18.02.2010,  16:56:15 | 0 comentarii | 335 vizualizari
Sub semnul lui Lukács – „Tua res agitur”
de Ziarul Vaii Jiului
Evident, creaţia artistică nu „concurează” bogăţia inepuizabilă a realităţii şi vieţii însăşi, acestea alunecând în precaritatea şi efemeritatea proprii individualului, ci re-dă, prin infinitatea concretului artistic, nemijlocit-mijlocit, generalul-uman. Există o relaţie specifică, de mişcare circulară între individual – particular – universal pe care o exprimă modelul ontologic al operei de artă. Fără să detaliem, acest model pare pentru reflexia obişnuită o situaţie contradictorie, paradoxală. Ea ţine de esenţa artei şi este cu atât mai evidentă cu cât formele artistice, dintr-o necesitate a conţinutului, se prezintă ca imagini ale vieţii şi lumii ca totalitate – epica, romanul ca „totalitate a obiectelor”, drama ca „totalitate a mişcării” (delimitări făcute în estetica hegeliană, lukácsiană etc.). Cu alte cuvinte, cuprinsul de realitate pe care îl aduc impune anumite necesităţi estetice proprii fiecărei forme sau gen artistic. O anumită situaţie se poate configura epic, sau dramatic, în funcţie de posibilitatea decupării şi recupării ei în pânza imensă a realităţii social-istorice. Faţă de epică, drama nu caută o surprindere „extensivă”, ci „intensivă” a conflictelor şi contradicţiilor din realitatea devenită obiect al reflecţiei artistice. Ea are un caracter rezumativ şi concis: relevă dinamica mişcărilor conflictuale, stările de acută tensiune, problematice şi explozive. Atât Hegel cât şi Lukács au definit cât se poate de concret „situaţia dramatică” – această celulă fundamentală a operei dramatice – şi au căutat să-i evidenţieze rădăcinile ontologice din planul social-istoric. „O lume de caractere şi pasiuni convergente ar fi prin definiţie o lume nedramatică” – s-a spus – o lume proprie visatelor utopii. Conflictele apar atunci când auto-afirmarea unei energii şi a unui scop sunt legate cu necesitate de lezarea şi frustrarea unei alte energii şi a altui scop, a căror inevitabilă reacţie o provoacă. O contradicţie din planul realităţii sociale şi istorice îşi are reflexul estetic la nivelul operei dramatice, chiar dacă aceasta se mişcă şi se realizează la un alt nivel şi orizont, mai cuprinzător, de realitate. Şi, invers, ceea ce se petrece în opera dramatică priveşte realitatea socială cu om cu tot, de la omul integrat, din viaţa de zi cu zi, la omul întreg de sub cupola universalului. Este tocmai ceea ce s-a înţeles de către teoreticieni şi esteticieni prin acel „tua res agitur”.
Din această perspectivă, acţiunea dramatică, întemeiată pe unitatea conflictuală, pe acea „totalitate a mişcării”, „intensivă”, prin realizarea dramatică, impune în raportul dintre subiectiv şi obiectiv, dintre fenomen şi esenţă, dintre mijlocit şi nemijlocit, un caracter public. În opera dramatică, unde printr-o anumită mişcare a acţiunii se surprinde dialectica forţelor sociale şi umane, uneori un sens din istoricitatea istoriei, se ajunge ca un simplu element, aparent insignifiant, poate să devină esenţial, să sugereze mişcări din viaţa social-istorică în profunzimile sale şi, în sensul cel mai înalt al cuvântului, să privească publicul. De aceea, teoreticienii dramei au afirmat, nu o dată, că acţiunea dramatică presupune, ca parte constitutivă a ei, prezenţa spectatorului. Acesta devine o co-prezenţă în imanenţa acţiunii dramatice, oglinda în care pulsează imaginea reală a proceselor şi procesualităţii istorice. Caracterul public implică pe cel de văzut, iar acesta devine o determinantă importantă a celui actual. Împletirea indestructibilă dintre aceste caractere şi generalizarea semnificaţiei le-a formulat, de altfel, cu precizie Goethe: „Luat foarte exact, nimic nu este teatral în afara a ceea ce este totodată simbolic şi pentru ochi, o acţiune importantă ce indică o alta, şi mai importantă”. Dar această generalizare, prin faptul că poate să sugereze „totalitatea mişcării” vieţii, supune reflexiei destine exemplare în situaţii concrete, imagini dramatice determinate de identificarea caracterului, a personajului, cu esenţa şi sensul mişcărilor omeneşti în istorie. „Orice personaj – precizează Lukács – orice însuşire psihică a unui personaj care depăşeşte necesitatea dialectică a acestei corelaţii, a dinamicii vii a conflictului, va fi, din punct de vedere al dramei, de prisos”. De aceea, absenţa acestei identităţi lezează „totalitatea mişcării”, caracterul public şi actual al dramei şi, prin urmare, istoricitatea acesteia; o astfel de dramă rămâne o „tautologie dramatică” şi este rezultatul absenţei conştiinţei artistice şi al exigenţei estetice; ea este în imposibilitate de descifrare, prin artă, a istoriei în mers, adică a mişcării acesteia recuperatoare de individual şi omenesc, de ceea ce am putea spune ca fiind prezent şi actual. Este, totodată, şi rezultatul absenţei raportului dintre subiectiv şi obiectiv, al adâncirii subiectivităţii, cum zice Lukács, prin aprofundarea maximă a obiectivităţii. „Teatrul meu e exact – spune Marin Sorescu în Caietul-program al piesei sale, Răceala – dar în mers. Adică adevărul unui punct din istorie e mişcat în direcţia care-i e proprie, direcţia necesităţii şi punctul devine linie”. Această înţelegere face, de pildă, ca documentul istoric să fie asumat şi părăsit, deconspirându-i-se puterea sa de adevăr.
Dar acest adevăr, ca să fie pus în lumină, imaginea dramatică să cuprindă devenirea sa, este necesar ca faptele de viaţă – care sunt esenţiale, din perspectiva „totalităţii mişcării”, şi publice, prin privirea directă a vieţii omului prins în vârtejul faptelor de zi cu zi – să conducă la o unitate “vie” între subiectiv şi obiectiv, între actual şi ceea ce ţine ca valoare. Procesul „individualizării dramatice” devine de fapt o reindividualizare care defineşte şi se defineşte prin elementele constitutive ale dramei: dialog, personaj, timp şi spaţiu, cauzalitate, acţiune şi totalitate a acesteia. În clarificarea acestei genetici dramatice, dialogul este un logos în mişcare, totdeauna şi niciodată aici şi acum; personajele se dau direct în materie vie, sunt, cum zice Schiller, „forme vii”; timpul şi spaţiul se transformă într-un anacronism şi anatopism; cauzalitatea devine „conexiune inversă”; acţiunea, sens; şi totalitatea, deschidere. Se înţelege că tocmai contradicţiile anatomiei prezentului devin explicative pentru cele ale anatomiei trecutului, cum s-a formulat metodologic cândva, şi că acel „tua res agitur” este o determinaţie tare a dramei. Din punctul de vedere al prezentului, se solicită reinterpretarea a ceea ce a trecut, dar şi – complementar – reinterpretarea trecutului este o funcţie a efectelor acestuia ivite în prezent. Pentru a ne referi la o piesă care îl angajează puternic pe spectator, fiind vorba despre destinul omului cel de toate zilele, în Luptător pe două fronturi, Marin Sorescu desfăşoară, ca printr-o lanternă magică, priveliştea variată a epocilor şi strânge sub un semn comun – al precarităţii omeneşti şi al eroicei şi zadarnicei lupte a omului – momentele pline de tâlc ale acestora. Sunt luminate situaţiile de criză din câmpul istoriei, iar omul este personalizat ca luptător. Un veşnic luptător. Personajul devine revoltat în faţa efemerităţilor şi a clipei ce trece. El se zbate şi luptă pentru o viaţă cu sens într-o lume unde absenţa de sens este norma generală, chipul unei lumi în derivă, alunecată spre apocaliptica oră „H”. 
Dorinţa lui Faust este de a ajunge într-un moment când să poată să spună clipei ce aleargă: “Opreşte-te, că prea frumoasă eşti!”. Şi acest moment îl reprezintă fapta, munca, este atunci când mulţimea “a strâns în lanţuri marea”, asanând mlaştini pentru a reda “un câmp mănos şi verde”.  Pare a pierde pariul cu Mefisto, să-şi dea sufletul acestuia – după cum a fost înţelegerea – însă vine înţelepciunea cu rezonanţă în parabolele christice: “De libertate şi viaţă-i vrednic / Doar cel ce zilnic şi le-a cucerit!”. Şi Corul Îngerilor îi salvează sufletul, “se înalţă, răpind partea nemuritoarea lui Faust”, căci “Oricui s-a străduit din greu / Putem să-i dăm salvarea” (Goethe, Faust, Ed. Univers, Buc., 1982, trad. Ştefan Aug. Doinaş, pp. 369 – 380). Goethe vede în muncă nemurirea sufletului, iar această concluzie ar putea fi încrustată, dacă nu în sacrele table, cu siguranţă în lespedea ce închide şi deschide spre înalt.
În drama lui Marin Sorescu, Luptător pe două fronturi, acelei dorinţe faustice îi răspunde (corespunde) spaima de moarte fără sens, teroarea orei “H”. Ce s-o fi întâmplat cu omul şi istoria în acest interval de timp, sărit din ţâţâni, prea scurt în ordinea mare a lumii şi prea îndesat de evenimente în ordinea mică a omului!? Este de meditat în marea poveste a omului, fiindcă această piesă a lui Marin Sorescu, ce semnalează fenomenul, îşi are rădăcinile ontologice adânc înfipte în humusul existenţei umane. Şi vine în rând cu alte opere artistice sau de tensionată gândire contemporană.
Revenind, opera dramatică, dacă este instituită graţie mişcării spiritului cu om şi realitate, nu poate să nu reliefeze acel „tua res agitur”, fiindcă tocmai despre aceasta este vorba.
 
Dumitru VELEA


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter