18.11.2009,  11:51:21 | 0 comentarii | 436 vizualizari
La opt paşi de nunta de aur
de Mircea ANDRAȘ
Moto:
„Fericirea nu vine niciodată singură. Trebuie să ştii să ţi-o apropii”
 
Da capo
Prea cunoscutul (de acum) Petru Bolog (cel care îşi mai adaugă la finalul numelui şi locul de obârşie – Cimpa) şi care, pe lângă poezii şi proze de tot felul, mai semnează în acelaşi timp rubrici interesante şi pline de şarm în publicaţia noastră, cum ar fi „Reporter în istorie” sau „Datini şi obiceiuri autohtone” ca să amintim doar două dintre ele, aniversează patruzeci şi doi de ani de când i-a spus pentru prima (şi întâia oară) soţiei sale, Reghina, un DA hotărât, având ca martor (complet dezinteresat) pe ofiţerul stării civile şi ca susţinător moral pe popa ortodox. Şi iată că faptele au evoluat, timpul s-a scurs (cu ei cu tot) şi astfel, la fiecare 12 noiembrie, au mai întors o filă din romanul vieţii, pe care s-a apucat să-l scrie în tandem cu soţia lui, şi care i-a reuşit de minune pentru că amândoi aveau o mare sete de viaţă şi un dor desăvârşit pentru ziua de mâine şi pentru cele care vor veni. Şi astfel au ajuns aici, în dulcele ceas al împlinirii, constatând că peste opt ani vor aniversa nunta de aur, cea care părea un vis îndepărtat şi chiar utopic va prinde formă, consistenţă şi realitate. Dar să ne amintim câteva episoade din periplul lor prin viaţă.
 
Furtul miresei
De fapt n-a fost vorba chiar de un furt ci mai mult de o răpire (şi asta conven­ţională) şi cu voia ambilor combatanţi. Între el şi Reghina (Zippenfening, după numele de fată) n-a fost ceea ce s-ar spune „o iubire la prima vedere”. Şi nici la a doua. Totul a progresat treptat, metodic, cu un studiu profund de ambele părţi. Reghina mai avea casă încă trei surori şi patru fraţi. Pentru ea viaţa nu fusese un simplu joc, ci o continuă încercare. Lucra ca vânzătoare la ICS Industrial, dar nu se plângea niciodată şi lua viaţa aşa cum era, nu cum părea, aspră, severă şi nefardată. Pătrucă era singur la părinţi, onest, mai mult un băiat de casă decât un aventurier. Obişnuia să-şi investească sentimentele doar în ceva trainic şi care să merite acest gest. Şi a ajuns la concluzia că Reghina merita cu prisosinţă acest lucru. Floarea iubirii înflorea tot mai mult între ei, poleită cu rouă şi patimă. Se întâlneau la ştrand, la baluri (cel al strugurilor, de exemplu), la nedei şi la orice eveniment care le permitea să fie alături unul de celălalt. Şi când au simţit că nu mai pot trăi unul fără de altul şi că depărtarea ce se aţinea între ei începea să fie o povară prea mare, au recurs la o stratagemă care poate fi numită, până la urmă, răpire. Mai hotărât ca niciodată, a luat-o pe Reghina (pentru care ar fi fost în stare să se bată cu toţi băieţii Petrilei), pentru care nu era decât un momârlan din Cimpa, dar care s-a făcut bărabă între timp, şi s-a căsătorit cu ea în secret şi în deplină discreţie, fără să ştie niciun neam, atât ale ei, cât şi ale lui, după care a dus-o în mare taină la bunicul său, care conspirase împreună cu ei. Pentru ai lor au urmat câteva zile de căutări asidue.
 
La fel ca-n Rai, aşa şi pre pământ
Luna de miere au consumat-o la coliba lui de la Copăcioasa, ridicată într-un loc fee­ric, divin şi îmbălsămat cu flori, ce părea importat din Rai sau dincolo de el, chiar din cer. Au petrecut zile mirifice, precum Adam şi Eva, înainte de a fi izgoniţi din Eden. Această lună de vis i-a apropiat şi
i-a întărit pentru toată viaţa. Cabana (sau coliba, cum obişnuia el să spună) era aşezată pe Valea Cerbului, la 12 kilometri de orice aşezare şi părea un popas de vis, la marginea cerului, un cer care îi primise în graţiile lui. Iată ce scrie, despre acest moment, acel tânăr, acum la câţiva paşi de nunta de aur:
 
Soare, flori, sclipiri de vise,
Cerul atârnat de-o rază,
Legi nevrute şi nescrise,
Dragostea, rămasă trează.
 
Gânduri presărate-n iarbă,
Cioburi de tăceri şi gânduri,
Câţi răspund şi câţi întreabă,
Între cele patru vânturi.
 
Norii duşi de vânt trec pragul
Unde s-a născut lumina
Şi iubind, mai mare dragul!
Mi se-alătură Reghina...
Prietenul meu şi şobolanii lui
O întâmplare hazlie (cel puţin acum) pe care a trăit-o tânărul Pătrucă, proaspăt însurat, a fost una de pomină. Era la serviciu şi (în pauza de masă) în loc să-şi înfulece suplimentul a preferat să mai repete puţin la limba rusă, pentru după-masă, drept pentru care a scos manualul, lăsând mapa deschisă acolo în mină. Nu mai ţine minte ce conţinea suplimentul, important rămânând faptul că acesta a atras doi şobolani (supraponderali) pe care Pătrucă i-a făcut captivi, împreună cu manualul, în momentul închiderii destul de bruşte a mapei. Mapă pe care a deschis-o, ulterior, doar în autobuzul care îl transporta spre şcoală, eliberând totodată cu manualul şi pe cei doi şobolani prizonieri, eveniment care a produs
panică în autobuz şi l-a dus la miliţie,
de unde a scăpat neamendat datorită comandantului Coporan, singurul care
a înţeles situaţia.
 
Bancuri la protecţia muncii
Soţia prietenului meu, Reghina, mi-a fost şi colegă (clasele I-VII) şi elevă (ceva mult mai târziu) la un curs de perfecţionare ca telefonistă, aceasta fiind profesia pe care a susţinut-o ulterior. Recunosc, în ambele cazuri era o elevă deosebită, foarte conştiincioasă, realmente activă dar şi cu un bogat simţ al umorului. Îmi amintesc că la o astfel de oră de „protecţie” a muncii, o colegă a ei trebuia să explice cum se face respiraţia artificială cu un singur salvator. Dar ea, neatentă, a deschis cartea la capitolul cu doi salvatori, confuzia fiind de mai mare râsul: „Salvatorul se aşază de-o parte şi de alta a victimei, îi susţine capul cu o mână, cu cealaltă ţinând-o de nas, pentru a nu face o respiraţie independentă, în timp ce cu cealaltă mână îi face masaj cardiac”. S-a făcut puţină linişte, după care cursanta Reghina Bolog a exclamat: „Şi dacă nu găsim un salvator cu trei mâini, ce facem?”.
 
Pe când izmenele erau la modă
Faptul că Pătrucă e un mare visător şi ceea ce creează e de viitor este confirmat prin următoarea întâmplare, smulsă parcă dintr-un film de mai mare hazul. Acesta se trezeşte destul de târziu şi de teamă să nu piardă ”apelul” se îmbracă grăbit şi
de-abia la urcarea în autobuz observă că şi-a luat o pereche de pantaloni albi (îmbrăcăminte pe care o avea în gardero­bă), pantaloni care s-au dovedit a fi, în clipa următoare, nişte simple izmene, ce e drept foarte bine croite. Impactul cu ortacii a fost pe măsura aşteptărilor, dar care nu i-au ştirbit cu nimic personalitatea. Însă chestiune în sine (după cum declară el) „a fost haioasă”.
 
Pe drumuri de munte
Pătrucă este (după cum mulţi au constatat) şi un mare montaniard, datorită (poate) faptului că s-a născut şi a crescut în mijlocul naturii, acea natură pe care o iubeşte atât de mult. De altfel, împreună cu Carol Musca (ce este şi fost coleg de liceul al meu) face în fiecare an superbe incursiuni în mijlocul naturii, cea de toate zilele. Penultima aventură de acest fel a fost o traversare a munţilor până la Sibiu şi înapoi, o adevărată piatră de încercare pentru amândoi. De altfel, pe această temă cei doi s-au gândit să editeze o carte de călătorii, trăite, gândite şi suportate de ei. Nu cunoaştem încă titlul cărţii dar ea este aproape finalizată şi se speră ca cel târziu la începutul anului viitor să apară, lucru care a făcut-o pe Reghina să exclame: „Nu ştiu cine e muza asta a lui, în afară de Carol, dar pun eu mâna pe ea!”.
 
La final, cu-o epigramă
Acum vreun an am „comis” o epigramă la adresa unui Petru, care avea aceleaşi iniţiale cu Pătrucă şi la dedicaţie am specificat doar „Lui Petru B.”. Desigur, Pătrucă a înţeles că e vorba despre el. Epigrama era aşa:
Strigă tânăra băciţă,
Foarte blondă la blăniţă:
„Să vii Petre pe la noi,
Că n-avem... măgar la oi!”.
După un timp, apare Pătrucă la barul „Mary Cafe”, se aşază la masa mea, formează un număr la telefon mobil şi-mi spune: „Ia de aici şi spune-i la Reghina că ne-am împăcat, pentru că altfel nu mă mai primeşte acasă!”. Ce se întâmplase de fapt? Reghina luase cunoştinţă de faptul supărării sale pe margine epigramei şi vrând să îndrepte lucrurile a acuzat lipsa lui (momentană) de simţ al umorului, cerându-i să se împace cu cel pe care a scris-o. Să ştii, Reghina, că acest episod mi-a mers la inimă!
Să le urăm veşnic tinerilor căsătoriţi aceeaşi casă de piatră (dacă se poate chiar de granit) şi tot binele din lume!
 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227








Publicitate
Newsletter