26.10.2009,  14:18:28 | 0 comentarii | 423 vizualizari
Amintiri de râs
de Mircea ANDRAȘ
Variaţiuni pe teme de cenaclu 
 
Statul în staţie
 
La cenaclul literar “Venus”, unde era strânsă (sau adunată) aproape toată crema creatorilor din Vale, astfel că în şedinţele de lucru, duminicale, nu mai aveai loc să-ntorci de atâţi poeţi, prozatori sau (mai puţini) dramaturgi. Toţi, unul şi unul. Pe bune! În acest caz nu facem umor. În alte cazuri, da. Dacă se poate. Dacă nu, nu. Se ştie că o mare parte din cenaclişti erau din Petroşani (sau alte localităţi din Vale) şi că aceştia trebuiau să ajungă în Petrila cu autobuzul. Şi numai cine n-a trăit pe timpurile alea nu ştie ce greu se făcea, pe atunci, o deplasare cu autobuzul. Şi totuşi (îngrămădindu-se sau nu, îngheţând în staţii sau nu) ei veneau totuşi cu aceeaşi dezinvoltură dintotdeauna Iimediat după ce sosea, Mircea Bujorescu, făcându-se comod (o condiţie imperioasă, după cum spunea el) scotea din buzunarul de la piept un petec de hârtie, oarecum mototolit şi citea de pe el (cu intonaţia de rigoare) o poezie, despre care întotdeauna spunea “am scris-o acum câteva minute, în autobuz”. Deoarece toată lumea cunoştea condiţiile precare dintr-un  autobuz, îi apreciau în primul rând efortul fizic şi abia apoi şi calitatea poeziei. Dar poeziile erau, de fiecare dată, bune şi toţi le aşteptau cu nerăbdare. Se născuse astfel un nou gen de poezie: poezia scrisă în autobuz. Ea se desfăşura pe parcursul unei pagini şi (dacă le-ar fi adunat pe toate) ar fi făcut, fără îndoială, un volum de versuri destul de inspirat. Dar el era, ca şi mine de altfel, un mare risipitor de creaţii şi sunt ferm convins că nu regretă acest lucru.
Într-o zi, spre mirarea noastră, poezia scrisă pe autobuz era mult mai bogată, întinzându-se pe mai mult de două pagini, lucru care ne-a contrariat puţin. “Ei bine, am şi o explicaţie! a decis el, de data asta am avut barieră! Şi încă una care a stat închisă mult timp!”.
 
Conţi, marchize şi valeţi
 
Maricica Zaharia era o dramaturgă aflată (ce-i drept) doar la începuturi, dar puterea ei de creaţie era atât de mare încât ceilalţi dramaturgi (intraţi mai demult în competiţie) puteau păli de invidie. Astfel, ultima ei creaţie (citită la cenaclu) era o piesă istorică (sau cel puţin aşa vroia să fie) care avea 28 de acte şi 21 de tablouri, vehiculând, în interiorul ei, un număr de 145 de personaje. Vi se pare mult? Ei bine, ei i se părea puţin, deoarece fusese nevoită să renunţe la câteva acte (şi un număr similar de personaje) la sugestia câtorva binevoitori. Şi totuşi piesa conţinea opt conţi, treisprezece marchize, trei regi, douăzeci şi unu   de muşchetari şi un număr echivalent de valeţi. De altfel, numai  descrierea unuia din decoruri îi luase nu mai puţin de zece pagini (scrise mărunt) dar cu cuvinte mari. Ţin minte că  lectura piesei începuse pe la ora zece dimineaţa şi luase sfârşit aproape de aceeaşi oră da‘ seara, în care timp auditoriul (sau, cel puţin, o parte din el) mai trecuse şi pe acasă, să ia masa, sau pe la vreo cârciumă să ia energie, după care au revenit cu forţe proaspete (sau întărit moral) pentru a afla finalul piesei, lucru de care n-au avut parte,  deoarece dramaturga uitase finalul piesei acasă. Nu se ştia acasă la cine. În final, cei doi-trei ascultători care mai erau în viaţă (în viaţa literară) au hotărât că nu mai este timp de critică literară precum şi alte mofturi, urmând ca acesta să se facă în şedinţa următoare, dar până atunci (potrivit specificului românesc) totul s-a uitat. (Apropo, piesa se numea “Dau un regat pentru-o iubire!”).
 
Unde ajungeau poeţii
 
Eram la cenaclul “Panait Istrati” din Petroşani, foarte puternic pe vremea aceea deoarece reuşise să răpească foarte mulţi membri (unii chiar marcanţi) de la celelalte cenacluri din Vale (inclusiv de la Venus). Conducătorul cenaclului, scriitorul Dumitru Dem Ionaşcu, aranjase o vizită de lucru la şcoala din Pui, ca să le insuflăm acestora dragostea pentru literatură. Drept pentru care vizita (sau mişcarea literară, după cum i se spusese în presă) a fost efectuată cu brio. Şi iată-ne în frumoasa comună Pui, într-un nou şi bine întreţinut local şcolar şi anume în laboratorul de biologie, unde (printre borcanele cu formol, în care se lăfăiau diverse specii) luam masa, împreună cu notabilităţile şcolii şi ale comunei, aceştia beneficiind de nişte bani care trebuiau musai cheltuiţi. Mai o îmbucătură,  mai o aruncare a privirii spre borcanele pomenite. Mai lipsea muzica pentru ca totul să fie ca la nuntă. Înainte de începerea ospăţului propriu-zis, o delegaţie (destul de substanţială, de altfel) a elevilor s-a produs în faţa noastră  cu un deosebit de “angajat” montaj literar, la finalul căruia directorul şcolii a ţinut morţiş să le precizeze: “Dragi elevi, mă bucur nespus că vă atrage cultura. E un semn că şi voi, ca şi ţara noastră, de altfel, prosperaţi şi înaintaţi pe noi culmi de desăvârşire. De altfel, cu toţii îl ştim pe fostul nostru consătean şi, în acelaşi timp, coleg de şcoală Andrei Caucar, poetul. Ei bine, datorită unei munci plină de abnegaţie şi dăruire, iată unde a ajuns! La cenaclul “Panait Istarti” din Petroşani!“.
 
O palmă sub statuie
Pe acest poet, Andrei Caucar, l-am întâlnit, în anii următori, la mare, şi anume într-un bar din Constanţa supărat nevoie mare. Cu o oră în urmă se aflese pe faleză şi (fiind un fin speculant al frumosului) urmărise (cam mult se pare) cu privirea o reprezentantă a sexului ingrat, lucru care (se pare) nu scăpase din vederile critice ale nevestei lui (sora poetei Nastasia Maniu), aceasta cadorisindu-l cu o palmă răsunătoare. Tot farmecul a fost în concluzia lui finală. “Băi, nu mi-e ciudă că m-a jignit, nu mi-e ciudă că m-a înjurat, în ultimă instanţă nu mi-e ciudă nici pentru că m-a pălmuit. Da’ de ce dom’le, tocmai sub statuia lui Ovidiu?“.
 
A da sau a nu da foc
Mă aflam cu scriitorii Augustin Buzura şi Dumitru Dem Ionaşcu pe terasa fostului restaurant “Bulevard” cu un Augustin Buzura (în mod neobişnuit) foarte volubil şi bine dispus. Deodată, un adolescent, care nu ajunsese (cel puţin aşa părea) la vârsta maturităţii absolute, solicită un foc, din (imprudenţă) tocmai maestrului Buzura. “Ce să fac?  Să-ţi dau foc? Ţie sau la ţigară? Prefer, totuşi, prima variantă!”.
 
Cafea cu rest 
Tot cu acelaşi scriitor (de astă dată) la cofetăria (care a decedat de mult)  “Nufărul”, unde fuseserăm invitaţi de acelaşi Dumitru Dem Ionaşcu, la o cafea “Marghiloman”. Odată făcută comanda, chelneriţa vine cu cafelele şi le aşază tacticos, în faţa fiecărui “combatant”. Întâmplător în farfurioara cafelei maestrului Augustin Buzura a fost pus restul (în monede mărunte) comenzii lui Dumitru Dem Ionaşcu. Buzura priveşte suspect mărunţişul şi murmură, ca pentru el: “Ciudat! Am băut cafea cu rom, cafea cu frişcă, cafea cu ciocolată... da‘ cafea cu rest, niciodată!”.
 
Dus de acasă
Un confrate, prozator la origini dar, în acelaşi timp, şi producător de poezie, al cărui nume am să-l trec sub tăcere din diverse motive, mi se destăinuia recent că el se consideră, dacă nu mai bun, cel puţin mai prolific decât I.D. Sîrbu, lucru care m-a întristat teribil. Şi am hotărât să-l răzbun pe regretatul scriitor, dedicându-i confratelui meu următoarea epigramă:
Tot ce spui tu nu-i “pe bune” 
Şi tristeţea mă apasă...
I.D. Sîrbu-i dus din lume, 
Iarăşi tu eşti dus... de-acasă!
 
Scris şi citit
Am avut la cenaclu (şi dacă ar mai fi dăinuit cenaclul ar mai fi dăinuit şi el) un intrus care era când poet, când prozator, când... ce vroia muşchii lui. Nu neg, tipul avea ceva talent,  da‘ cu cultura era la pământ. Eram sigur că nu mai citise o carte de foarte mult timp. Drept pentru care (în locul unei înjurături) i-am adresat următoarea epigramă: 
Precizez, ca să se ştie, 
Că pe-aici se povesteşte
Mai tot timpul, că el scrie
... Mult mai mult decât citeşte!


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter