La începutul campionatului din 1952 (Divizia A se juca în sistem primăvară-toamnă), venea de la Minerul Aninoasa un jucător talentat, care se va dovedi unul din cele mai reuşite transferuri făcute la Jiul Petroşani: Victor Gabor, în vârstă de 20 de ani (născut la 1 februarie 1932), un jucător care, alături de o generaţie de excepţie, cu Crâsnic, Lică Panait, Vasiu, Szoke, Guţă Tănase, Farkas I, Farkas II, Paraschiva, Cosmoc, Nertea, I. Deleanu şi alţii, au adus glorie echipei minerilor. Victor Gabor a jucat la Jiul între anii 1952-1963, adunând în prima divizie 158 de meciuri în care a marcat 41 de goluri. L-am provocat pe cel mai vârstnic jucător al Jiului în viaţă, pe aleile Parcului Central, în locul unde se afla vechiul stadion, la o discuţie a amintirilor. Avea doar 14 ani când tatăl său, losif Gabor, murea într-un accident în subteranul minei Aninoasa.

- Cum aţi ajuns să jucaţi fotbal?

- Pe maidan, ca toţi copiii! Prin 1945, reputatul antrenor de la Jiul, Cibi Braun Bogdan, a venit la Aninoasa, făcând o selecţie pentru pitici. Am urcat încet-încet toate treptele, jucând apoi vreo trei ani la echipa mare a Aninoasei, în campionatul districtual. În 1951, antrenorul Vasile Lazăr m-a adus la Jiul, de unde nu am mai plecat până la abandonarea carierei!

- V-aţi integrat repede la fotbalul primei divizii...

- Nu chiar, vreo doi ani am cărat valizele „bătrânilor”! Până la urmă, am ajuns titular, ca inter-stânga, alături de marele Guţă Tănase. Am început să dau goluri, apoi, ziua de 3 ianuarie 1953, a fost de neuitat, când am jucat în selecţionata B a României, la Berlin. În 1955, am reuşit golul victoriei, în meciul Polonia B. România B 0-1 la Lodz. Un an mai târziu s-a născut fiul meu, Gabriel, o mare realizare a vieţii mele.

- De ce Jiul era o echipă respectată pe atunci?

- Pentru că juca din plăcere! La noi, o primă însemna o masă bună la restaurant! Lucram câte patru ore pe zi (eu eram lăcătuş la URUMP), apoi abia aşteptam antrenamentul. Nici nu simţeam, de exemplu, că făceam câte 12-14 ore cu un camion acoperit cu prelată, până la Carei sau Baia Mare. Era un fotbal boem...

- Aveţi în campionat un meci de neuitat?

- Da. La 21 septembrie 1958 am jucat cu Farul Constanţa. În poartă, o vedetă a vremii, Dumitrescu, apoi Ciuncan, Stăncescu, Gh. Ispas sau Coidum, reprezentau alte valori constănţene. La noi, Crâsnic, Vasiu, Romoşan, M. Crăciun, Florea sau Ghibea. Ne-a ieşit totul, iar eu am marcat trei goluri (n. red. - cele mai multe goluri marcate de un jiulist în poarta Farului). După meci, ne-am luat „prima”: o friptură şi doi mici, plus vreo două beri!

- În 1961 aţi retrogradat în „B”, dar aţi revenit după un an. Are actuala echipă a Jiului forţa de a reveni în primul eşalon?

- Eu zic că da, dacă actualul patron ar fi mai atent, mai ales la selecţia unor jucători pentru linia de atac. Avem apărare, portar bun, dar Jiul poate reveni o echipă de temut doar dacă va pune un accent mai mare pe acei jucători responsabili cu marcarea de goluri.

(interviu realizat în aprilie 2007 de Genu TUŢU)