24.09.2009,  13:24:29 | 0 comentarii | 256 vizualizari
Bătaie de joc. La Şcoala Nr. 2 din cartierul Colonie, laptele şi cornul întârzie să apară
de Ziarul Vaii Jiului
 În primele zile de şcoală, unii elevi din grădiniţele şi şcolile din Petroşani au primit doar cornuri, fără lapte. Alţi copii n-au primit nici corn, nici lapte, trebuind să-şi aducă pacheţel de acasă.
În cursul acestei săptămâni, situaţia  s-a reglementat în majoritatea unităţilor de învăţământ. La Şcoala Generală Nr. 2 din Petroşani însă laptele şi cornul nu au ajuns încă la copii.
Alexandru Lăutaru, inspector general adjunct, spune că ştie de incovenienţele programului „Cornul şi laptele” în Valea Jiului, dar că lămuririle sunt la firmele operatoare ale acestui program.
Contactată telefonic, Adam Miluţa, directorul de vânzări al S.C. Succes Nic Com SRL, firma care se ocupă de distribuirea cornului în Petroşani, spune că „Şcoala Generală Nr. 2 nu este pe lista care a transmis-o Consiliul Judeţean, ea nu există ca şi punct de distribuţie”. Potrivit acesteia, deşi a câştigat licitaţia, firma livrează cornuri de la începutul acestei săptămâni, fără însă a fi semnat încă un contract de distribuţie cu Consiliul Judeţean Hunedoara. 
Reprezentanta SC Dorna SRL, firma operatoare a laptelui în Petroşani, relatează că nici pe listele lor nu există Şcoala Generală Nr. 2  SC Dorna a început livrarea din 21 septembrie, dar şcoala 2 nu se regăseşte ca punct de furnizare a laptelui. Încurcătura a plecat de la Consiliul Judeţean ca urmare a unor liste incomplete, din relatările dumneaei rezultând faptul că, pe lângă Şcoala Generală Nr. 2, mai există şi Grădiniţa Nr. 2, unde – de asemenea - nu s-a distribuit lapte. 
Directorul Şcolii Generale Nr. 2, Adrian Răduţă, spune că „am înaintat formele legale, s-a făcut tabelul cu copiii din grădiniţă şi de la şcoală”. Cu toate acestea, copiii n-au beneficiat nici de corn, dar nici de lapte.
Licitaţiile pentru micul dejun al şcolarilor din judeţul Hunedoara au demarat încă din luna august, firmele câştigătoare nu au început distribuţia produselor alimentare la data de 15 septembrie, aşa cum ar fi trebuit, ci cu o săptămână mai târziu. Etapa finală a licitaţiei, cea electronică, a avut loc la începutul lunii septembrie. Au participat patru firme pentru lapte şi nouă pentru corn.
Potrivit inspectorului general adjunct Alexandru Lăutaru, licitaţia s-a făcut la Consiliul Judeţean Hunedoara, pe Valea Jiului licitaţia privind distribuţia cornului fiind câştigată de SC Succes Nic Com SRL”, pe zona Lupeniului de Ted Internaţional, în Petrila de Prioritar Impex SRL, iar operatorii de lapte pe Vale sunt, SC Dorna - Petroşani, la Lupeni şi Petrila - SC Sorilact SA, iar la Vulcan SC Simultan S.A.
Reprezentanţii firmelor operatoare ale distribuirii cornului şi laptelui în şcolile din municipiu Petroşani au consimţit că, îndată ce se reglementează situaţia, vor începe furnizarea cornului şi laptelui şi copiilor de la Şcoala Generală Nr. 2  şi Grădiniţa Nr. 2 din Petroşani.
 
Mihaela BRAGA


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter