15.07.2009,  09:42:40 | 0 comentarii | 236 vizualizari
Sanitarii de la Crucea Roşie vulcăneană, piese de rezistenţă la un festival judeţean
de Ziarul Vaii Jiului
Timp de patru zile - joi, 9, vineri, 10, sâmbătă, 11, şi duminică, 12 iulie - în Simeria s-a desfăşurat Summer Break Festival, organizat, ca şi în anii trecuţi, de către Asociaţia Culturală “Urban Vision” din Deva. Ediţia din acest an a festivalului a înregistrat un număr record de participanţi: 3000.
Nu am fi relatat această ştire, pe care, desigur, o veţi găsi şi în ziarele cu difuzare judeţeană, dacă, în ea, nu era ceva în legătură cu Valea Jiului. Mai exact, cu municipiul Vulcan. Este vorba de subfiliala de Cruce Roşie din acest municipiu care a fost invitată să acorde primul ajutor medical.
Domnul Daniel Halastauan, preşedintele subfilialei, spune că este pentru a doua oară când grupa de şase sanitari, condusă de doamna doctor Maria Berghian, a fost chemată să intervină, cu primul ajutor me­dical, în caz de accidente la acest festival. În acest an, sanitarii de la Vulcan s-au deplasat cu ambulanţa primită, de  curând, de la Grucea Roşie Germană.
Accidentările nu au lipsit nici la ediţia din acest an a festivalului la care s-a cântat muzică house şi techno şi care a avut în program concursuri de skade board, role, graffiti etc. Sanitarii vulcăneni au făcut faţă cu brio la 25 de intervenţii. Cele mai multe au constat în contuzii, plăgi, răceală. A fost, însă, şi un caz mai grav, înregistrat la întrecerea de skade board, soldat cu traumatism cranian cu plăgi excoriate în jurul ochiului stâng. 
Un amănunt care spune multe: grupa de sanitari din Vulcan a fost singura a cărei sarcină a fost primul ajutor medical. Şase oameni la trei mii de participanţi. Este ceva, nu-i aşa? Organizatorii s-au declarat foarte mulţumiţi de prestaţia sanitarilor vulcăneni, cărora le-au asigurat casă şi masă pe tot timpul desfăşurării festivalului. Suma pe care sanitarii de la Crucea Roşie din Vulcan au primit-o pentru prestaţia lor a fost una modică, de 400 de lei.
Bani care, a ţinut să precizeze domnul Daniel Halastauan, vor fi folosiţi în scopuri umanitare. 
 
Eugenia RĂDUCAN


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter