09.11.2014,  22:07:23 | 0 comentarii | 1011 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vineri şi sâmbătă, / Vulcanul se scaldă în muzică
de Gheorghe OLTEANU
Muzică de toate felurile, dacă e să te iei după manelele care răzbat din apartamentele sau din localul cu specific în care boxele sunt date la maximum, de acordeon şi saxofon, dacă te întâlneşti cu vreo cununie sau cumetrie care se întoarce de la biserică, ori de populară, cu sârbe şi hore, dacă-ţi este dat să intri într-o sală de nunţi.
 
Sunt, însă,
două localuri în care se cântă constant folk sau piese care-ţi mergeau direct la suflet prin anii ’80. “La Ţugu”, fiindcă sâmbăta mai cade câte o nuntă, un botez sau vreo petrecere în familie, seratele muzicale se ţin în zilele de vineri. Acum nu chiar în fiecare vineri, e adevărat, dar nu trec două săptămâni fără ca folkiştii Cristi Râpa şi Nicu Poroabă să nu se desfăşoare. Aşa cum a fost acum, vineri, când celor doi li s-au alăturat, cu vocile, Nicky Kilin şi Simona Duna. Restaurantul a fost plin. Vulcăneanul Remus Hărşan, de exemplu, acum medic la Spitalul Judeţean Timişoara şi lector la Facultatea de Medicină, a venit întins din capitala Banatului, ca să prindă cântarea. Ca să nu mai zic cât de supermulţumit a fost Cătălin Ţugulea, patronul restaurantului. 
 
E drept, sunt destui 
clienţi care se înfiinţează degrabă sperând că se vor produce acolo şi băieţii de la Strings. Dar, deocamdată, nu. A cântat, în schimb, câteva piese Emil Horvat, fostul solist vocal al grupului Strings. I-am adus aminte de “Love Hurts”, o piesă dragă lui, la care – a recunoscut şi el – eu îi făceam armonia ca-n originalul lui Nazareth. Pe bune că l-aş fi acompaniat, numai că nu am avut la mine “Fender”-ul. Cu Emil m-am întâlnit, de fapt, şi a doua zi seara. 
 
De data asta
la “Andante”, la Dani Anghel, cum îi mai zic prietenii şi obişnuiţii localului. Aici s-a produs, împreună cu Adi Câmpean, pe care nu trebuie să-l mai prezint, aşa de cunoscut e. Cei doi sunt împreună de ceva vreme şi fac un duet reuşit, din moment ce au localul şi publicul lor din Petroşani pentru care performează în mod constant. Asta n-a fost nicidecum prima apariţie a lor la “Andante”. Au mai cântat, invitaţi tot de Dani, patronul, şi de prietenii lui. Acum, sâmbătă, ei şi-au încântat audienţa până aproape de miezul nopţii.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter