23.09.2009,  10:25:21 | 0 comentarii | 230 vizualizari
Taximetristul ucis sâmbătă a fost condus, ieri, pe ultimul drum
de Paula ENACHE
Romică Olteanu, taximetristul decedat sâmbătă în urma unui cumplit accident de circulaţie produs în zona staţiei de carburanţi „Crăciunescu”, a fost condus ieri pe ultimul drum. În sunetul asurzitor al claxoanelor, însoţit de zeci de foşti colegi de breaslă, Romică a fost condus pe ultimul drum de o coloană de taxiuri care a pornit din Petroşani, de la sediul firmei de taxi la care acesta lucra, şi s-a întins pe circa doi kilometri. Colegii bărbatului au făcut acest marş în semn de solidaritate şi respect, iar zecile de taxiuri s-au oprit în faţa capelei funerare din Petrila, loc unde era depus trupul neînsufleţit al fostului taximetrist. 
 
Durere fără margini 
Tristeţea, regretul şi durerea se citeau pe chipurile tuturor celor care au participat la slujba de înmormântare. La un moment dat, curtea capelei  a devenit neîncăpătoare din cauza numărului mare de  rude, colegi, prieteni sau pur şi simplu curioşi.  
 
Cu capetele plecate şi cu lacrimi în ochi, taximetriştii care au lucrat împreună cu Romică la aceeaşi firmă păreau înmărmuriţi, nemaiputând parcă scoate niciun sunet. Rudele erau copleşite de durere şi orice cuvânt spus părea de prisos. Slujba a fost oficiată, printre alţii, şi de către preotul care este şi patronul firmei de taxi unde a lucrat bărbatul care, ieri, a mers pe ultimul său drum.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter