02.02.2010,  11:53:42 | 0 comentarii | 500 vizualizari
Notaţii despre istorie
de Mircea ANDRAȘ
 
l Dacii i-au iubit pe romani. Până la proba contrarie.
* Turcii nu ştiau carte. De aceea jocul de cărţi a fost interzis. Cu desăvârşire.
l Ştefan cel Mare a avut grijă ca natalitatea princiară să se ridice pe cele mai înalte culmi.
* Preşedintele juriului la „Miss Moldova şi Ţara  Românească” s-a dovedit a fi Radu cel Frumos.
l Mircea cel Bătrân nu era, nici pe departe, bătrân. El nu ajunsese nici măcar la pensie. 
* Nu s-a aflat niciodată care partid a dus la izbucnirea Războiului celor Două Roze. Şi asta pentru că PSD-ul avea trei roze şi PD-L-ul doar una.
l Strămoşii dacilor erau Burebista, Decebal şi Ilarion Ciobanu, care i-a interpretat pe amândoi.
* S-a dovedit că Horia, Cloşca şi Crişan erau unul şi acelaşi. Şi se numeau, de fapt, Gheorghe Doja.
l Ion Vodă cel Cumplit nu obişnuia să-i înjure pe turci. Dar dădea cu ei de toţi pereţii.
* Petru Rareş iubea caii. Nu ştim dacă şi caii îl iubeau pe el.
l Turcii fugeau de mâncau pământul. Altceva ce să mănânce şi ei, săracii? Că totul se contabiliza. 
* Vlad Ţepeş a ajutat mult industria cinematografică a Statelor Unite.
l Într-o după-masă, pe la ora 16, l-am întâlnit pe Alexandru Sahia. Aşa se numea cinematograful de pe centrul Petroşaniului.
* Alexandru Lăpuşneanu a rostit celebra replică: „Un regat pentru un cal!”. Scuzaţi: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”. Ulterior s-a demonstrat că cele două chestiuni nu erau compatibile între ele.
l Răscoala din 1907 a izbucnit în localitatea Flămânzi. Ceea ce suntem şi noi.
* Celebrul Baba Novac a ieşit la pensie mai devreme. Pentru că toată lumea îl lua drept femeie.
l Iancu Jianu ar putea veni să-şi revendice Jiul.
* Nemţii n-au putut niciodată să ne cucerească pe de-a-ntregul. Noi preferam latinii.
l Comandanţii regimentului cinci artilerie aveau un adevărat cult pentru surorile medicale.
* Până la urmă armata a renunţat la cavalerie. O vânduse Nicu Ceauşescu.
l Calul lui Alexandru Macedon se numea Ducipal. Al lui Ştefan cel Mare se numea Voiteş. Al lui Mircea cel Bătrân nu se numea. Era ales prin vot. Secret.
* Alexandru Ioan Cuza a împăcat şi capra şi varza. Adică şi Moldova şi Ţara Românească.
l Ce-au zis francezii când americanii 
le-au demonetizat limba?... „Fiecare pasăre pe limba ei piere!”.
* Armele se aduceau în Ţara Românească cu căruţele. Fiecare căruţă de un singur căruţaş. Caii nu erau înarmaţi.
l Soldaţilor li s-a ordonat să treacă Prutul.  De-abia a doua zi a sosit (prin fax) şi continuarea: „... în caz că nu ştiţi să înotaţi!”.
* Până la urmă Menumorut a făcut pace cu vecinii. Numai cu cei de la Nord şi Sud. Că cei de la Est şi Vest năvăliră mai departe. Şi nu lăsaseră pe nimeni acasă.
l Hitler se presupune că mai trăieşte. Are 106 ani, şi tot atâţia nepoţi.
* Lenin se teme şi acum de represiuni, după ce a rostit celebrele (şi supărătoarele cuvinte): „Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!”.
l Lui Stalin îi plăcea la nebunie calul. De aceea întotdeauna obişnuia să sară peste el.
* Napoleon era surghiunit pe Sfânta Elena. Când se plictisea, pleca la război.
l Turgheniev scria cel mai frumos. Cu litere mari, de tipar.
* Baiazid nu obişnuia să umble cu capul gol. Nici atunci când uita turbanul. Îl înlocuia cu cel puţin cinci pahare. De la 
Niculiţei.
l Şi se luptară băieţii lui Ştefan cel Mare trei zile şi trei nopţi. După care cerură prime de criză şi spor de noapte.
* Avram Iancu a fost coleg de liceu cu Franz Josef. Nu ştim, totuşi, precis dacă îşi suflau sau nu la lecţie.
l Turcii aşteptau la o azvârlitură de băţ. Tunurile nu băteau până acolo, pe nimeni.
* Alexandru Macedon nu iubea copiii. Considerăm acest lucru normal. Fiindcă nu era pedofil.
l Napoleon l-a întrebat pe aghiotant: „Băi pui de lele! Unde am câştigat eu? La Waterloo sau Austerlit?”. „Unde a vrut muşchii tăi, domnule!”, răspunse acesta.
* „Măria Ta, ai fost într-adevăr mare” îi spuseră lui Napoleon unii şi acesta răspunse: „Dacă nu vă referiţi la înălţime, da!”.
l I-a scris Elenei din Troia. Şi a semnat: „Gigi de la Răcăţei”.
* Ştefan cel Mare se plângea hatmanului Arbore: „Am bătut atâţia turci încât nici nu mai pot să-i privesc în ochi”.
l Baiazid venea la noi cu o armată „câtă frunză, câtă iarbă!”. Şi pleca înapoi toamna, când frunzele erau căzute şi iarba păscută.
* Barbu Delavrancea l-a cunoscut pe Ştefan cel Mare, într-un apus de soare.
l Soldaţii moldoveni se refugiau în pădure, urcându-se în copaci. Cu cai cu tot.
* Generalul Kutuzov era un strateg foarte bun. La şah. 
l Petru Groza n-a vindecat pe nimeni. Deşi avea trecut „doctor” în faţa numelui.
* Tătarii erau un popor atât de migrator încât actualmente sunt peste tot. Şi niciunde.
l Împăratul Darius privea gânditor armata lui Alexandru Macedon, care venea peste el, în timp ce murmura mai mult pentru el: „Hei, ce bune ar fi fost acum nişte tancuri!”.
* Muşchetarii se băteau cu oricine, pentru orice, obţinând venituri ilicite. Dar nu pentru asta au fost ei trecuţi la „mascaţi”. Balul putea să înceapă.
l La un moment dat se pierduse numărătoarea ludovicilor, drept pentru care fură notaţi cu cifre latine sub pretextul „câţi dintre noi cunosc aceste cifre?”.
* Din cauză că la Napoli erau atât de mulţi ucigaşi plătiţi, s-a spus: „Vedi Napoli e poi mori!”.
l Radu de la Afumaţi era întotdeauna afumat bine.
* Attila a fost în schimb de experienţă în... Tokay contra Milcov.
l Numai la ruşi ţara are un echivalent: ţar.
* Când vedea turci în faţa lui, Neagoe Basarab avea probleme cu gâtul. Nu putea să-i înghită.
l Cuvântul de ordine la olteni a fost banul. Banul Craiovei.
* Castelul huniazilor a rezistat până în zilele noastre. Combinatul siderurgic, nu.
l Decebal intrând într-un bar fu întrebat: „De ce bal?”. „Pentru că am renunţat la reuniuni tovărăşeşti”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter