12.08.2009,  12:48:47 | 0 comentarii | 476 vizualizari
Mai bine de o zecime din blocurile Petrilei îşi schimbă „straiele” până la sfârşitul lui septembrie
de Corneliu BRAN
Nici mai mult nici mai puţin decât 13 blocuri din Petrila se pregătesc, în perioada aceasta, de “straie” noi. De altfel, la 11 dintre ele se lucrează încă din 15 iulie 2009, acestea fiind cuprinse în programul de reabilitare a Guvernului, prin celebra Ordonanţă 18.
Conform contractului încheiat între primărie şi firmele care au câştigat licitaţia de lucrări, pe data de 30 septembrie aceste reabilitări de faţade şi acoperişuri ale celor 11 blocuri de locuinţe ar trebui să fie finalizate. Ilie Păducel, primarul Petrilei, este de părere că data limită trebuie respectată, deoarece contractul e contract, iar banii de la Guvern, fondul de 50% alocat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţi, nu vor intra în contul special până când la Guvern nu va ajunge procesul-verbal de recepţie a lucrărilor. Deci constructorii trebuie să fie foarte atenţi la termene şi calitatea lucrărilor! 
„Se lucrează încă din data de 15 iulie 2009 la cele 11 blocuri care intră pe programul de reabilitare stabilit de Ordonanţa 18 a Guvernului României. La unele blocuri se lucrează la faţadă, la altele la acoperişuri, cert este că treaba merge bine din câte se vede. Am făcut situaţiile de lucrări după prima perioadă de lucru. Banii vor intra în cont după ce procesul-verbal de recepţie va ajunge la minister. Vorbesc de fondul de 50% depus de Guvern. Restul, de 30% noi şi 20% asociaţiile de proprietari, va fi depus tot în acel cont special, astfel că, la sfârşitul lucrărilor, această sumă se va regăsi în contul respectiv”, ne-a declarat primarul Ilie Păducel.
Spuneam la început de 13 blocuri de locuinţe din Petrila, iar apoi v-am vorbit doar de 11… Şi, aşa şi este, deoarece pentru blocurile 23 şi 27 de pe strada 8 Martie, primăria pregăteşte zilele acestea terenul. Reparaţiile şi reabilitările de la aceste blocuri se vor face printr-un program al Companiei Naţionale de Investiţii. Pentru blocul 27 proiectul este deja depus, aşteptând aprobarea, iar pentru blocul 23 acum se lucrează la proiect, primarul Păducel fiind optimist că ambele blocuri vor primi undă verde din partea CNI: „Deja aşteptăm răspunsul pentru blocul 27, proiectul fiind depus, iar la proiectul pentru blocul 23 se lucrează în aceste zile, după care şi acest proiect va fi depus. Aceste proiecte nu intră la Ordonanţa 18, ele vor fi finanţate, dacă se aprobă, de Compania Naţională de Investiţii”.
 
„Sportul naţional”, aruncatul gunoaielor cu plasa, prezent şi la Petrila, dar din păcate reacţia din partea autorităţilor este foarte slabă Nu rămâne decât să tragem linie pe 30 septembrie şi să întrebăm şi locatarii la sfârşit dacă sunt mulţumiţi sau ba. Până atunci mai trebuie spus un amănunt, pe care îl ştia şi prima­rul: în zona blocului 27 este o mizerie de nedescris. „Locatarii de-acolo mai obişnuiesc, destul de frecvent, să arunce gunoiul direct cu plasa pe geam…”. Asta o ştim şi noi şi o ştiu şi petrilenii. Aşteptăm o reacţie şi din partea autorităţilor locale, ba chiar a primarului Păducel, care ar trebui să scoată poliţiştii comunitari şi pe funcţionarii de la mediu pe teren şi să aplice legea, acolo unde este de aplicat. Poate nu ar strica şi o comisie de cetăţeni, care, benevol, să transmită din când în când primăriei cine face aceste nelegiuiri şi altele. Nu de altceva, dar dacă unora le place să trăiască în cocini, atunci să stea în cocini, dar nu printre lumea civilizată. Sau dacă nu, atunci să plătească cu vârf şi îndesat porcăriile care le fac. Suntem convinşi că marii majorităţi a petrilenilor îi place un oraş civilizat şi curat. Deci, Ilie Păducel nu trebuie doar să constate, ci să ia şi măsuri, că de aceea este primar de urbe.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter