21.10.2014,  20:23:51 | 0 comentarii | 730 vizualizari
Gimnastică aerobică / Două titluri naţionale pentru CSŞ Petroşani
de Loredana JUGLEA
Cluburile hunedorene, CSŞ Petroşani şi CNS Cetate Deva , au avut rezultate foarte bune la Campionatele Naţionale de gimnastică aerobică, dar au fost devansate în ierarhia pe medalii de Farul Constanţa şi UNEFS Bucureşti. 
 
La competiţia desfăşurată la Constanţa au participat 140 de gimnaşti, între care multiplii campioni naţionali şi medaliaţi la numeroase întreceri internaţionale, de la cluburile: Farul Constanţa, CNS Cetate Deva, Urania Arad, CS Gimnastică Gimnis Iaşi, CSŞ 1 Constanţa, CSŞ Triumf Bucureşti, CSŞ Petroşani şi Universitatea Arad.
 
Gimnastica aerobică a făcut spectacol la Constanţa şi în acest an, cu ocazia ediţiei a XIX-a Campionatului Naţional şi a ediţiei a XV-a a Cupei Farul, întreceri care s-au desfăşurat, timp de două zile, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
CSŞ Petroşani a participat cu mai mulţi sportivi de perspectivă, sportivi care au avut o evoluţie meritorie şi care promit pentru competiţiile viitoare. Astfel, sportivii pregătiţi de Elena Becze şi Luminiţa Tomescu au cucerit cinci medalii naţionale, din care două au fost de aur, iar trei au fost de argint, clasându-se pe locul al patrulea în topul cluburilor.
Aurul a fost cucerit de Daniel Ţavoc la individual masculin, juniori II, şi încă o medalie de aur la proba de perechi mixt, junioare III, formată din: Daniel Ţavoc şi Nicoleta Patrichi. La proba de trio, junioare III, Andreea Şotângă, Nicoleta Elena Patrichi şi Daniel Ţavoc s-au clasat pe locul al doilea.
La proba de perechi, juniori III, Andreea Şotângă şi Darius Branda s-au situat pe locul al doilea. Încă o medalie de argint s-a obţinut la grup juniori III, Alexandra Popa Maria, Darius Augustin  Branda, Andreea Selena Şotângă, Elena Nicoleta Patrichi şi Daniel Ţavoc.
„Sunt foarte mulţumită de aceste rezultate, pentru că noi am luat medalii la toate probele la care am participat”, a declarat antrenoarea Elena Becze, mulţumită de altfel şi de prestaţia unor debutanţi care au obţi­nut locul al cincilea la trio prin Adina Tiurean, Darius Branda şi Alexandra Popa, de asemenea un loc cinci la juniori III, prin Andreea Noemi Klauszman şi Valentin Vlăduţ Popa. O participare bună au  mai avut: Andreea Georgiana Negrea la individual feminin, la juniori II - Cristian Chelaru, la proba de trio - Vlăduţ Popa şi Noemi Klauszman.
„Mulţi dintre ei au fost începători şi aş dori, pe această cale, să-i mulţumim domnului director Toth Zoltan pentru sprijin, părinţilor acestor copii, profesorilor şi învăţătorilor lor pentru înţelegere. Pentru noi a fost un mare succes această participare”, a mai adăugat antrenoarea Elena Becze.
Profitând de cele două concursuri, organizatorii au programat şi momentele festive prilejuite de retragerea din activitatea sportivă a marilor campioni de la CS Farul Constanţa - Mircea Brânzea, Mircea Zamfir şi Valentin Mavrodineanu.
La Campionatul Naţional, CS Farul a cucerit, la seniori şi juniori, 15 medalii (şapte de aur, patru de argint şi patru de bronz), rezultatele contând şi pentru Cupa Farul. La această din urmă întrecere a participat şi o delegaţie a unui club din Portugalia. La solicitarea mai multor arbitre, Trofeul Fair-Play i-a revenit arbitrului Cristina Dulgheroiu, care a fost echidistantă şi foarte corectă, neavantajând sportivele şi sportivii săi şi nici pe cei ai clubului Farul.
Cu un bilanţ de şapte medalii (una de aur, două de argint şi patru de bronz), CNS „Cetate” a acumulat 100 de puncte şi a ocupat locul al treilea în clasamentul pe cluburi, după Farul Constanţa (cu 33 competitori la start), cu 207 puncte, şi UNEFS Bucureşti, cu 144 puncte. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Sportivii tricolori au reuşit două clasări pe podium la Cupa Mondială de gimnastică aerobică din Japonia, „Tokyo Suzuki Wo[..]
07.04.2015, 19:34   |    0 comentarii
Sportivii de la CSŞ Petroşani, pregătiţi de profesorii Elena Becze şi Luminiţa Tomescu, s-au întors cu cinci medalii de la Naţion[..]
20.10.2014, 20:07   |    0 comentarii
La o competiţie internaţională desfăşurată la Budapesta, cinci sportivi componenţi ai secţiei de gimnastică aerobică de [..]
16.10.2014, 21:39   |    0 comentarii

* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter