14.10.2009,  16:44:01 | 0 comentarii | 414 vizualizari
Amintiri
de Mircea ANDRAȘ
Caii tropotind prin sânge
 
Nella Terezia Băncilă a fost un meteorit pe cerul poeziei autohtone. A venit puternic din urmă, a călcat totul în picioare, a închis răni şi a deschis altele, a captat atenţii pe care le-a dat uitării şi s-a stins (poetic) după cum s-a înfiripat. Venind din vestul Văii Jiului, ca un abur uşor pe-o geană de dor, frumoasă ca o zi de vară (din zori şi până-n seară), tămăduitoare după cum îi era şi profesia, tânără şi veşnic originală, ea a înfiat cuvinte şi le-a dat un viitor. Revistele literare ale acelor vremuri i-au consemnat meteorica prezenţă dându-i felia ei, aburindă, de glorie. Dar, de regulă, poetele se pierd, anonimatul le pândeşte la fiecare colţ şi ele au toate şansele să se cufunde în el. Păcat, poetele se nasc foarte rar şi poezia trădează sufletele slabe. Chiar dacă sunt frumoase şi desăvârşite. Prin pierderea Nellei, poezia a rămas mai săracă. Îmi amintesc discuţia dintr-o toamnă târzie şi apatică. În care ea, cu frunze ruginii în păr, recunoştea, cu ochii inundaţi de rouă şi visuri înalte, că pentru ea poezia e ca o barcă-n largul
mării, de care poate uza atunci când simte că, din diverse motive, se îneacă. A oftat teatral şi a adăugat: „Şi chiar dacă n-am folosit până acum această barcă sunt liniştită, ştiind că barca există şi mă aşteaptă, în largul unei mări agitate de prea mult prezent”. Ţin minte când un critic literar (autentic) a susţinut că ea însăşi e o poezie, cu ochii încărcaţi de metafore şi sufletul plin de-o lumină ascunsă, deşi deosebit de caldă, printre gesturi pârguite, pudrate cu rouă pură şi clară. Luase atunci un premiu cu o poezie (publicată ulterior şi în revista „Astra” din Braşov) intitulată „Caii tropotind prin sânge”. Pot spune că, sub peniţa (sau pixul) ei, poezia însăilată de ea prindea formă, primea viaţă, era o viitoare piatră de hotar la marginea lumii poeziei care sta să vină. Şi totuşi nu 
 
făcea risipă de cuvinte. Şi totuşi nu făcea risipă de versuri. Şi totuşi nu făcea risipă de talent. Deoarece, pentru ea, talentul era un colier prea scump pentru a nu-l băga în seamă. Şi pentru a nu-l interpreta cum se cuvine. Şi atât poeziei cât şi poetei li se cuveneau toate. Şi mult respect pe deasupra. Fie ca poezia ei să depună mărturie pentru mai târziu. Când viitorul o va chema în instanţă. Cu întregul ei cortegiu de vise, mai mult sau mai puţin transpuse în poezie. Poezie, numele tău e sfânt!
Secunde mărşăluind
 
Cad florile din cerul sfânt
Şi prind arome de pământ
Destinul mi-e demult înfrânt
Se stinge ultimul meu cânt
Doar sufletul se zbate frânt
 
Secunda e demult vândută
Şi toată gama-i perimată
Viaţa este dezbătută
Agonizând clipa trecută
De-o veşnicie e uitată
 
Iar trece cadenţat un vis
Iar trece dorul arvunit
Mai multe sigur nu-s de zis
Prea multe cred că nu-s de scris
Tot începutu-i un sfârşit
Destinul, ca punct de reper
 
Vin îngerii din ceruri. Vin în zbor.
Prea albă, calea lumii trece greu,
Dinspre trecut mă-ndrept spre viitor.
Aş vrea un dor, dar doru-i muritor
Tot înflorind în gândul meu, mereu.
Cad zidurile nopţilor deşarte,
Cad îngerii cu aripile frânte
Şi toate mi se-ntâmplă ca la carte
Şi soarta de prezenturi ne desparte
Şi-un cor de îngeri prinde ca să cânte.
 
Mor păsările-n zbor, zidite-n cer.
Şi păsările uitarea le trânteşte,
Iubirea astrelor nu o mai cer.
Stau tremurânde stelele în cer
Destinul ne înjură birjăreşte.
 
Prin sânge caii tropotind cuminţi
Şi rănile deschise prind să doară
În gesturile ce-au murit fierbinţi,
Şi mi te-a scos, definitiv, din minţi.
Destinul îmi promite că m-omoară!
Privirea dinţii îşi ascute
 
Perdeaua fulgilor de nea
E dată-n lături de cuvânt
Între-a avea şi-a nu avea
Între un el şi între-o ea
Rămâne-un mare legământ
 
Între nopţi lungi şi zile scurte
Imaginile se topesc
Privirea dinţii îşi ascute
Mor clipele contrafăcute
Doar visele înmuguresc
 
Veşmântul  alb al iernii noastre
Şi paşii singuri pe poteci
Tot ceru-i presărat de şoapte
Şi florile leşină-n glastre
Când tu cu timpu-alături treci
Ochii tăi mi-aduc aminte
 
Am trecut pe aleea unui gând
Şi am călcat privirile-n picioare
Prizonieră vântului oricând
Ronţăind ideile ce-mi zboară
Şi c-un ce nenăscut mă doare
 
 Ochii tăi mi-aduc în gând furtună
Şi o ploaie sinceră de lacrimi
Dau o noapte pentr-un vis arvună
Florile miresmele şi-adună
Pe un piedestal de dor şi patimi
 
Vezi de-acuma e închisă poarta
Drumul înspre viaţă s-a oprit
Dinspre mâine ne priveşte soarta
Viitorul desenează arta
Unui dor ce-azi-noapte a murit


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter