14.10.2014,  20:43:01 | 0 comentarii | 624 vizualizari
La semimaratonul Bizere, / Daniela Vasiloancă – primul loc
de Loredana JUGLEA
Sportivii de la clubul San Montan Petroşani, preşedinte Erika Santa, au participat la semimaratonul de la Bizere, din judeţul Arad.
 
La competiţie au luat parte peste 150 de sportivi din toată ţara. Ca de obicei, reprezentanţii Văii au avut o evoluţie meritorie. Astfel, Daniela Vasiloancă s-a situat pe primul loc, la Open, în timp ce Lucian Labă s-a clasat pe locul al patrulea la masculin, general. Ion Bârnea s-a situat pe locul al nouălea, la general, Erika Santa pe locul al patrulea, la gene­ral. Având în vedere faptul că este începător, şi Radu Ion a avut şi el un comportament foarte bun ducând cursa la bun sfârşit. 
„Traseul a fost unul foarte frumos, la liziera pădurii pe malul Mureşului. Şi pe această cale aş dori să-i mulţumesc d-lui Eugen Mairovitz pentru primirea călduroasă şi organizarea deosebită”, a declarat Erika Santa. Următoarea competiţie va avea loc la Baru Mare şi va fi organizată de San Montan. Concursul se va numi „Pedalează cu San Montan” şi vor putea participa atât amatori, cât şi profesionişti din toată ţara.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter