14.11.2009,  15:12:43 | 0 comentarii | 443 vizualizari
Proză scurtă de Dana Graţiela Hileagă
de Mircea ANDRAȘ
Cuvânt înainte
Dana Graţiela Hileagă începe să devină tot mai mult un nume de referinţă în proza din Vale, unde şi-a făcut loc treptat, cu încercări la început timide, apoi tot mai convingătoare, pe măsură ce prozele ei vedeau lumina tiparului. Ciudăţenia consta în faptul că ea debutase cu poezie, unde fusese deja etichetată ca poetă. Apoi a fost o întoarcere de 180 de grade spre proză, căreia i-a dedicat pagini pline de savoare. A debutat (ca să folosesc un cuvânt impropriu în cazul de faţă) cu o rubrică („Colţul femina”) în săptămânalul „Pulsul Văii Jiului”, rubrică pe care a susţinut-o pe tot parcursul  apariţiei acesteia. A „comis” şi cronică de carte, precum şi eseuri pe teme uzuale, proză scurtă (de regulă „fantastică”) şi acum revine cu o proză umoristică, dovedind că nici umor nu îi este străin. Toate astea, puse una peste alta, dovedesc că Dana Graţiela Hileagă a păşit cu dreptul în literatura Văii Jiului, prezenţa ei acolo fiind tot mai mult o certitudine.
Iată şi proza pe care ne-a făcut-o cadou şi pe care v-o propunem atenţiei dumneavoastră. Fie-vă lectura plăcută!
 
Ghinionista
Fata era blondă şi avea ochi albaştri (sau vineţii, cum obişnuia să spună ea). Ce e drept şi părul îl avea frumos. Şi picioarele. Dar ce n-avea fata asta?! Noroc. Asta n-avea (după cum se plângea ea, la una, la alta). Şi culmea, deşi tatăl său avea bani să te îngroape în ei, nu putea să-i cumpere fetei bruma de noroc pe care acesta şi-o dorea. Pentru simplul motiv că pe piaţă nu se găsea aşa ceva. Nici „la negru”, nici cu pile, nici dacă erai din partidul aflat la putere. În schimb, trăgeau la ea ghinioanele precum peştele la momeală. Ceva de speriat, ce mai! Ultimul eveniment de acest fel a fost cam acum trei luni (de zile) când s-a împiedicat, ca o fleaţă, taman în mijlocul drumului şi o maşină de mare tonaj a trecut peste ea. Pe bune!” Nu, nu e SF (pentru că se poate explica. Şi un lucru explicabil e valabil). Realitatea era de fapt că ea nimerise între roţi, roţi care au încadrat-o perfect şi nu i-au afectat în niciun fel imaginea fizică. Singura victimă a fost şoferul camionului care, în momentul când a observat că fata dispare sub maşină a făcut infarct (în urma căruia nu mai poate să fumeze. Şi nici să bea). Deci ea îl are pe conştiinţă. Şi-l are ca lumea. Apoi, ceva mai înainte, a alunecat pe scări. După ce alergase ca o apucată, pe scări în jos. Astfel, la o curbă, n-a apucat să ia virajul, trecând de-a berbeleacul din treaptă în treaptă, cu care ocazie a acroşat un colocatar, care venea din sens invers, doborându-l şi luându-l cu ea, la vale. Ceea ce l-a făcut pe individ să ţipe în urma ei: „De ce nu strigi pârtie, fato?”. După care ea l-a vizitat la spital, unde acesta era imobilizat în ghips. Ea n-a avut nimic. Şi atunci au fost câteva voci care au susţinut că astea n-au fost, de fapt, ghinioane, ci noroc în toată regula, de­oarece victimele au fost întotdeauna de partea cealaltă a baricadei. Ca într-un roman de proastă inspiraţie, ea s-a îndrăgostit (cel puţin aşa susţine el) de tipul pe care l-a vizitat la spital. Idila n-a ţinut mult deoarece tipul a fost operat, din eroare, de cu totul altceva, după care a nimerit la un sanatoriu de psihiatrie, unde ea nu avea acces, conside­rându-se că era normală. A doua cucerire a ei (evident în starea de normalitate sesizată de medicii care intraseră tiptil în viaţa ei) a fost un tânăr între două vârste, care se părea că e singurul în stare s-o stăpânească. N-a fost aşa. După trei zile s-a blocat cu un necunoscut (cu care actualmente este “servus”) într-un WC public fiind eliberată de-abia a doua zi, chestia întâmplându-se în week-end. Şi după cum se ştie, în week-end nici iarba nu creşte (darămite altceva). Faptul în sine a fost mediatizat atât de puternic încât tipul care  îi ţinuse de urât o noapte întreagă (e drept, fără urmări importante) a fost lăsat de nevastă şi amendat cu vot de blam la serviciu, cu toate urmările ulterioare. Ea n-a stat cu mâinile în sân şi a scris un articol de fond (în ziarul local) despre neşansa de a fi într-un moment nepotrivit într-un loc aşişderea. Acţiunea ei n-a rămas fără urmări, personajul incriminat rămânându-i în sânge şi în garsoniera ei (de unde n-a putut să-l evacueze decât cu poliţia. Din casă, nu din sânge). Apoi s-a angajat (un cuvânt destul de perimat la vremurile astea) la o firmă de stat. Resemnată, a constatat că deşi firma era de stat, nu apucai să stai nici măcar un minuţel. Mai mult, munca era mai mult fizică (decât chimi­că) şi nu i se potrivea în niciun fel. Şi atunci a intrat în politică. Încălţată, că după ce avea buzunarele goale nu vroia să aibă şi tălpile la fel. Nefiind nici de dreapta, nici de stânga, şi-a ales un partid de mijloc (ca să împace şi capra şi varza – citat din gândirea ei creatoare). De fapt, partidul a ales-o pe ea (că arăta destul de bine, de fapt destul de foarte bine). Au primit-o cu braţele deschise (înlături). Şi au încărcat-o cu onoruri (de nu le mai putea duce). Apoi, secretarului (general sau nu) i s-au aprins călcâiele după ea şi i-a propus o viaţă în doi (sau în trei, dacă era cazul) ceea ce a acceptat cu dezinvoltură şi perspicacitate (ultimul cuvânt nu-l prea cunoştea în amănunt, dar dădea bine printre culturalnici). Nunta a avut loc (era să spun „s-a disputat”) la un restaurant aflat în pragul falimentului, dar chestia asta îi dădea un aer de normalitate. Şi nu numai. Totul a fost plin de transparenţă. Adică negru pe alb. Mirele era îmbrăcat în negru iar ea în alb. Era convinsă că albul era culoarea ei preferată. De-abia mai târziu a aflat că albul nu este culoare (lucru pe care nu l-a crezut niciodată). Imediat după nuntă, naşul mare a fugit cu darul. Iar mirele, cu naşa mică. Lucru care i-a făcut pe naşul mic şi naşa mare să se constituie într-un ONG (fără profituri, bineînţeles) deşi „profitul este mama înţelepciunii!”. Doar mireasa a rămas de izbelişte (a nimănui şi-a tuturor), întorcându-se la viaţa ei de până atunci şi dintotdeauna. Din toată încurcătura asta fata s-a trezit cu o fată (mică, bineînţeles). I-a pus numele Speranţa că a aflat că la noi toată lumea trăia cu ea. Şi ea nu îi trăda niciodată (dar nici nu le făcea jocul!). Dragostea (în forma ei primitivă) îi dădea, totuşi, târcoale. Şi ea (deşi încercase în repetate rânduri) nu reuşea în niciun fel. Fir-ar ea de dragoste să fie! Şi Cupidon, travestit într-o Afrodită blondă, zveltă şi nurlie, s-a implementat în viaţa ei, seducând-o până la urmă. Şi au făcut un cuplu perfect, ocrotit de Uniunea Europeană, NATO şi CEDO, şi tolerat de Papa de la Roma. Singura proble­mă era că fetiţa (care creştea văzând cu ochii) nu ştia (s-o pici cu ceară) care e mama şi care  tata. În rest, totul îşi urma cursul firesc. Cu vagi tendinţe de normalitate. Care normalitate v-o dorim şi dumneavoastră. Acum şi în vecii vecilor! 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter