28.08.2009,  10:57:46 | 0 comentarii | 254 vizualizari
Trei module SMURD vor fi suspendate începând cu 1 septembrie Dezinteresul unor primari şi consilii locale poate lăsa Valea fără SMURD
de Mihaela PETROŞAN
Pentru că în zona de administrare locală Lupeni-Uricani nu pare să existe interes (nu se achită de multă vreme obligaţiile financiare) pentru asigurarea unor servicii speciale care sunt destinate salvării vieţilor omeneşti, această zonă va rămâne fără modulul SMURD. Una dintre măsurile cele mai grave la care este nevoită deja să recurgă Asociaţia „Salvital”, coordonatorul SMURD în judeţul Hunedoara, o reprezintă suspendarea a trei module începând cu data de 1 septembrie.  „Am luat această decizie după consultări cu dr. Raed Arafat. Cele trei module sunt de la Lupeni-Uricani, Simeria şi Ilia, adică din zona consiliilor locale cu cele mai mari datorii la Asociaţia „Salvital”. Cei 30 de paramedici care lucrează în aceste zone vor fi trimişi în concediu de odihnă pentru o perioadă de 30-35 de zile calendaristice. Aceste zone vor fi acoperite de celelalte module. Următoarea măsură, cu toate că sperăm să nu se ajungă acolo, va fi să mutăm unele dintre module în alte localităţi.”, a declarat Petru Mărginean, preşedintele Asociaţiei „Salvital”. 
 
Lupeniul este campion absolut la neplată
Din datele centralizate de Asociaţia „Salvital”, la ora actuală restanţele consiliilor locale şi ale unor parteneri, membri în asociaţie, se ridică la 615.851 lei. „Comparativ cu datele prezentate la sfârşitul lunii iulie, datoria a scăzut cu foarte puţin, de la 643.412 lei la 615.851 lei, dar tot aceiaşi parteneri ai noştri au rămas cu datorii”, a mai declarat Petru Mărginean.
Consiliul Local (CL) Lupeni rămâne în continuare cel mai mare datornic la SMURD. Restanţele CL Lupeni se ridică la 192.838 lei şi, după cum scriam în Ziarul Văii Jiului, au şi fost acţionaţi în instanţă. Din păcate, restanţe importante înre­-gistrează şi CL Vulcan (95.541 lei), CL Simeria (56.565 lei), CL Hunedoara (19.620 lei), CL Aninoasa (10.000 lei), CL Petrila (9.337 lei) şi CL Uricani (7.060 lei). „Se poate vorbi de lipsă de onestitate, de incompetenţa unor primari de a gestiona banul public şi fondurile primăriei pe care o conduc. Toate aceste fonduri pentru SMURD se regăsesc în bugetele lor şi doar printr-o proastă gestionare s-a ajuns aici. Se aruncă cu bani pentru tot felul de sărbători, zile ale oraşelor, care reprezintă o cale de sifonare a banului public, o cale prin care o parte din bani ajung în buzunarele unor persoane...”, a mai spus Petru Mărginean. Viaţa oamenilor e dincolo de politică. „Nu este vorba de politică aici. Comunitatea are nevoie de SMURD. Se pot întâmpla nenorociri, cum s-a întâmplat nu mai departe de ieri (miercuri, n.r.), când 12 persoane au fost victime ale unui accident la Sântuhalm şi toate ambulanţele au fost acolo”, a mai precizat Petru Mărginean.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter