01.09.2014,  21:07:11 | 6 comentarii | 1167 vizualizari
Vulcan / Taxarea a fost amânată
de Gheorghe OLTEANU
Programate să fie date în folosinţă începând cu prima zi a lunii septembrie, punerea în funcţiune a aparatelor de taxare a parcării, amplasate pe Bulevardul Mihai Viteazul şi în Piaţa Agroalimentară din Vulcan, a fost amânată.
 
Dar nu
până la loc comanda, ci doar până la mij­locul lunii în curs. Informaţia a fost adusă la cunoştinţa conducătorilor de autoturisme printr-un anunţ amplasat pe fiecare aparat. Nu se spune motivul, dar, interesându-mă, am aflat că ar fi vorba de câteva probleme tehnice care se vor rezolva în circa două săptămâni.
 
Reamintesc faptul
că, din cele precizate de către primarul Gheorghe Ile în şedinţa de consiliul local de acum câteva zile, numărul locurilor de parcare la care taxarea se va face cu aparate este de 215. Locurile de parcare de pe bulevard au fost denumite de către primar ca fiind „parcări de tranzit”, destinate, îndeosebi, celor care tranzitează Vulcanul şi se opresc doar ca să-l viziteze. Mai reamin­tesc că, atât taxa pentru o oră sau pentru o zi, cât şi costul unui abonament lunar, pentru persoane fizice şi persoane juridice, au dat naştere la discuţii aprinse în şedinţa amintită.
 
Astfel, dacă
în ce priveşte taxa de un leu pe oră şi de cinci lei pe zi li s-a părut, cu o singură excepţie, acceptabilă consilierilor locali, la cea lunară consilierul local Daniel Duna a venit cu un amendament, respins, însă, de către colegii lui. Aceasta, fiindcă majorităţii nu i s-a părut firesc ca preţul unui abonament să fie la jumătate, adică 25 de lei/ lună, faţă de 50 de lei (pentru persoane fizice), cât fusese propus în proiectul de hotărâre.
„Riscăm ca, dacă facem reducerea, să ne trezim că toate locurile de parcare de pe bulevard sunt luate cu abonament!”, a avertizat consilierul local Viluţ Oltean. 
 
De asemenea, 
Gheorghe Ile s-a împotrivit oricărei scutiri de la plată locului de parcare, în afara autospecialelor SMURD, Ambulanţa, Poliţie şi Pompieri, aflate în misiune. Nici măcar maşinile ENEL-ului nu vor putea parca, fără ca şoferii lor să treacă pe la parcometru. Tot primarul a mai spus că banii încasaţi pentru parcare vor fi utilizaţi la amenajarea altor parcări pentru autoturisme în cartierele municipiului.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (6 )

#1 Oty02.09.2014,  09:26:01
Nu exista nici un risc ca toate locurile de parcare sa fie ocupate de cei cu abonament, pentru ca plata abonamentului nu garanteaza un loc de parcare deoarece nu vorbim de concesionarea locului de parcare. Abonamentul este pentru a face costurile mai suportabile pentru cei care sunt nevoiti sa vina la serviciu din alte localitati. Daca se face abonamentul 25 de lei, numarul abonamentelor va fi mare, plus cei care sunt in tranzit, se vor face multi bani. Orice taxa care nu este suportabil nu va fi platita si toti vor lasa masinile parcate intre blocuri si ne vom certa cu vecinii in fiecare zi. Eu intradevar nu votez in Vulcan, dar vecinul cu care ma voi certa din cauza parcarii voteaza in Vulcan, de aici concluziile le trageti singuri, oare pe cine vor injura.
#2 rusine02.09.2014,  09:32:22
Pai dak is parcari de tranzit atunci cum sa fie luate toate cu abonament ca doar is de tranzit. V-ati dat examenu cu parcometrele astea , auzi cum zic parcari de tranzit : da cine viziteaza de la bl d1 si pan la d6 ? Rasp. Aproape nimeni , acol parcheaza cei ce au masini si stau in zona k doar nu le-or tine p bloc. Parcometre trebuiau doar la piata, nu stiti cum sa mai luati banu la om, In Vulcanu asta care are doua strazi mari si late una e cu plata, dak vreti bani la buget aduceti investitori care sa faca locuri de munca si asa mai departe
#3 Oty02.09.2014,  10:22:19
Intradevar vor avea o problema daca fac 215 abonamente de 25 lei/luna. Oare ce vor face ei lunar cu 5.375 lei. Asa ceva nu sa mai pomenit la noi sa ai incasari de 100 % pe o taxa. Fiind atat de eficient poate ii este frica sa nu fie data afara din partid :).
#4 Lighean Elena02.09.2014,  20:16:35
pun pariu ca acele parcometre nu vor rezista mult,,chiar mi se pare o mare prostie o investite de cacao ,,la piata da trebuiau puse total deacord dar pe b-vard hai domne fiti seriosi intr-un oras ca al nostru trebuiau asa ceva?plus ca pe b-vard parcheaza cei care locuiesc in zona nicidecum vre-un (traznit)dmnu Ile mai bine ati intra printre blocuri si ati asfalta sau ati mai face niste locuri de parcare,,ati ramas far bani de PIETRIS pina la dealu babi sau pe unde mai aveti casoaie ,ferme ,cabane,inca un picutz si sunteti patronul acestui oras.
#5 VULCANEAN03.09.2014,  11:11:54
SA SE PUNA PLATA LA PARCARE IN PIATA,CA TOTI INTERMEDIARII,CA TARANI NU LE POTI SPUNE,,,ISI TIN MASINILE PARCATE SI OCUPA LOC DEGEABA,TAXE LA PIATA,LA BISNITARI,
#6 pt oty09.09.2014,  01:38:58
Si ce dak nu esti din vulcan , ce tot b-dul este al celor care lucreaza la primarie sau ce nu mai poti parca in vulcan cai vulcsnu al lor, TREBUIAU SA FACA UN REFERENDUM SI LUMEA SA SPUNA DAK VREA PARCOMETRE SI ABIA ATUNCI SA LE PUNA , DA CE DOMNE DAKA STAU IN E2 SAU E3 TRE SA PLATESC K ASA VOR EI , ATUNCI SA PLATEASCA SA AIA CE STAU IN CENTRU VECHI SAU KOKOSVAR SAU IN ALTE LOCURI , maine ne trezim k pun taxa de intrare in oras oricum dak VOTANTII IAU ALES INSEAMNA CA TOTI CEI CE AU MASINI ACUM SE BUCURA, DECI E DE BINE


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Cu o zi înainte de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, aproape de orele amiezii, o echipă de muncitori de la Pr[..]
17.08.2014, 21:32   |    13 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter