15.04.2010,  16:26:10 | 0 comentarii | 240 vizualizari
Şedinţă la Marmosim
de Loredana JUGLEA
Eşecul de la Millenium Giarmata i-a băgat pe jucătorii lui CFR Marmosim Simeria în şedinţă. „Nu aveţi nicio scuză”, le-a transmis antrenorul Mirel Biriş jucătorilor, la şedinţa de analiză de după meciul cu Giarmata. Obişnuiţi cu succesele din tur, simerienii cunosc acum şi reversul medaliei. O singură victorie în retur şi numai două goluri marcate au tensionat atmosfera în vestiar. Cel mai mult suferă jucătorii din punct de vedere financiar, care în partea a doua a campionatului au ratat prime frumoase. Fotbaliştii au încasat doar 7 milioane de lei vechi de căciulă, deşi îşi puteau completa veniturile cu primele din meciurile cu ACU Arad, Jiul Rovinari sau Becicherecu Mic. „Am pierdut pe mâna noastră, la Giarmata. Nu am marcat din nou, deşi am avut vreo cinci sau şase ocazii. Arbitrul Erdei are experienţă şi ne-a „ciupit” când trebuia, dar nu din cauza brigăzii de arbitrii am pierdut. Toţi cei patru fundaşi sunt vinovaţi la faza golului. În vestiar este presiune, pentru că lipsesc rezultatele, dar trebuie să trecem şi peste asta. Nu suntem nici la retrogradare, nu avem obiectiv nici promovarea. Echipa joacă, dar nu marcăm”, a spus antrenorul Mirel Biriş. Acesta a luat o decizie radicală înaintea meciului foarte important de vineri, cu liderul Pandurii II Târgu Jiu. „Nu vor face deplasarea nici Dăscălescu, nici Păcurar şi nici Neamţ. Vom juca în atac cu Ungureanu şi Chelariu, iar la nevoie vom juca şi cu Vişan. Echipa nu are constanţă, dar mă aşteptam la aşa ceva. Media de vârstă a primului 11 din ultimul meci a fost de 20 de ani şi jumătate”, a mai declarat Mirel Biriş.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter