30.10.2014,  20:17:08 | 7 comentarii | 1522 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Prim-ministrul Victor Ponta a vizitat judeţul Hunedoara / Şanse mari pentru economia hunedoreană
de Mihaela PETROŞAN
Premierul a făcut vizite de lucru la combinatul Arcelor Mittal din Hunedoara, la Termocentrala Mintia, după care s-a deplasat în zona Bradului. Într-o serie de declaraţii date jurnaliştilor, prim ministrul Victor Ponta, care este şi candidat la Preşedinţia României, a punctat câteva repere ale interesului guvernamental pentru judeţul Hunedoara.
 
Siderurgia hunedoreană mai are o şansă
Premierul României a declarat că perioada dificilă pentru siderurgie a trecut şi vin vremuri mai bune, atât pentru companii, cât şi pentru angajaţi.
„Am fost şi la Galaţi, am vrut să vin şi aici la Hunedoara pentru a vedea, pe de o parte, care este situaţia investitorilor, a celor două companii. Dacă la Galaţi am văzut investiţiile noi şi faptul că în sfârşit era o atmosferă optimistă după nişte ani foarte grei de criză privind locurile de muncă, producţia şi investiţiile în continuare, şi aici înţeleg de la conducere că e primul an după mulţi ani de criză când se trece pe plus, pe profit, se garantează locurile de muncă, se bazează toată lumea pe o creştere a producţiei şi nu pot să spun decât două lucruri: în primul rând că toate eforturile pe care le-am făcut din 2012 încoace au fost să salvăm siderurgia, pentru că se punea problema să se închidă cu totul din cauza preţurilor la energie şi din cauza crizei europene şi mondiale. Mă bucur să văd că le-am reuşit. O să ajutăm în continuare toate companiile şi marii consumatori care creează şi păstrează locuri de muncă, şi ştiţi foarte bine că am obţinut şi de la Comisia Europeană schema de ajutor. Şi, de asemenea, prin reducerea contribuţiilor de asigurări sociale îmi doresc un lucru, pe care-l spun şi marilor angajatori şi celor mai mici, că poate e momentul să-i ajutăm mai mult şi pe angajaţi şi ceea ce rămâne, cei 5 la sută, poate merg spre creşterea veniturilor pentru că e nevoie, sigur, ca fiecare companie să fie competitivă, dar e nevoie ca oamenii care trăiesc din salariu, din munca lor, să simtă şi ei că mergem în direcţia bună şi că vremurile grele au trecut. Vreau să văd companii şi patroni fericiţi, dar vreau să văd şi angajaţi care simt că pot să câştige, să aibă un plus la salariu, să aibă dincolo de siguranţa locului de muncă un venit ceva mai bun. O să creştem, după cum ştiţi foarte bine, şi pe cale legislativă, salariul minim. Am redus CAS-ul şi cred că cele mai multe dintre companii vor lăsa acest câştig suplimentar pentru o mai bună salarizare şi pentru a investi în continuare în tot ceea ce este nevoie pentru retehnologizare şi creşterea producţiei”, a spus prim-ministrul Ponta.
 
Avantajele autostrăzilor
Victor Ponta a mai explicat faptul că există premisele unei dezvoltări economice deosebite, mai ales datorită unor facilităţi acordate investitorilor. „Scutirea de impozit a profitului reinvestit, iată în sfârşit e profit şi la Hunedoara şi sunt convins că se va duce spre investiţii, iar partea noastră de sprijin legislativ şi economic-financiar va fi dublat. Hunedoara e chiar un loc avantajat din acest punct de vedere pe zona de infrastructură pentru că ştiţi că cele mai avansate lucrări pentru infrastructura rutieră, pentru autostradă, sunt în această zonă. Pe 15 noiembrie se închide în sfârşit toată lucrarea până la Sibiu, se lucrează pentru Deva-Lugoj şi asta cred că va ajuta orice fel de investiţie şi dezvoltare economică a unei regiuni, a unei zone, a unui judeţ care a fost foarte, foarte lovit de criza economică. Pentru că ştiu foarte bine că judeţul e în două zone: Valea Jiului, şi zona Devei şi a Hunedoarei, şi toate investiţiile în infrastructură şi sprijinul pentru agenţii mari economici sunt pentru a compensa pierderile de locuri de muncă şi efectele produse de crizele succesive care au lovit această zonă. (...) Am discutat cu foarte mulţi angajatori şi mulţi mi-au spus că dacă statul s-a ţinut de cuvânt şi am făcut acea reducere de 5 la sută, lucrul acesta se va vedea şi în veniturile salariaţilor. Sunt firme private, îşi fac planul de afaceri fără să le obligăm noi, dar eu sunt convins că peste tot firmele serioase vor folosi acest stimulent pus la dispoziţie de politica guvernamentală pentru a investi în tehnologie şi dezvoltarea producţiei, dar şi pentru a recompensa o forţă de muncă ce este din ce în ce mai bine pregătită şi mai calificată”, a mai spus Ponta.
 
Energetica rămâne prioritară
Prim-ministrul Victor Ponta a mai punctat faptul că există o preocupare majoră a guvernului pentru revitalizarea şi menţinerea strategică a Complexului Energetic Hunedoara: „În 2012 şi Complexul Energetic Oltenia, pe care eu îl ştiu mai bine pentru că e din regiunea pe care o reprezint, dar şi Complexul Energetic Hunedoara erau în faliment, erau în stare de a fi închise. Or, din 2012 până acum am făcut eforturi uriaşe şi facem în continuare pentru că trebuie să salvăm aceste companii care produc energie termo. România are un uriaş avantaj având toate tipurile de energie: şi hidro, şi nucleară, şi regenerabilă, şi termo. Şi nu vorbesc aici doar de salvarea locurilor de muncă ce sigur e esenţială, vorbesc despre strategia noastră de a fi independenţi energetic. Pentru asta avem nevoie de producţie de energie termo. Pentru asta mai e CE Oltenia şi Hunedoara. Prin toate măsurile pe care le-am luat încercăm să le aducem pe o perspectivă clară de viitor şi de retehnologizare şi de încadrare în nişte preţuri competitive. Nu o să fie niciodată preţul la energia produsă la Hunedoara egal cu preţul de la morişca de vânt din Dobrogea. E logic. E imposibil să vrei aşa ceva. Dar să reuşeşti să păstrezi un loc pe piaţă pentru toate cele patru tipuri de energie, din punctul meu de vedere este un obiectiv fundamental pentru independenţa energetică a României”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (7 )

#1 mineru31.10.2014,  06:54:04
DL PONTA REZOLVATI CU PENSIILE MINERILOR ALTFEL IN 16 NOIEMBRIE O SA IMPARTITI LA 30 NU LA 20 SI NU PREA IESE PROCENTUL.
#2 geo31.10.2014,  07:37:57
MINCIUNI ,MINCIUNI,MINCIUNI
#3 Raul31.10.2014,  08:34:47
Si Udrea a facut la fel, tot in salopeta si casca cerea voturi....Rusine !
#4 Daniel01.11.2014,  03:45:09
Sa fie lasati investitori sa vina in romania si sa creeze locuri de munca sa nu li-se mai puna taxe peste taxe si tot felul de biruri si din cauza asta sa nu plateasca muna.
#5 ionel01.11.2014,  20:53:44
Care investitori sa fie adusi? Minciuni electorale!!! VLAD TEPES PRESEDINTE!! Un ca ala mai face dreptate in Romania!!!
#6 jan02.11.2014,  22:14:19
Nu mai cenzurati comentariile despre domnul Poanta!!!Sunteti de la securitatea cumva???comunistilor!!!
#7 yonel02.11.2014,  22:39:12
Despre ce vorbesti?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
La limită, cu doar 50,37 la sută din voturi, Victor Ponta a reuşit să fie pe primul loc în judeţul Hunedoara, conform d[..]
17.11.2014, 20:05   |    0 comentarii
Premierul Victor Ponta se va afla astăzi în judeţul Hunedoara. Fiind campanie electorală, acest lucru nu pare senzaţional, social-de[..]
29.10.2014, 20:35   |    2 comentarii
- Domnule Victor Ponta, ce asigurări puteţi da că nu se vor mai tăia pensiile?
- Trebuie să recunosc că [..]
29.10.2014, 20:28   |    3 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter