14.01.2010,  13:35:11 | 0 comentarii | 530 vizualizari
Şoferii ZMK declară război şoferilor de pe autobuzele minerilor
de Anamaria NEDELCOFF
Un nou război este pe cale să înceapă în domeniul transportului în comun din Valea Jiului, mai exact la Uricani. Motivul este că elevii care fac naveta la liceele din alte localităţi sunt preluaţi de autobuzele care transportă minerii de la EM Uricani, în dezavantajul celor de la ZMK, ce au câştigat licitaţia pentru traseu.
 
De o parte şi de cealaltă a baricadei, fiecare crede că are dreptate. Părinţii elevilor navetişti din Uricani spun că transportul cu autobuzul minei Uricani este mai puţin costisitor decât dacă ar merge cu microbuzele ZMK, în condiţiile în care un bilet de transport Uricani-Petroşani costă în jur de 5 lei numai dus.
„Sunt dimineţi în care şoferii de la mină îi iau pe copii şi îi duc. Acesta nu vrea nici să le ia bani, dar ei mai dau câte un leu, de ruşine. Este mult mai bine să mergi cu aceştia decât cu maxi-taxi. Cei de la ZMK nu au vrut să facă abonamente, şcoala nu îmi decontează transportul fiicei mele. În aceste condiţii mi se pare normal să se aleagă o modalitate care să fie convenabilă pentru noi”, ne spune Lucia Petru, din Uricani.
Conducerea ZMK spune că ceea ce se întâmplă este ilegal, dar nu îşi pune speranţe că va face cineva ceva.
„Dacă noi am câştigat licitaţia pentru traseul Uricani – Petroşani, vi se pare normal ca eu să mă bag peste convenţiile minerilor? Cumpărăm maşini, licităm, facem investiţii şi transportul îl face convenţia? Nu există autorităţi şi toată lumea face numai ce vrea. E adevărat că nu am făcut abonamente, dar elevii au reducere, reducere care este suportată de noi. Ceea ce se întâmplă este furt pe faţă şi este jenant că în secolul XXI se întâmplă aşa ceva. Pe de o parte, avem de pătimit de pe urma taxiurilor, de cealaltă parte de pe urma convenţiilor şi nimeni nu face nimic. Eu nu mai am ce să spun, am renunţat să mă mai enervez”, a declarat, pentru Ziarul Văii Jiului, Marga Szabo, administrator al ZMK.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter