tentativa noastră de a găsi un sponsor a fost fără succes, deoarece decizia a fost comunicată de pe o zi pe alta. Sportiva se află în continuare în vederile federaţiei, monitorizarea acesteia fiind făcută cu sprijinul antrenorului Claudiu Moldovan”, se spune în comunicatul trimis de către preşedintele secţiei de taekwon-do, Marius Cuăcilă.
Evident aşteptăm şi punctul de vedere al părinţilor sportivei. După care nu vom mai scrie nici un rând despre acest subiect. Niciodată.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Din lotul României, care a participat la mondialele de taekwon-do, a făcut parte şi sportivul Robert Elekeş din Valea Jiu[..]
04.06.2015, 21:25   |    0 comentarii
Robert Elekeş s-a clasat în primi 8 sportivi de la Campionatul Mondial de Taekwon-do din Italia, din 46 sportivi, la catego[..]
29.05.2015, 01:29   |    0 comentarii
Andra Kovaci („Cristal” Haţeg), Robert Elekeş („Pantera Neagră” Petroşani), Artur Meizel şi Cristian [..]
27.05.2015, 23:14   |    0 comentarii
Clubul „Pantera Neagră” din Petroşani are sportivi polivalenţi competitivi atât în întrecerile de[..]
03.05.2015, 19:51   |    0 comentarii
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter