25.09.2014,  23:45:30 | 0 comentarii | 560 vizualizari
Deva / Pictura şi fotografia în dialog
de Mihaela PETROŞAN
Ieri după-amiază, de la ora 17, la Colegiul Naţional „Decebal” Deva, în Sala Studio (situată în vecinătatea Paraclisului Sfântul Stelian), a avut loc cea de-a şaptea întâlnire AF.
 
„Foto­grafia, ca orice imagine, este o construcţie artificială a minţii, o procesare a stării noastre de a privi lumea. Plecând de la acestă realitate, că participăm ca fiinţe raţionale şi afective la descoperirea lumii vizibile, vă propunem o temă de investigare prin care vom căuta, alături de Andrei Rosetti, legătura dintre pictură şi fotografie”, au transmis organizatorii evenimentului.
Tema manifestării a fost „Pictură şi fotografie – dialog”, coordonator fiind artistul plastic Andrei Rosetti.
Andrei Rosetti a urmat cursurile de inginerie a sistemelor de producţie din Universitatea „Politehnică” Timişoara, după care a absolvit, în 2003, Facultatea de Arte din Timişoara, specializarea pictură. Este unul din fondatorii grupului NOIMA, format în anul 2003 de şase pictori absolvenţi ai Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara, care au lucrat în atelierul coordonat de profesorul Constantin Flondor. În prezent este profesor în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva.
Atelierul a fost deschis tuturor elevilor de liceu interesaţi de fotografie.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Astăzi, de la ora 12, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, are loc vernisajul expoziţiei de fotografie etnogra[..]
01.04.2015, 20:08   |    0 comentarii
Ieri, de la ora 12, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, a avut loc vernisajul expoziţiei de carte veche intitulată &[..]
30.03.2015, 20:40   |    0 comentarii
Mâine, 5 martie, la ora 11:00, în clădirea „Magna Curia”, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva va [..]
03.03.2015, 20:21   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter