10.02.2010,  13:31:31 | 0 comentarii | 575 vizualizari
Iubitorii schiului sunt invitaţi din nou la Pasul Vâlcan
de Gheorghe OLTEANU
Până acum doi-trei ani, i se spunea Cupa “Pasul Vâlcan”. Dar, fiindcă s-ar fi creat confuzie de când şi municipalitatea a dat drumul unui concurs anual de schi care se desfăşoară în acelaşi loc, organizatorii celei despre care facem vorbire acum i-au zis Cupa „Paradisul Schiorilor”.
Sâmbăta trecută a avut loc concursul de schi dotat cu Cupa „Pasul Vâlcan”, organizat şi finanţat de către Consiliul Local şi Primăria municipiului Vulcan. Până să se implice şi municipalitatea vulcăneană în organizarea unor manifestări de acest gen, concursul cu acest nume era organizat de Asociaţia Pasul Vâlcan. În care sunt înscrişi toţi cei care au cabane particulare în Pas.
Aşadar, întrecerea anuală ai cărei organizatori sunt membrii asociaţiei nu a murit. Şi nici n-a fost înlocuită de cea cuprinsă în programul de activităţi cultural-artistice şi sportive al Consiliului Local Vulcan. Ea se desfăşoară la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, 13 februarie 2010, de la ora 11:00, sub denumirea de efect pe care v-am spus-o deja Cupa „Paradisul Schiorilor” la schi alpin.  
Domnul ing. Alexandru Cantor, preşedintele Asociaţiei Pasul Vâlcan, le promite premii consistente şi surprize pe măsură celor se vor înscrie în concurs. Categoriile de participare sunt, pentru băieţi şi fete, până la 10 ani, între 11-15 ani, între 16-25 de ani, între 26-40 de ani şi peste 40 de ani. Cine nu se ştie cu schiurile, dar le are cu “placa”, poate concura la întrecerea de snowboard. Totul e ca, sâmbăta asta, să fiţi la Pasul Vâlcan înainte de ora 11:00...

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter