22.09.2009,  09:51:32 | 0 comentarii | 323 vizualizari
Turism montan Concursul „Memorial Marius Bendea” - ediţia a XIII-a, 11-13 septembrie 2009, Munţii Şureanu - Cheile Roşia
de Ziarul Vaii Jiului
În perioada 11-13 septembrie 2009 s-a desfăşurat cea de a XIII-a ediţia a concursului de turism montan şi alpinism, concurs dotat cu „Trofeul Marius Bendea”. Concursul „Memorial Marius Bendea” a fost organizat de Clubul de Turism Alpin Călăuza Carpatină din Petrila, în memoria celui care a fost un mare iubitor al muntelui, un campion naţional al „Ligii Carpatine Prietenii Naturii” din România, Marius Bendea.
Marius Bendea a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Clubului de Turism Montan „Banda Roşie M” din Petrila până în data de 12 septembrie 1996 când s-a stins din viaţă în explozia de la sectorul III al minei Petrila împreună cu 4 colegi de muncă.
Acest concurs a constat într-o probă de regularitate (drumeţie montană cu un traseu de aproximativ 4 ore, traseu în care a fost inclus şi mormântul lui Marius Bendea, unde fiecare participant a aprins o lumânare şi a pus câte o floare), probă de orientare turistică (cu azimuturi), un test teoretic despre faună, floră, climă şi zonă, primul ajutor (teore­tic), generalităţi despre munte, alpinism în Cheile Roşia şi proba culturală (la focul de tabără). Între aceste probe au avut loc câteva concursuri surpriză. La cea de-a XIII-a ediţie a concursului „Memorialul Marius Bendea” deşi au participat peste 120 de persoane de la 16 cluburi de profil din ţară şi din Valea Jiului, prezenţa a fost foarte scăzută deşi cu 7 zile înainte de concurs 150-160 de persoane au confirmat prezenţa lor la memorial, dar probabil au lipsit din cauza aşa-zisei crize financiare şi a lipsei de timp.
Cei peste 120 de participanţi au fost de la cluburile: Amicii Parângului Petrila, CTM Orizont Petrila, CT Parâng Petroşani, ALPO Petroşani, Prietenii Naturii Deva, CT Marmota Craiova, MC Rhabon Tg. Jiu, Eco-mont Gorj, Salvamont Oţelu Roşu, Adunaţii Sibiu, MC Măgura Cisnădie, Speo-Alpin MH Droteba Tr. Severin, Salamandra Satu Mare, MC Someşul Sălaj, Alpin Club Timişoara şi Clubul de Turism Alpin „Călăuza Carpatină” Petrila.
Tuturor celor prezenţi la „Memorialul Marius Bendea” CTA „Călăuza Carpatină” Petrila le-a oferit micul dejun şi prânzul de sâmbătă, 12 septembrie, şi micul dejun de duminică, 13 septembrie, iar în timpul premierei s-au servit prăjituri şi suc. La festivitatea de premiere fiecare participant a primit diploma de participare şi a extras un bilet gratuit pentru tombola “Memorialului Marius Bendea” (toţi câştigând, fiecare bilet fiind câştigător). La tombolă, în funcţie de norocul fiecăruia, s-au obţinut obiecte de uz montan, dulciuri, fructe, cărţi de turism montan, maimuţoi de pluş şi altele.
Clasamentul acestei ediţii a memorialului este următorul: l Alpinism băieţi: 1. Ovidiu Mîrze (Adunaţii Sibiu), 2. Bogdan Anghel (Eco-mont Gorj), 3. Willi Bohm (Salvamont Oţelu Roşu); l Alpinism fete: 1. Anca Benea (Salamandra Batu Mare), 2. Cristina Spînu (Speo Alpin MH Dr. Tr. Severin); 3. Adelina Mărculescu (Salamandra Satu Mare); menţiune – Nadia Bunget (Speo Alpin MH Dr. Tr. Severin). l Proba de cultură: 1. MC Someşul Sălaj, 1. Salamandra Satu Mare, 2. Amicii Parângului Petrila, 2. Speo Alpin MH Dr. Tr. Severin; premiul special – MC Rhabon Tg. Jiu. l Proba teoretică: 1. MC Someşul Sălaj, 2. CTM Salamandra Satu Mare, 3. Salvamont Oţelu Roşu; menţiune – MC Orizont Petrila. l Orientare de zi: 1. Salvamont Oţelu Roşu, 2. Someşul Sălaj, 3. MC Măgura Cisnădie; premiul special – MC Orizont Petrila. l Orientare de noapte: 1. CT Marmota Craiova, 2. Salamandra Satu Mare, 3. Alpin Club Timişoara; premiu special – Parâng Petroşani.l Trofeul Fairplay: Eco-mont Gorj; l Cel mai tânăr participant – Radu Neamţu (Alpin Club Timişoara); l Cel mai vârstnic participant – Claudiu Oros (Prietenii Naturii Deva); l Cel mai bun ajutor bucătar – Voicu Petrean (Prietenii Naturii Deva). În clasamentul general, Trofeul celei de a XIII-a ediţii a „Memorialului Marius Bendea” a fost obţinut de MC Someşul Sălaj, locul 1 – Salvamont Oţelu Roşu, locul 2 – Salamandra Satu Mare, iar locul 3 – MC Orizont Petrila şi Amicii Parângului Petrila, menţiune – ALPO Petroşani.
În probele surpriză toate cluburile intrate în concurs au fost premiate, iar la cele în care a trebuit să concureze o singură persoană de la un club fiecare concurent a fost premiat.
În încheierea festivităţii s-a cântat Imnul Prieteniei.
Sperând că toţi cei prezenţi la cea de a XIII-a ediţie a concursului „Memorialu Marius Bendea” s-au simţit bine, subsemnatul şi CTA „Călăuza Carpatină” mulţumeşte tuturor şi pe această cale pentru participare.
Dorim să mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit la realizarea acestui concurs-memorial – Direcţiei Judeţene Sportul pentru Toţi Deva, Sindicatului Liber EM Petrila, conducerii EM Petrila, conducerii şi biroului ASIA a CNH Petroşani, doamnei Lili Ştefănescu – SC Lilian SRL Petrila, domnului Emil Taşcă – SC Tascaria SRL Petrila, domnului Vlad Florea – CS Van Haf SRL Petrila, domnului Nelu Amarandei – Fabrica de mobilă Petrila şi nu în ultimul rând domnului Ionel Arad, gazda şi proprietarul terenului unde s-a organizat concursul.
Dovedind şi de această dată că flacăra vie a turismului montan, în general, şi amintirea omului de munte Marius Bendea, în special, nu se va stinge niciodată, CTA Călăuza Carpatină din Petrila vă dă întâlnire în septembrie 2010 la cea de a XIV-a ediţie a concursului „Memorial Marius Bendea”.
 
Petrică BENDEA
Preşedinte al CTA
Călăuza Carpatină Petrila


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter