18.02.2010,  16:57:07 | 0 comentarii | 372 vizualizari
Nedumeriri nedumerite
de Mircea ANDRAȘ
l Noi nu suntem vecini cu Rusia. Pentru că Rusia se învecinează numai cu cine vrea ea.
l Jiul se varsă în Dunăre. Dunărea se varsă în mare. Marea nu se mai varsă, că n-are în ce.
l Elena din Troia ne provenea de
acolo. Dar ajuta şi ea la prosperitatea acestei regiuni.
l Gramatica ne ajută să vorbim corect, da’ nu ne ajută ca lumea. 
l Prima lui grijă a fost să pună punctul pe „i”. Dar nu avea la el decât virgule.
l Nu ştia precis unde să pună virgula. Dar mai întreba şi el, săracul. Pe la uşi, pe la fereşti...
l I-a plăcut foarte mult teorema lui Pitagora. Deşi n-a înţeles decât a mia parte din ea.
l Vorbea o groază de limbi. Care nu se înţelegeau între ele.
l Îi plăcea, îndeosebi, algebra. Dată cu untură şi la cuptor.
l Ştefan cel Mare nu era nici din greşeală mare. Dar aşa apucaseră să-i spună.
l Păstârnacul era ruda mai evoluată a pătrunjelului.
l Verbul e o parte a vorbirii. Partea orală.
l Ursul nu e regele pădurii. Doar
liderul de sindicat.
l Hora se juca în cerc. În cercul de dansuri populare. De la căminul popular. Pentru că era foarte populară.
l Nu-i plăcea apa. Că avea atomi dubli de hidrogen.
l La început a fost vinul. Abia mai apoi au venit celelalte necazuri. 
l Mărul a fost un fruct de referinţă. El a fost întotdeauna un fel de deţinut politic, pentru că fusese izgonit din rai.
l Legumele erau foarte colorate. Când vinete, când roşii. Verzi, numai când nu erau coapte.
l Pentru că nu le avea cu limba otomană, Mircea cel Bătrân se înţelegea cu Baiazid în engleză!
l Napoleon vorbea o franceză de baltă, cu vagi accente moldoveneşti.
l Lupta de la Podul Înalt s-a petrecut sub un viaduct.
l Leonardo da Vinci a pictat Gioconda pentru că lipsea de pe piaţă cel mai frumos tablou.
l Tonitza picta doar chipuri de copii. Că fiind copil, păduri cutreiera. Scuzaţi, vă rog, a intrat pe fir Eminescu!
l Eminescu se plimba pe lângă plopii fără soţ (că tocmai tăiaseră unul) ascultând liniştea provocată de somnoroase păsărele, principalul şlagăr fiind „Păsărică mută-ţi cuibul!”... Şi te du!
l Ciprian Porumbescu a compus bala­da care îi poartă numele. Altceva ce să-i poarte?
l Principala sursă de venit a indienilor era cinematografia. Aceasta era tristă şi foarte tristă, principala monedă de schimb fiind lacrima.
l Porumbul a fost adus de Columb din America. Odată cu ţuica de prune. Care avea să se numească mai târziu „Ochii lui Dobrin”.
l Oamenii peşterilor consumau carnea nefiartă. Că uitaseră să plătească gazul.
l Caii lui Ştefan cel Mare erau daţi naibii. De către turci.
l Indienii nu mai fumau pipa păcii. Tocmai aflaseră că produce cancerul. Pe te miri unde.
l Amerigo Vespuci susţine că el a
descoperit America. America n-a avut nimic împotrivă.
l Cine a fost la început? Oul sau găina? V-o spun eu: oul... lui Columb.
l Traian Vuia a vrut să zboare. Prietenul meu n-a vrut acest lucru. Dar
l-au zburat, totuşi!
l Văcăroiu a fost acuzat că obişnuieşte să bea fără motiv, dar el a deconspirat şi motivul: îi era sete. Şi setea e de-a noastră, omenească.
l Vrând să cumpere un pachet de ţigări, Vanghelie a întrebat candid: „Vă rog, cu cancer nu aveţi, că pierderea sarcinii am mai avut!”.
l Putin şi-a luat maşină mică. Dar cu motor de avion.
l Băsescu a constatat că vara nu-i ca iarna... decât în politică.
l Marea neagră e de fapt albastră ca situaţia noastră.
l Legea lui Ohm nu este legalizată. Nu a trecut prin parlament şi n-a fost publicată în Monitorul Oficial.
l Alexandru Sahia, la greve, a tras sirena. De coadă!
l Lanul de grâu imită valurile mării. Plus-minus niscaiva tsunami. 
l Războiul ca instrument de propagare a păcii. Războiul de ţesut.
l Macul conţine opiu. El este comercializat de către raţe. Care îi fac reclamă toată ziua strigând: mac, mac...!
l Manelele sunt melodii de culoare. Asezonate cu umor negru. Şi cu bani de aceeaşi culoare.
l Scafandrul e un cosmonaut al mării.
l Pe Slovenia o trec apele. De la stânga la dreapta. Şi invers.
l Cucul e o pasăre solitară. Cu cuca lui cu tot. 
l Indienii au dezgropat securea de război dar nu-şi mai aduceau aminte de ce!
l Vasile Alecsandri a spus în scris: „Plecat-am nouă din Vaslui”. Total eronat de altfel. Trebuia „Plecat-am nou din Vaslui”. Chestie veche totuşi!
l Cel mai român dintre curcani a fost... Peneş Curcanul.
l Regina Angliei ţinea şi locul regelui. Care lipsea cu desăvârşire, visând la Castelul Peleş.
l Vikingii erau primii călători în State. Dar nu au rămas acolo. Probabil fiindcă erau de stânga.
l Dacii credeau în zei. Până la proba contrarie.
l Medicina românească a fost întotdeauna tradiţională. Înainte de Ciomu, bineînţeles.
l Ceaiurile medicinale nu sunt dăunătoare. Asta dacă mă credeţi pe cuvânt (care cuvânt?).
l Şi-a extras măseaua de minte. Ca să aibă o scuză.
l Fiecare revoluţie îşi are revolu­ţionarii ei. Dar nu toţi sunt plătiţi pentru asta.
l Imediat după ce s-a inventat banul, au apărut minusurile în gestiune.
l Viaţa ne învaţă cum să trăim, pe când istoria ne învaţă... minte!
l Fotbalul s-a inventat în Anglia. Tot acolo a luat naştere şi limba engleză. Fără de care noi nu mai putem scrie un rând.
l Scoţienii nu sunt zgârciţi, dar au un mai pronunţat simţ al posesiunii.
l Primul obiect de îmbrăcăminte a fost frunza, lucru care dădea prilejul unor dezbrăcări mai rapide. În caz de oarece...
l Sarea este de două feluri: sare amară şi sarea-n bucate.
l Când importul depăşeşte exportul avem de-a face, sută la sută, cu un
comerţ românesc.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter