26.11.2009,  11:10:45 | 0 comentarii | 477 vizualizari
Un proiect fãrã de care nu se poate Intervenţie rapidă în cazuri de abuz, neglijare sau exploatare prin muncă a copilului
de Mihaela PETROŞAN
Perioada de implementare a proiectului de serviciu specializat de semnalare şi intervenţie în regim de urgenţă în cazurile de abuz asupra copiilor se apropie de sfârşit. În cele aproape 6 luni de funcţionare au fost recepţio­nate 90 apeluri în cazuri de abuz, neglijare sau exploatare prin muncă a copilului. Dintre acestea s-au confirmat doar o parte, multe fiind intenţii de răzbunare ale apelanţilor care au solicitat echipa de intervenţie fără să fie nevoie. Pentru că multe apeluri semnalau situaţia de risc a unor familii cu mai mulţi copii, numărul copiilor pentru care s-a intervenit prin echipa mobilă se ridică la 97.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara a înfiinţat din luna iunie un serviciu specializat de semnalare şi intervenţie în regim de urgenţă în cazurile de abuz asupra copiilor. Serviciul a fost creat printr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin “Programul PHARE 2006 – Coeziune Economică şi Socială – Dezvoltarea Resurselor Umane – Servicii Sociale” în sumă totală de 72.630 euro, din care 65.140 euro sunt fonduri europene, iar 7.490 euro reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Hunedoara la realizarea obiectivului.
Serviciul, din care face parte personal specializat în domeniul protecţiei copilului, a avut şi are misiunea să primească apelurile telefonice cu privire la cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, să asigure asistenţă şi consiliere în aceste situaţii şi să intervină prompt în cazuri urgente. Intervenţia vizează scoaterea copilului din mediul abuzator, consilierea sa şi plasarea acestuia într-un centru de primire în regim de urgenţă. Echipa mobilă specifică este operaţională 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, inclusiv în perioada sărbătorilor legale.
 
Abuzuri mai puţine, dar monitorizate strict
În cazuistica sesizată de către diverşi cetăţeni sau de instituţii colaboratoare au predominat cazurile de neglijare - în număr de 51, fie din cauză că părinţii nu aveau resursele să-şi crească copiii, fie nu aveau aptitudinile parentale bine dezvoltate. În astfel de cazuri intervenţia a vizat antrenarea comunitaţii locale în oferirea de resurse pentru ajutorarea familiilor sau consilierea familiei pentru responsabilizarea ei. În ultimă instanţă se recurge la încredinţarea temporară a copiilor altor persoane (familie extinsă, asistenţi maternali, centre de ocrotire), până când familia îşi va reface potenţialul.
Cazurile de abuz confirmate au fost 14. În urma intervenţiei echipei mobile a fost necesară instituirea măsurii de plasament în regim de urgenţă în 8 cazuri, pentru a îndepărta copiii din mediul abuzator. 
Un alt capitol bine reprezentat în cazuistică este cel al familiilor victimă a violenţei domestice. Au existat 28 cazuri semnalate iar în lipsa unei legislaţii care să îndepărteze agresorul, o mare parte dintre ele au fost rezolvate prin mutarea mamei şi a copiilor, fiind asistaţi în Centrul maternal din Hunedoara sau în alte centre de ocrotire, pentru că nu aveau alternative de locuit, până la instrumentarea legală a cazului de către autorităţi.
Din fericire, cazurile de exploatare prin muncă a copiilor au fost puţine (4 cazuri înregistrate şi două cazuri confirmate) şi au constat în detectarea unor minori care cerşeau la comanda familiilor. În cazul lor s-a intervenit cu ajutorul poliţiei, urmând ca atât copiii cât şi familiile lor să fie monitorizaţi o perioadă mai lungă pentru a nu exista riscul reapariţiei situaţiei traumatizante pentru copii.
 
Serviciul îşi va continua activitatea
În toate cazurile în care au intervenit, pe lângă măsurile care limitează situaţia de risc, specialiştii DGASPC Hunedoara au consiliat copiii expuşi. Este bine cunoscut faptul că, la o vârstă fragedă, orice traumă suferită de micuţi lasă urme adânci în personalitatea viitorului adult.
La sfârşitul lunii noiembrie serviciul creat va fi preluat integral de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, şi îşi va continua activitatea pe obiectivul pentru care a fost înfiinţat: intervenţia în regim de urgenţă. Orice caz de abuz, neglijare sau exploatare prin muncă a unui copil poate fi sesizat la telefonul cu apelare gratuită 0800-110.203.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter