29.10.2011,  12:44:15 | 0 comentarii | 593 vizualizari
Hotărâre locală vulcăneană contestată la Prefectură
de Gheorghe OLTEANU

Mai toată ziua, miercuri, 20 iulie, doamna consilier local PNL Alina Anamaria Cîrstoiu a fost răsfăţata buletinelor de ştiri de la Postul TV “Antena 3”.

 

Imaginile care

însoţeau, pe ecran, comentariile ştiristei şi ale invitaţilor săi erau cele pe care corespondentul “Antena 3” Robert Wagner le filmase la şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Vulcan din 19 iulie. Ședinţă la care proiectul de hotărâre care a generat cele mai mari şi aprige discuţii a fost cel cu numărul exagerat de mare de persoane pe care primarul Gheorghe Ile l-a propus pentru decernarea titlului de “Cetăţean de Onoare”.

 

Cum aţi putut citi

şi în reportajul publicat ieri, consilierul liberal Alina Anamaria Cîrstoiu a fost cea care, alături de consilierul local PRM Ioan Dorel Șchiopu, s-a împotrivit cel mai mult acordării titlului unui aşa număr mare de persoane, lista fiind deschisă de numele ministrului Elena Gabriela Udrea. Deşi, până la urmă, cu toate că au existat vicii de procedură, proiectul de hotărâre a trecut, consilierul liberal vulcănean nu a renunţat în a se ţine mai departe pe poziţie.

 

“Eu sunt decisă să atac 

la Prefectura Deva această hotărâre, a declarat ieri, pentru ZVJ, consilierul local Alina Anamaria Cîrstoiu. Dacă Prefectura va constata că aceasta nu este în ordine, ea va fi, mai mult ca sigur, anulată“. Doamna Alina Anamaria Cîrstoiu este sigură că demersul ei va fi încununat de succes. Mai ales că din două puncte de vedere hotărârea aceasta este nelegală. Primele două le ştiţi, fiindcă le-am amintit în materialul apărut ieri. 

 

Proiectul de hotărâre 

a fost votat şi de consilieri locali care au avantaje de pe urma acestei hotărâri. Este vorba, în ordinea în care i-a amintit liberala, de consilierii PD-L Caprian Mureşan, propus pentru a fi numit “Cetăţean de Onoare”, şi Malvine Socaci, al cărei soţ a fost nominalizat pentru obţinerea aceluiaşi titlu. Pe lângă asta, mai există viciul de procedură care se referă la votul secret care, fiind vorba de persoane, trebuia, fără discuţii, utilizat în acest caz.

 

În altă ordine de idei,

nu este deloc inspirat nici modul în care iniţiatorul proiectului de hotărâre a descris meritele celor propuşi pentru titlul de “Cetăţean de Onoare”. Meritele acestea au fost, scuzaţi exprimarea, puse la grămadă. Nu s-a luat, cum ar fi fost normal şi legal, fiecare candidat în parte, împreună cu realizările şi eventualele merite ale sale. 

 

Pentru ca, pe viitor,

să nu mai existe astfel de situaţii penibile, consilierul PRM Ioan Dorel Șchiopu a spus că va propune înfiinţarea distincţiei “Pro Urbe”. Ceva interimar titlului de “Cetăţean de Onoare”. Acest din urmă titlu urmând să fie acordat doar în cazuri excepţionale şi nicidecum pe motive electorale, aşa cum a procedat, în şedinţa extraordinară de marţi, primarul Gheorghe Ile.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter