22.09.2009,  10:00:23 | 0 comentarii | 215 vizualizari
Tren întârziat mai mult de patru ore
de Paula ENACHE
Incidentul de la Craiova, unde locomotiva unui tren a deraiat, a dat peste cap traficul feroviar, iar călătorii au fost nevoiţi să aştepte ore în şir în gări. Aşa s-a întâmplat şi în Petroşani, unde trenul accelerat 1821, care circulă pe ruta Constanţa-Arad, a înregistrat o întârziere de peste patru ore. „Am înregistrat o întârziere a trenului 1821 de circa 300 de minute.  Acesta trebuia să ajungă în Gara Petroşani la 5:48 şi a ajuns după ora 10:00”, ne-a declarat Ion Dobrică, şef Gara Petroşani. Pentru că au aşteptat atâtea ore, nemulţumirile călătorilor nu au întârziat să apară. Mulţi dintre ei au depus reclamaţii şi chiar şi-au cerut banii înapoi. “Această întârziere a făcut ca mulţi oameni să fie nemulţumiţi şi să depună sesizări, iar noi am fost puşi în situaţia  de a restitui banii pe bilete”, a mai precizat Dobrică. În prezent, traficul feroviar se desfăşoară în condiţii mai bune, pe rute ocolitoare.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter