O veche prietenă, pe care n-o mai văzusem de 9 ani, a venit din Lisabona şi ne-am întâlnit. Am stat ceva timp la poveşti. Dar pe tot parcursul discuţiei am sesizat că ea vorbeşte cu un director, nu cu mine. I-am spus acest lucru la sfârşitul întâlnirii şi acum îmi pare rău că n-am fost mai discret. Ne-am despărţit oarecum străini sau înstrăinaţi. Apoi, judecând această istorie la rece, îmi dau seama că totul ţine de mentalitatea colectivă. Aş putea construi o întreagă filosofie în acest sens. Mi-am adus aminte - păstrând proporţiile, bineînţeles - de circul american de acum câţiva ani când nu problema persoanei Bill Clinton în relaţie cu Monica Lewinsky agasa populaţia, ci problema preşedintelui SUA în relaţie cu Monica Lewinsky era gravă. Şi exemplele pot continua la nesfârşit. De cealaltă parte, funcţia te depersonalizează. Deseori trebuie să joci teatru. Unul dintre gânditorii mei preferaţi, Michel Foucault, spunea că societatea noastră suferă de un proces de depeizare (înstrăinare de sine). El s-a gândit la efectele media, dar câtă dreptate are şi în ceea ce priveşte raportul dintre funcţie şi persoană! 

Eu, fiind un adept al filosofiei naivităţii, vă spun să vedeţi mai multe persoane şi mai puţine funcţii. E o concluzie pragmatică a naivităţii... Şi, ca să-mi promovez filosofia, mai adaug: Naivitatea te ajută să suporţi secolul XXI!