30.09.2011,  23:44:52 | 0 comentarii | 943 vizualizari
O şansă pentru Valea Jiului / Compania Energetică Hunedoara va fi privatizată până la jumătatea anului viitor
de Mihaela PETROŞAN
Până la sfârşitul lunii iunie 2012, noile companii energeti­ce Hunedoara şi Oltenia vor fi privatizate. Procesul va impune şi concedieri de personal la unele dintre unităţile care vor forma cele două companii, după cum se arată în ultima scrisoare de intenţie încheiată de Guvern cu FMI. Varianta înfiinţări celor două companii este alternativa la intenţia iniţială de comasare a principalilor producători de energie şi cărbune în două societăţi naţionale, Electra şi Hidroenergetica. Aşadar, se vor forma două companii mai mici, Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia. Complexul Energetic Hunedoara va fi format din termocentralele Paroşeni şi Mintia şi minele considerate viabile ale Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar Complexul Energetic Oltenia va fi compus din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari. Conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI la finalul misiunii de evaluare din iulie-august, aprobată de Executiv la jumătatea lunii septembrie, se prevede ca, până la sfârşitul acestui an, să fie înfiinţată noua companie energetică prin fuziunea SNLO cu termocentralele Craiova, Turceni şi Rovinari şi această companie să fie privatizată până la sfârşitul lunii iunie 2012. Privatizarea va fi efectuată prin ofertă publică iniţială sau cu un investitor strategic. Procedura de privatizare va fi lansată şi în cazul companiei energetice care va rezulta din fuziunea minelor viabile ale CNH cu termocentralele Paroşeni şi Mintia, termenul stabilit pentru finalizarea privatizării fiind şi în acest caz sfârşitul lunii iunie 2012. Conform documentului, restructurarea unităţilor în vederea privatizării va impune şi concedieri de personal, cel puţin 900 de posturi urmând să fie desfiinţate până la sfârşitul lunii octombrie, iar alte 200 de poziţii urmând să fie scoase din schema de organizare a complexului energetic Turceni. În cazul CNH, activele viabile vor fi preluate de stat prin proceduri de executare silită declanşate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru obligaţii fiscale. „Aveam opţiunea de a solicita subvenţia integrală, dar în acest caz, obligatoriu, în perioada 2015 - 2018 trebuia să închidem toate minele din Valea Jiului. Importanţa, în strategia energetică naţională, a huilei din Valea Jiului şi a celor două unităţi de producţie a energiei electrice, Mintia, respectiv Paroşeni, nu poate fi pusă la îndoială. Din acest motiv soluţia aleasă a fost înfiinţarea unui complex energetic care va fi format din cele două termocentrale şi minele viabile din cadrul CNH. Este un program ambiţios, care vine să consolideze economic judeţul Hunedoara”, a declarat Dorin Gligor, consilier al directorului general al Termoelectrica şi preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter