26.10.2014,  19:15:52 | 0 comentarii | 1072 vizualizari
Minţile luminate ale CEH vor să ne bage-n cap că / Importul de cărbune nu poate fi evitat
de Gheorghe OLTEANU
La sfârşitul săptămânii trecute, vineri dimineaţa, mai exact, la Deva a avut loc o întâlnire importantă dacă ţinem seama de calitatea participanţilor şi de problematica pusă în discuţie.
 
La aceeaşi masă,
mediatizaţi de către prefectul Sorin Vasilescu, s-au aşezat Răzvan Nicolescu, minis­trul Energiei, deputatul PSD Laurenţiu Nistor, Aurel Niculescu, directorul general al CEH, secondat de Nicolae Drăgoi, adjunctul său, Nicula Alexa, directorul Sucursalei Electrice Mintia, Dorel Vişan, directorul SE Paroşeni, faţă în faţă cu reprezentanţi ai sindicatelor care activează în complex. Şi aici îi numesc pe Ionel Ticula, mai marele Sindicatului Liber şi Independent de la Mintia, pe Mihai Lorinz, preşedintele Sindicatului Liber de la Termocentrala Paroşeni, Ion Calotă, de la Sindicatul Liber din Preparaţia Coroeşti, pe Vasile Vamoş, preşedintele Sindicatului Liber şi Independent de la EM Lupeni, pe Adrian Jurca de la Noroc Bun. Însă ar fi impardonabil, profesional vorbind, din partea-mi dacă i-aş omite – cum a procedat un alt cotidian cu cei numiţi mai sus – pe Bebe Nica şi pe Ion Ciubotaru de la Sindicatul Muntele. Cărora, ca să fie lista completă, îi adaug pe Ovidiu Marcan, de la BNS, şi pe Victor Vaida, de la Cartel Alfa.
 
Lista cu această prezenţă selectă
fiind făcută cunoscută, trebuie să precizez că respectivii nu s-au strâns la Prefectură, ca s-o pună de vreun chef anticipat de Sfântul Dumitru. Problemele din CEH sunt grave, foarte grave, iar asta ar mai fi lipsit. Ca patronatul să se pupe-n bot cu sindicatul în timp ce complexul dă în ceasul morţii. Nu ştiu şi mă feresc să-mi dau cu părerea cam ce s-ar mai putea obloji la rănile mastodontului după cele discutate acolo, dar ideea este că ceva trebuie făcut. Şi asta cât de repede, până când acest Tyrannosaurus Rex al energeticii româneşti nu va cădea răpus chiar de către creatorii lui.
 
Problema care,
de departe, incită spiritele nu atât la nivelul de sus al complexului, cât, mai ales, în fundul pământului este aceea a importului de cărbune necesar, zice-se, pentru trecerea vârfului de iarnă. La ambele termocentrale ale complexului stocul de cărbune este la limita de avarie, iar unica soluţie pentru completarea lui este importul. Ar fi nevoie de la 150 şi până la 200 de mii de tone de cărbune pentru a ne şti în siguranţă, au calculat minţile deştepte ale complexului. Or, zice-se, minerii Văii Jiului nu ar fi în stare nicicând să asigure producţia aceasta. Dar, înainte să se afirme aşa ceva, mai bine s-ar căuta cauza. Care, îi auzim spunând pe unii, ar fi plata în regie, care l-ar fi scos din viteză pe minerul de la front. 
 
În tot cazul,
din cele aflate de la liderul sindical Mihai Lorincz, şi asta e de ţinut minte, ministrul Energiei s-ar situa în tabăra celor care nu agreează importul de cărbune. Deşi, repet, este un curent general de opinie că, fără import, ne paşte glaciaţiunea din punct de vedere al asigurării energiei electrice şi a celei termice. La un consens s-ar fi ajuns. Dacă se iau rapid măsurile care se impun, atunci, din toată cantitatea asta Valea Jiului ar urma să asigure cam 30 de mii de tone de cărbune. 
 
Vestea bună 
care-i va face pe oameni să uite, pe moment, de grijile zilei de mâine este că, tot la discuţiile astea, s-a căzut de acord să se dea primele de vacanţă sistate în luna iulie. Ele ar urma să fie plătite în intervalul 27-31 octombrie.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Prezentă joi, într-o emisiune la un post naţional de televiziune, deputatul hunedorean liberal Carmen Hărău a făcut o s[..]
02.08.2015, 21:45   |    0 comentarii
Miercuri, într-o emisiune la B1TV, deputatul hunedorean Carmen Hărău a abordat, într-o manieră extrem de dură, pro[..]
09.07.2015, 17:30   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter