04.09.2014,  22:25:20 | 1 comentariu | 1524 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila / 28 de medici de familie au participat la un seminar-atelier
de Corneliu BRAN
Acţiunea a fost organizată de IHS România – Centrul de Dializă şi Nefrologie în colaborare cu IHS „Medical School”, un eveniment acreditat de Colegiul Medicilor cu cinci credite EMC.
La eveniment au participat 28 de medici de familie din toate localităţile Văii Jiului, medici specialişti din cadrul IHS România, IHS „Medical School”, Spitalul de Urgenţă Petroşani, Centrul de Dializă Petroşani, precum şi directorul executiv al SPLAS Petrila, doamna Susana Heljiu. 
 
În calitate de invitat de onoare,
dar şi de gazdă, a fost prezent la deschiderea acţiunii şi Ilie Păducel, primarul Petrilei. În cuvântul de deschidere, acesta le-a urat participanţilor bun venit la Petrila, edilul mărturisind că este foarte bucuros că acest seminar a fost organizat chiar la Petrila.
Dr. Dan Munteanu din Bucureşti, medic primar nefrolog şi formator acreditat de Ministerul Sănătăţii, a fost cel care a condus acţiunea care s-a desfăşurat pe parcursul a patru ore. Prezentările temelor au fost făcute şi prin intermediul unui video-proiector, prin care au fost prezentate imagini, statistici şi informaţii celor prezenţi.
Prima temă de lucru a căutat răspunsuri la întrebarea „ce au în comun boala cronică de rinichi, diabetul zaharat şi bolile cardio-vasculare?”. După această temă s-a încercat în sală să se răspundă la o altă întrebare interesantă, „Ghiduri de practică – ce sunt ele şi la ce folosesc?”.
După o pauză binemeritată de 15 minute, s-a trecut la următoarea temă a pe ordinea de zi a seminarului: „De la idee la practică; protocoale terapeutice pentru monitorizarea bolilor cronice în Medicina de Familie”. Apoi, după o trecere prin „conceptul de boală cronică – parcurs clinic, boli specifice”, s-a ajuns la „De la Ghidurile de practică la Reglementarea legală – cum umplem golul?”. Ultimele discuţii au vizat „Parcursul clinic din perspectiva riscului – monitorizarea la domiciliu şi elemente de autoîngrijire”.
Fiecare participant a primit la final o diplomă de participare.
 
Declaraţii la cald
Am stat vorbă cu câţiva dintre cei prezenţi, reprezentanţi din partea organizatorilor evenimentului, cu primarul Ilie Păducel, şi cu doi medici experimentaţi din Petroşani.   
Simona Pătrăşcoiu, reprezentanta PR şi marketing a firmei IHS „Medical School”, organizatorul evenimentului: „Avem 14 centre de dializă în toată ţara, inclusiv la Petroşani. Din acest motiv am organizat în Petrila – Valea Jiului un astfel de atelier de lucru. Este important ca medicii de familie din această zonă să fie informaţi la zi cu privire la tot ce ţine de bolile cronice de rinichi, de diabetul zaharat şi de bolile cardiovasculare, inclusiv să purtăm o discuţie cu problemele pe care le întâmpină pacienţii. La finalul seminarului, fiecare participant va primi câteo diplomă de participare.
Dr. Dan Munteanu, medic primar nefrolog în cadrul IHS România şi formator acreditat de Ministerul Sănătăţii: „Acest eveniment face parte dintr-o serie de acţiuni pe care compania noastră, împreună cu IHS Medical School o desfăşoară în toată ţara. Este un proiect de conştientizare a tot ce înseamnă bolile cronice şi un management diferit al bolilor cronice faţă de ce s-a întâmplat până acum. Este un proiect în care încercăm să integrăm oportunităţile oferite de noul contract-cadru într-un management mai coerent al pacientului cu boală cronică. Eu, de formaţie, sunt nefrolog şi mă interesează, în principal, boala cronică de rinichi. Însă există interferenţe între bolile cardiovasculare şi diabet şi putem să dezvoltăm proiecte cu management mai bun, plecând de la un concept modern de management al bolilor cronice – care include nu numai partea medicală, ci şi contextul social, psihologic sau alte tipuri de nevoi pe care un pacient cu boală cronică le poate avea. Astăzi sunt invitaţi la acest seminar medici de familie din toate localităţile Văii Jiului. Ne-au confirmat prezenţa 28 de persoane, iar proiectul nostru se adresează, în principal, medicilor de familie. Noi încercăm să construim punţi între specialităţi. Vedeţi dumneavoastră, în ţara asta medicina e cam fracturată în acest sens. De aceea încercăm să ne ducem noi, ca specialişti, spre medicii de familie, încercăm să stabilim modalităţi de colaborare mai eficiente, astfel încât pacienţii să aibă de câştigat şi sistemul medico-sanitar românesc”.
Primarul Ilie Păducel: „Este pentru prima dată, de când sunt primar la Petrila, când în oraşul nostru se organizează o asemenea acţiune. Pe care o consider deosebit de importantă, mai cu seamă pentru medicii de familie din toată Valea Jiului. În fond, rezultatele acestor acţiuni medicale se văd în timp, în viaţa şi sănătatea oamenilor. De aceea aceste evenimente medicale e bine să se întâmple periodic şi să fie sprijinite. După cum vedeţi, în sală sunt medici de familie din toate localităţile noastre, specialiştii de la Centrul de Dializă Petroşani, un medic specialist de la Bucureşti, dl. dr. Munteanu coordonând toată acţiunea. Sunt foarte curios să văd cum decurge evenimentul, am răspuns cu drag invitaţiei dumnealor şi sunt sigur că roadele acestor evenimente medicale se vor vedea în timp. Mai trebuie să vă spun că la simpozion este prezentă şi d-na Gabriela Susana Heljiu, directorul SPLAS Petrila. Prezenţa nu e întâmplătoare, deoarece între SPLAS şi medicii de familie din Petrila trebuie să existe o colaborare puternică, atât instituţia, cât şi medicii de familie având cazuri comune. Mă gândesc aici, în primul rând, la persoane în vârstă înregistrate la SPLAS Petrila. În concluzie, o acţiune utilă şi necesară nu doar pentru medici, ci şi pentru cetăţenii oraşului nostru”.
Dr. Petronela Şodolescu, Spitalul de Urgenţă Petroşani: „Această acţiune este o continuare a acţiunii dezvoltate de IHS România-Bucureşti, care a deschis o filială în Petroşani şi care este deţinătoarea dializei private la noi în Vale şi care, bineînţeles, a fost şi iniţiatorul dializei la Petroşani în urmă cu 15 ani de zile. Întrucât problema îngrijirii la domiciliu există, iar media de vârstă a pacienţilor a crescut foarte mult, existând tot mai mulţi pacienţi vârstnici cu diverse afecţiuni cronice ce necesită îngrijire la domiciliu, am pornit o acţiune primind toate aprobările, firma IHS fiind desemnată să se ocupe cu îngrijirile la domiciliu în Valea Jiului. Aceste îngrijiri se adresează, în primul rând, pacienţilor care sunt în dializă, dar şi pentru bolnavii care au suferit accidente vasculare, care au fost operaţi şi rămân cu pansamente. Pentru a uşura aceasta, echipa de la IHS este pregătită, are toate autorizaţiile şi sperăm ca, în cadrul întâlnirii de astăzi, să putem să sensibilizăm medicii de familie şi să venim în ajutorul lor pentru a putea asigura împreună o asistenţă medicală şi persoanelor de vârsta a treia, care sunt imobilizate la domiciliu, cu sau fără familie ori alt sprijin”.
Dr. Constantin Gheorghiu, medic de familie Petroşani: „Azi am fost invitaţi toţi medicii de familie din Valea Jiului pentru o acţiune, zic eu, foarte importantă, privind unele afecţiuni care sunt încadrate în contractul-cadru pentru anul 2014, pentru a urmări evoluţia pacienţilor care suferă de hipertensiune arterială, boală cronică de rinichi, diabet zaharat şi boli cardiovasculare. Sunt persoane de vârsta a treia care trebuie să primească asistenţă medicală acasă, ele fiind greu deplasabile la spital, iar în cadrul seminarului de azi vor fi discutate toate aspectele. Este bine că se întâmplă că şi în Valea Jiului se organizează astfel de evenimente medicale, astfel încât, la finalul lor, pacienţii să fie cei care au mai cel mai mult de câştigat, în cazul de faţă, persoanele în vârstă de care vorbeam”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )

#1 petrilean05.09.2014,  11:32:56
Da, e de bun augur aceasta actiune in orasul Petrila, mai ales ca primarul Paducel a aprobat schimbarea destinatiei spitalului Petrila din boli cronice in sectie de paleative. E minunat cum desfiintam tot dupa care dorim sa construim ce a fost. Niste penibili.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema

Primăria Petrila a semnat un contract de prestăr[..]

09.09.2015, 12:38   |    0 comentarii

Poliţia locală din cadrul Primăriei oraşului Petrila încearcă să facă faţă valului ridicat de „încălziţi ai[..]

08.07.2015, 17:47   |    1 comentarii
Asta în condiţiile în care la finalul anului închid şi Mina Petrila. Un punct de vedere legat de situaţia bug[..]
07.07.2015, 17:02   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter