17.02.2010,  14:14:03 | 0 comentarii | 202 vizualizari
Jucători condiţionaţi de conducere să renunţe la bani
de Loredana JUGLEA
Dacă renunţă la bani îşi vor putea găsi alte echipe
Ultima noutate din tabăra Jiului, echipă pe cale să devină o istorie tristă, al cărei ultim capitol nu merită povestit nepoţilor, este că oficialii clubului petroşenean le-au propus jucătorilor cu memorii să renunţe la bani, iar în schimbul sacrificiului lor vor primi hârtii la mână prin care se vor putea pregăti cu alte echipe. „Nu putem să fim de acord cu aşa ceva. Noi am muncit acolo la echipă, chiar avem nevoie de bani. Este dreptul nostru şi nu putem renunţa atât de uşor. Nu ni se pare corectă propunerea. Noi ce vom face în aceste condiţii, nu vom mai putea juca până la vară? Avem şi noi familii, chiar nu se poate aşa ceva”, a declarat unul dintre jucătorii care au depus memorii. Mai mult, fotbaliştii Jiului spun că au trecut cinci luni de când nu şi-au luat salariile. „Dacă Jiul va intra în faliment sunt slabe şanse să ne mai recuperăm banii”, au spus aceştia. Peste 100.000 de euro le datorează Jiul jucătorilor cu memorii plus datoriile către bugetul de stat.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter