30.09.2009,  16:40:04 | 0 comentarii | 272 vizualizari
Verde-n faţă cu primarul Ilie Botgros (I)
de Corneliu BRAN
Aşa cum vă promiteam săptămâna trecută, după acuzaţiile grave la adresa primarului din Aninoasa, Ilie Botgros, făcute public de viceprimarul liberal Mihăiţă Nistor, astăzi şi mâine venim şi cu replica dată de edilul aninosean. Este normal ca ambele părţi să-şi poată expune toate punctele de vedere, fără nicio reţinere sau cenzură. Fiind vorba de multe chestiuni, grave şi importante pentru oraşul Aninoasa, am împărţit acest interviu în două, dând astfel posibilitatea fiecăruia să vadă mai bine şi să compare răspunsurile date de primar cu ceea ce a spus viceprimarul. Şi să tragă concluziile de rigoare. 
 
„Dacă aveam interese ascunse, din 2006 puteam să vând fierul vechi de la mină de zece ori, nu o dată!”
- Să începem cu fierul vechi. Consideraţi că aţi făcut o ilegalitate sau nu?
- Consider că n-am făcut o ilegalitate, dar în schimb nu am respectat legea în totalitate, pentru că fierul vechi care s-a vândut se afla pe domeniul public şi privat al oraşului Aninoasa, dar nu era inventariat. Este adevărat că trebuia să-l inventariem sub o formă sau alta şi după aceea să-l vindem, dar ştiţi şi dumneavoastră cum s-a închis mina în 2006 şi aşa mai departe… Noi am primit toate activele cu terenurile aferente şi toate clădirile, fără niciun fier vechi, fără niciun pod rulant, fără nimic. Şi acum iată că se regăsesc… Deci, din punctul meu de vedere, nu consider o ilegalitate, deşi n-am respectat legea sută la sută. Dar, una peste alta, banii au intrat în contul Primăriei Aninoasa, nu în contul primarului.
- Despre câţi bani este vorba şi ce s-a făcut cu ei după ce au intrat în contul primăriei?
- Este vorba de 50 de milioane de lei vechi, am vândut în jur de 12,5 tone de fier, două maşini, până când s-a iscat conflictul, când am dispus oprirea întregii activităţi. Ulterior am reziliat şi contractul cu firma respectivă, am dat şi dispoziţia de inventariere în toate incintele fostei mine Aninoasa. Iar banii au intrat în bugetul local şi cred că i-am folosit la salarii, nu la altceva.
- Deci nu e vorba de mai mulţi bani? Şi nici n-aţi plecat la mare cu ei?
- Nu, este vorba de această sumă de care v-am spus şi nici nu am plecat la mare cu ei. Vă pot spune la dispoziţie datele din care rezultă foarte clar că am scos avans de concediu, 2.500 lei, plus o altă sumă de pe un card perso­-nal, tot în acele zile, bani care i-am folosit la mare, în concediu. Deci, nicidecum nu am luat banii de pe fier să plec la mare. Nu aveam un interes ascuns. Dacă aveam un interes ascuns, gândiţi-vă că din 2006 de când s-a închis mina şi până în 2008, când a ajuns domnul viceprimar pe această funcţie, puteam să vând de zece ori fierul, nu o dată!
 
„Nu este vorba de un miliard de lei de returnat, ci de 150 de milioane de lei…”
- Să trecem la prima acuzaţie:
miliardul de lei vechi pe care l-aţi avea de returnat bugetului local, din cauză că v-aţi pus sporuri la salariu pe care nu aveaţi voie să vi le acordaţi. Care este situaţia?
- Da, trebuie să returnez nişte bani din cauza unor sporuri pe care le-am luat şi pe care se pare că nu trebuia să mi le acord. Dar, să ştiţi, Curtea de Conturi a considerat că nu trebuia să mi le acord, nu primarul oraşului Aninoasa, care a considerat că trebuia! Deci, ca să se înţeleagă, am luat un spor de dificultate pentru Legea 10, a retrocedării proprietăţilor, dar şi pentru Legea 247, Legea Proprietăţii. Doresc să vă spun că în anul 2006 am avut o consultare la Prefectură, în care ni s-a spus, „puteţi să vă tundeţi şi voi banii deoarece nu este nicio problemă, pentru că faceţi parte din comisie şi oricum o să apară Legea”… Este adevărat că am acţionat foarte repede după această consultare, trebuie să recunosc treaba asta, şi eu şi doamna viceprimar de-atunci, doamna David, care făceam parte din comisia de fond funciar. Ne-am dat aceste sporuri, de 40% şi 50%, bani care ne-au rotunjit veniturile. A venit însă Curtea de Conturi, în 2007, în luna septembrie, ne-a verificat. Bineînţeles că ne-au luat la întrebări, am dat şi o declaraţie în sensul acesta, cum i-am luat şi aşa mai departe, după care am fost nevoit să dau o dispoziţie pentru restituirea veniturilor necuvenite. Mai mult decât atât, tot atunci, s-au reglat şi nişte sume de impozite aferente plătite pentru sumele pe care le-am luat noi şi, una peste alta, împreună cu doamna viceprimar am avut de restituit 17.666 de lei, deci 176 de milioane de lei vechi, din care eu 148 de milioane de lei, iar restul doamna David. Am început să restituim aceşti bani din a doua lună, din octombrie 2007, doamna David nu mai are, iar eu mai am de restituit vreo 1.500 de lei. Aşa că să stea toată lumea liniş­tită… Oricum există şi declaraţia mea de avere de la finele anului 2008. Dacă aveam miliardul acesta şi ceva, de care vorbea domnul Nistor, însemna că trebuia să am un venit de aproape un miliard şi jumătate de lei. Spun asta deoarece eu am avut declarat numai trei sute şi ceva de milioane de lei vechi, plus salariul soţiei. Dar probabil că domnul viceprimar a înţeles greşit, cred că n-a fost atent când a vorbit, sau a greşit transformarea din lei vechi în ron, greşind cu un zero. Nu este nicio problemă şi nu este prima dată când dau banii înapoi…
„Cei doi consilieri personali nu sunt funcţionari publici şi n-au nicio treabă cu Contractul Colectiv de Muncă…”
- O altă chestiune semnalată de viceprimarul Mihăiţă Nistor este faptul că acordaţi două sporuri consilierilor personali, asta în timp ce Legea funcţionarului public interzice asta. Ce aveţi de spus?
- Cei doi consilieri personali NU sunt funcţionari publici şi nu au nimic în comun cu Contractul Colectiv de Muncă semnat între sindicatul Primăriei Aninoasa şi primarul oraşului Aninoasa. Conform Legii 215, articolul 66, alineatul 1, unde se scrie clar „că primarii oraşelor, municipiilor şi municipiilor reşedinţă de judeţ pot înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului, compartiment distinct, format din: maxim trei persoane la oraşe şi municipii, cinci persoane la reşedinţe de judeţ”… şi aşa mai departe. Doresc să vă spun că eu în baza acestei legi am promovat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local, Consiliul Local a aprobat acest proiect. Prin el s-a aprobat să-mi angajez doi consilieri personali. De ce doi, când puteam trei? Pentru că am considerat că este suficient la nivelul oraşului nostru. Tot legea respectivă spune că aceşti consilieri personali îşi desfăşoară activitatea în baza unui Contract Individual de Muncă, pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, „pe durata mandatului primarului”. De asemenea, „atribuţiile personale ale consilierilor primarului se stabilesc prin dispoziţie de către primar”. Doresc să vă spun că am dat această dispoziţie pentru cei doi consilieri ai mei, iar contractul de muncă încheiat între dânşii şi mine a fost o anexă la dispoziţie, care a fost înaintată la Prefectură şi care nu a fost atacată din punct de vedere legal. Dacă domnul viceprimar consideră că este o ilegalitate în ceea ce priveşte cele două sporuri acordate, are dreptul să se adresese, oricând, organelor abilitate, ca să verifice acest aspect. Şi poate să mă interpe­leze oricând şi în şedinţă de Consiliu Local, putând să ceară toate lămuri­rile public. Mai mult decât atât, trebuie să mai spun că în luna mai anul acesta am stabilit să micşorăm salariile cu 20% pentru cei doi consilieri. În ceea ce priveşte că au veniturile mai mari decât consilierii domnului Moloţ, eu unul nu cred… Dar nici nu contest treaba aceasta, s-ar putea să fie chiar aşa. În condiţiile în care bugetul nostru este aşa cum este şi nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, lucrurile ies cum ies. Întotdeauna aşa se întâmplă când se pleacă de la efect şi nu de la cauză. Pentru bugetul local din Aninoasa este foarte simplu: nevirarea de către Ministerul Finanţelor Publice, în perioada guvernului Năstase, 2000-2004, a aproximativ 50 de miliarde de lei vechi, reprezentând cota de 36% impozitul pe salarii. De atunci am tot început să avem datorii peste datorii. De acolo a pornit şi accesarea împrumutului nostru, pentru că era vorba de nişte lucrări începute şi neterminate. Ştiţi şi dumneavoastră că o lucrare, dacă nu o termini, s-au dus şi banii pe care i-ai dat până atunci, mulţi sau puţini. Odată cu închiderea minei Aninoasa, după aceea, am mai pierdut aproximativ 22 de miliarde de lei vechi la bugetul local, anual, plus că a trebuit să preluăm, prin lege, bazele sportive, Centrul Cultural sau captarea de apă, deci alte cheltuieli cu administratori, îngrijitori şi utilităţi.
- Datoriile, multe dintre acestea, au fost făcute dinainte de închiderea minei. Semn că nu aţi condus prea bine primăria. Dumneavoastră ce spuneţi?
- Păi v-am spus şi mai înainte că au fost făcute datorii şi dinainte, dar din cauza guvernului Năstase, care ne-a cam întors pe dos. Datoriile de dinainte de închiderea minei se ridicau undeva la 20 de miliarde de lei vechi. Cu datoriile astea am intrat când am preluat noul mandat, în 2004. Iar acum depăşim 30 de miliarde de lei vechi. E părerea dânşilor că n-am condus bine. Nimeni nu putea să facă mai mult în aceste condiţii. Şi dacă n-am fost bun, de ce am fost reales primar într-un nou mandat? Dar fiecare e liber să spună ce vrea, nu asta este problema…
 
„Creditul de 30 de miliarde de lei de la BCR a fost folosit exclusiv la investiţii”
- Cea mai gravă acuzaţie adusă, după părerea noastră, este cea privind creditul de 30 de miliarde de lei vechi, luat de la BCR, care, după cum susţinea viceprimarul, nu a fost folosit pentru investiţii, aşa cum a fost el făcut, ci pentru acoperirea unor datorii istorice care nu aveau de-a face cu investiţiile. Mai mult, aţi fost acuzat că aţi plătit 13 miliarde de lei vechi la o firmă, pentru o datorie de doar 1,7 mili­arde de lei, în această sumă imensă intrând aşa-zisele penalităţi. Viceprimarul Nistor susţinea că este o gravă ilegalitate, deoarece Legea Finanţelor susţine că penalităţile nu pot fi mai mari decât datoria în sine. Tot legat de aceasta, domnul Mihăiţă Nistor susţinea că nici măcar nu aţi mai plătit ratele şi acum primăria a ajuns să fie executată silit de BCR şi
A.V.A.B. Acuzaţii foarte grave! Ce aveţi de spus?
- Este părerea domnului viceprimar şi mă miră că gândeşte aşa şi nu se documentează înainte de a acuza, mai ales că are toate pârghiile necesare. Să încep cu finalul, cu „executarea sili­tă”. Într-adevăr am fost într-o fază de executare silită, în luna ianuarie 2009, dar doresc să vă informez că în momentul de faţă avem un alt grafic de reeşalonare a împrumutului şi a dobânzii, care se derulează tot pe perioada de zece ani a contractului de împrumut. Am găsit înţelegere la BCR şi am mărit în perioada aceasta rata, cu dobânda aferentă, urmând ca din 2011 să putem să creştem din nou rata, ca în 2016 să finalizăm acest împrumut. Iar banii s-au folosit exclusiv pentru investiţii, la modul cel mai sincer vorbind. S-au plătit datorii, e adevărat, dar tot la investiţii, la cele începute şi neterminate la perioada când am luat creditul. Domnul viceprimar era la momentul respectiv consilier. Ştie prea bine – că am discutat de nu ştiu câte ori, în şedinţă de Consiliu Local – această situaţie. Este adevărat că şi atunci eram într-o imposibilitate de plată pentru a putea finaliza lucrările începute. Banca Comercială Română n-a dat drumul niciodată la o sumă, până când n-am dus situaţiile de lucrări aferente şi în baza acestor situaţii s-au virat banii în contul primăriei. După care, primăria a plătit facturile.
- Dar cu cele 13 miliarde de lei plătite unei firme?
- Cum să fie adevărat? Poate 13 miliarde de lei pe mai multe lucrări, dar nicidecum la o firmă. Mai ales unei firme la care aveam datorie de 1,7 miliarde de lei… cum să-i plătesc 13 miliarde de lei?! Domnul viceprimar poate spune ce crede dânsul, dar eu vă spun că am plătit lucrările de investiţii care trebuiau finalizate. Şi vă spun şi care: reparaţii case Colonie – sus pe vale, reparaţii jgheaburi pentru preluarea apelor etc. Am reparat atunci 16 case şi am schimbat ţigla de la streaşină. Plus modernizarea centrului administrativ şi alte lucrări.
- Se spune că afară stăteau zilnic romi şi vă cereau banii pe nu ştim ce lucrări. Parcă la jgheaburile de care vorbeaţi…
- Şi ce contează cine erau cei care veneau la primărie după bani, sau cine a făcut lucrările, ce firmă sau a cui? Conta că erau romi sau români? Ce, domnul Tamaş nu vine la mine că am datorii la dânsul? Domnii Apostu sau Simota nu vin la mine să-şi ceară banii? Aşa procedează toţi! Dacă au bani de luat, oamenii vin să-i ceară. Dar asta nu înseamnă că s-au scos bani din BCR fără situaţii de lucrări. Iar Curtea de Conturi a verificat toate aceste aspecte! Şi nu domnul viceprimar, care poate spune acum tot ce consideră… Ratele merg înainte, nu suntem executaţi silit de BCR. Doar de AVAB, pentru datoria de la Electrica, pentru perioada 2001-2004, când n-am vrut să plătesc curentul electric. La BCR plătim lunar, normal, cu dobânda de 9% stabilă, plătim 200 de milioane de lei vechi pe lună. Am găsit înţelegere la reprezentanţa centrală a BCR-ului şi recunosc că dacă în ianuarie nu ne mişcam repede şi nu mergeam personal la Bucureşti, la negocieri, treaba nu era bună… (Va urma) 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter