31.08.2009,  11:22:18 | 0 comentarii | 218 vizualizari
Reporter în istorie Comunităţi etnice (II)
de Ziarul Vaii Jiului
După cum spuneam în partea întâi, poporul armean poate fi considerat unul dintre cele mai vechi popoare creştine. Sărbătorile lor religioase păstrează şi astăzi ceva din misterul primilor ani de creştinism. Se pare că primii armeni s-au stabilit în Moldova, dovadă fiind inscripţia de pe o piatră de mormânt datând din anul 967, descoperită la Cetatea Albă. În Transilvania s-au aşezat în secolul X, atunci când s-a întemeiat prima colonie armenească, menţionată şi în cronicile maghiare de pe vremea regelui Ştefan (997-1038). Armenii, dar şi polonezii, grecii, spaniolii şi boemii au fost înzestraţi atunci cu titluri nobiliare. Armenii erau deosebit de importanţi în acea vreme, datorită comerţului, ei fiind cei care „uneau” Europa cu Orientul. Pod între lumi. Carele armeneşti transportau cereale, brânzeturi, ceară, dar şi animale, şi aduceau în Ţările Române ţesături, arme şi mirodenii. Bucătăria armenească este influenţată într-o oarecare măsură de Orient. Printre preparatele tradiţionale se află: pastrama, harisa (mâncare naţională armenească), geagicul (salată de castraveţi) în care se bagă usturoi, iaurt, supa de colţunaşi sau din hurut (ierburi înmuiate în lapte acru). (Va urma)
 
Documentaţie: dicţionare şi presa vremii 
Petru Bolog – Cimpa


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter