17.03.2010,  14:12:37 | 0 comentarii | 231 vizualizari
Bani pentru Vale... Aninoasa a primit 1 milion de lei de la Guvern pentru finalizarea lucrărilor la podul de pe Jiul de Vest
de Corneliu BRAN
De ceva vreme se tot vorbeşte de lucrările de reabilitare a podului de legătură peste Jiul de Vest din Aninoasa. Unii susţin că „aceasta ar fi singura şi marea realizare a primarului în ultimii doi ani şi punem pariu că nici această lucrare nu va fi dusă la bun sfârşit”.
Ei bine, avertizaţi de astfel de vorbe, am vrut să aflăm mai multe despre această lucrare, dar şi despre promisiunea făcută, aceea de a demola barăcile şi de a construi un bloc de 60 de locuinţe sociale, cu startul lucrărilor prevăzut în acest an. Primarul ne-a spus imediat cum stă treaba şi a menţionat, foarte relaxat, că nu numai că lucrările la pod vor fi gata în iunie 2010, aşa cum prevede proiectul, dar că s-a reuşit şi o economie la bugetul statului de 8 miliarde de lei vechi: „Ăştia care vorbesc aiurea n-au decât să o facă… Noi ne vedem de treabă şi de proiectele începute. Veţi vedea un turism dezvoltat şi la Aninoasa, peste câţiva ani, contrar afirmaţiilor făcute în derâdere de unii, cum am auzit că ar fi chiar şi pe forumul ziarului dumneavoastră (ce să facem, dom` primar, dacă doar pe noi ne mai interesează Aninoasa?), la unele materiale despre Aninoasa. În legătură cu podul de pe Jiul de Vest, spre satisfacţia noastră, am primit suma de 1 milion de lei, pe Ordonanţa 7, pentru finalizarea, aşa cum era prevăzut, a proiectului început în 2008. Un proiect de 43 de miliarde de lei vechi, reuşit a fi finalizat cu doar 35 de miliarde de lei vechi. E ceva, înseamnă o economie la bugetul statului de 8 miliarde de lei vechi! În legătură cu celălalt proiect, blocul de locuinţe sociale, aninosenii vor vedea concret ce se va întâmpla. Aşteptăm nişte chestiuni şi răspunsuri concrete, până atunci nu mai spun nimic, niciun amănunt. Doar atât vă declar că anul acesta vor începe lucrările…”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter