Dacă e sfârşit de brumărel, e festival de umor în Gorj. Un festival cu tradiţie, închinat celui care a fost marele Ion Cănăvoiu. Prima ediţie a avut loc în octombrie 1993, la un an de la moartea umoristului, ajungându-se, acum, la ediţia a XXII-a. Chiar dacă sunt vremuri grele, e de admirat strădania organizatorilor (C.J.C.P.C.T. Gorj şi instituţiile partenere) de a menţine această acţiune pe harta festivalurilor româneşti de umor.

Nu am ajuns la timp, pentru a participa la toate activităţile prevăzute în program. Am ratat Vernisajul Salonului Internaţional de Caricatură şi lansarea unor publicaţii, la Muzeul Judeţean Gorj. Dar m-am răzbunat, la masa de seară, când maestrul Leonte Năstase „mi-a făcut figura”, îmbogăţindu-mi colecţia cu încă un portret reuşit. Duminică, la Bâltişoara, am avut o zi deosebit de frumoasă, datorită, în primul rând, reîntâlnirii cu oameni dragi, organizatori şi premianţi. Tradiţionalele castane şi boabe de porumb fiert, nucile şi vinul ne-au aşteptat, ca în fiecare an.  Fetele din Ansamblul Folcloric din Bâltişoara ne-au încântat cu programul artistic, dar şi cu frumoasele costume populare. Dacă n-am fi fost în pragul iernii, aş fi crezut că – vorba cântecului – „au plecat olteni la coasă”. Dar aşa, a rămas un mister lipsa flăcăilor din ansamblu.

Gala Laureaţilor, coordonată de domnul Ion Cepoi, a fost un alt prilej de bucurie, pentru că am obţinut premiul al III-lea, la secţiunea „Fabulă”. Bucuria este cu atât mai mare cu cât din juriu au făcut parte „fiul Gorjului” – Alexandru Păsărin, scriitorii Horia Gârbea, Nicolae Dragoş, Spiridon Popescu, Ion Popescu Brădiceni, preşedinta juriului fiind doamna doctor Elis Râpeanu. Frumosul trofeu pe care mi l-a înmânat domnul Viorel Surdoiu şi-a găsit locul alături de celelalte două, obţinute la ediţii anterioare. 

 

Fabula zdrenţei

 

Uzată, fără niciun rost, ajunse

Să şteargă prafu-n ultimă instanţă,

Să frece duşumele, vase unse…

Da, aţi ghicit, e cunoscuta zdreanţă.

 

Nu ştiu exact în ce împrejurare

Un scamator, găsind-o-n calea sa,

A introdus-o în 

jobenu-i mare

Şi-a transformat-o iute în basma.

 

Morala se cam poate intui

Şi-n viaţă este, clar, verificată:

Chiar şi o zdreanţă poate deveni,

Ca printr-o vrajă, o basma curată.

 

Metamorfoză

 

O omidă-ambiţioasă

Se târa pe-un trunchi de nuc

Spre o frunză mai gustoasă,

Însă zilele se duc

Şi lepidopterei, iată, 

Cum era de aşteptat,

Aripi i-au crescut îndată,

Deci, s-a metamorfozat.

Îmboldit de aspiraţii

Fluturele-n zbor s-a dus

Şi-a lăsat în pom confraţii

Şi-i priveşte-acum de sus,

Cu-aroganţă şi tupeu.

 

Morala:

Şi la oameni e aşa:

Unii se târăsc din greu

Pentru a se înălţa.

 

Sperietoarea de ciori

 

Proptită lângă doi arţari,

Stătea în câmp, privind spre nori,

Cu ochii – nasturi negri, mari –

Sperietoarea pentru ciori.

Din paie-a fost, cândva, făcută,

Cu scopul clar de apărare,

Cu ochii ageri, dar tăcută,

“Bau-baul” pentru zburătoare.

Sta singură în câmp, retrasă,

Iar ciori veneau destul de rar,

Dar de o vreme-i bucuroasă

Că-i dă târcoale un măgar.

Măgarul îşi ieşea din fire,

Atât de dragă îi era,

Încât la fiece-ntâlnire

Să o mănânce îi venea.

Ea îl privea cu resemnare,

Când, lacom, o gusta un pic

Ştiind că e sperietoare

De păsări, nu pentr-un amic.

N-a ripostat, l-a tot lăsat

Măgarul zilnic se-nfrupta

Şi, cum era de aşteptat,

Doar ochii au rămas din ea –

Doi nasturi negri, mari şi trişti…

 

Mesajul fabulei e clar:

Când eşti de paie, sigur, rişti

Să te mănânce un măgar.

• 
•