04.08.2014,  23:04:56 | 0 comentarii | 620 vizualizari
Fotbal. Liga a IV-a / Vicecampionii vor primul loc
de Loredana JUGLEA
FC Hercules, vicecampioana Ligii a IV-a Hunedoara, are ambiţii mari, dorindu-şi prima poziţie în viitorul sezon şi, implicit, participarea la barajul de promovare. 
 
Gruparea din Lupeni şi-a păstrat aproape în întregime lotul din sezonul trecut, transferându-i între timp pe Farcaş de la Deva şi Soare de la Universitatea Petroşani.
Chiar dacă nu are ca obiectiv imperativ promovarea, formaţia antrenată de Dan Voicu este pregătită să lupte pentru primul loc în sezonul ce începe la finalul acestei luni.
„Eu mi-aş dori să atacăm locul 1, chiar dacă nu avem posibilităţi financiare pentru un asemenea obiectiv. Nu ne-a fixat nimeni să câştigăm campionatul, dar, aşa cum am spus anul trecut când am venit aici, aceasta e o ambiţie de a mea”, a declarat un membru din staff-ul tehnic.
Singura plecare este a lui Alex Moldovan, care a ales să joace la Unirea Dej, iar la capitolul veniri sunt trecute numele lui Adrian Farcaş (CNS Cetate Deva) şi Adrian Soare (Universitatea Petroşani).  Cel mai probabil, campionatul Ligii a IV-a Hunedoara ediţia 2014–2015 va debuta pe 23 sau 30 august, urmând ca cele 15 etape, între care una intermediară – dacă întrecerea va începe în penultima zi din august – să se dispute până pe 29 noiembrie.
 
După cum v-am mai informat, nici la Liga a V-a situaţia nu este prea clară. Cele 22 de echipe vor fi împărţite în două serii a câte 11 formaţii. 
Competiţiile vor debuta pe 7 sau 14 septembrie, iar prima parte se va încheia pe 16 şi 23 noiembrie. În situaţia dată în fiecare etapă o echipă va sta.
Echipele care nu şi-au depus cererile de înscriere o pot face până pe 11 august urmând ca pe 14 august să fie stabilit ţintarul turului.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
După ce toată vara destinaţia jucătorului Bogdan Brânduşa a stat sub semnul întrebării,  fotbalistul revenit la Vulturi[..]
02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
Raul Ungurianu, unul dintre cei mai buni fundaşi din fotbalul judeţean, a luat o decizie importantă în cariera sa de jucător. După [..]
12.07.2015, 21:49   |    0 comentarii
Antrenorul lui Hercules Lupeni, Dan Voicu, spune că va da credit juniorilor și în noul sezon competițional. Și asta în ciuda f[..]
07.07.2015, 22:18   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter