12.11.2014,  20:40:49 | 10 comentarii | 1844 vizualizari GALERIE:     FOTO    
D-na Bodea de la ITM a uitat să menţioneze în Declaraţia de avere un credit contractat în 2009. Un motiv în plus ca Agenţia Naţională de Integritate să-i analizeze, în detaliu, veniturile şi activitatea
de Cătălin DOCEA
Așa cum am arătat deja în cotidianul nostru, Agenția Națională de Integritate (ANI) analizează din punct de vedere legal activitatea d-nei Ileana Bodea, șef serviciu Sănătate și Securitate în Muncă Petroșani în cadrul ITM Hunedoara. Simultan cu veniturile realizate de la funcția de bază, d-na Bodea a încasat cu mai multe mâini de la societăți comerciale private, pentru activități care nu pot fi asimilate celor didactice (fie și pentru simplul fapt că SRL-urile și SA-urile nu au calitatea de unități de învățământ). Și, pe cale de consecință, pentru că există deja precedente în materie (soluționate de instanțele de judecată), d-na Bodea riscă să fie declarată incompatibilă. Și, timp de trei ani, să nu mai poată profesa. După umila noastră părere, d-na Bodea se află oricum într-o incompatibilitate cel puțin morală atâta vreme cât exprimă puncte de vedere în raport cu activitatea unităților miniere viabile din Valea Jiului în condițiile în care soțul său ocupă o funcție de conducere în industria minieră. Cum însă nu acesta este subiectul zilei, preferăm să-l detaliem la momentul apariției unor elemente de noutate.
 
La data de 10 aprilie 2010,...
...jurnalistul Marius Mitrache, colaborator ziare.com, publica pe site-ul menționat un foarte interesant articol, intitulat “Dealer Kia, închis după ce și-a țepuit clienții” (click aici pentru a vedea articolul original). Dl. Mitrache relatează cazul unei familii din Petroșani. Care, în luna iunie 2009, a plătit unui dealer auto din Râmnicu Vâlcea suma de 7.530 de lei sub forma unui avans pentru achiziționarea unui autoturism nou. Ulterior, întrucât i s-a spus că mașina nu poate fi livrată decât după achitarea integrală, familia din Petroșani a achitat și diferența, în sumă de 42.464 de lei, după ce - în septembrie 2009 - a făcut un împrumut în bancă. Cu toate acestea, autoturismul nu i-a fost livrat nici la data apariției articolului redactat de dl. Mitrache, respectiv 10 aprilie 2010.
 
Familia păgubită...
...este, după cum spuneam, din Petroșani. Ne confirmă și dl. Mitrache în articolul menționat, asezonat cu declarații elocvente și o fotografie, toate ale d-nei Bodea. Căci, v-ați prins probabil deja, familia păgubită în acel caz a fost chiar familia d-nei Bodea, și atunci, dar și acum, șef serviciu Sănătate și Securitate în Muncă Petroșani în cadrul ITM Hunedoara.
 
Articolul citat...
...aduce câteva informații importante, pe care le redăm punctual în cele ce urmează:
- “Păgubiții (familia Bodea – n.r.) au scos bani din bancă pentru a-și achita mașina, dar în loc să se bucure de autoturism au ajuns să plătească de aproape 9 luni de zile în fiecare lună 1.000 de lei creditul la bancă”.
- “Am plătit în data de 24.06.2009 un avans firmei Planet Motors SRL de 7.530 de lei, deoarece am dorit să-i cumpăr o mașină băiatului meu. Cei de la firmă după un timp mi-au spus că importatorul nu livrează mașina până n-o achit integral, iar în aceste condiții în septembrie am făcut un împrumut în bancă și am achitat diferența de 42.464 lei.
În termen de 10 zile, potrivit contractului, ar fi trebuit să mi se livreze mașina însă au fost depășite toate termenele. Am sunat și la importator, la KIA Motors, iar ei și-au cerut scuze și au zis că or să rezolve problema. A trecut însă aproape un an și eu nu am mașina și nici nu am reușit să îmi recuperez banii, declară Ileana Bodea, păgubit”.
 
Rețineți, vă rugăm,...
...din pasajele anterioare o informație relevantă: în luna septembrie 2009, familia Bodea a făcut un “un împrumut în bancă” și a achitat “diferența de 42.464 lei”. Să pornim acum spre integritate.eu și itmhunedoara.ro, cele două pagini de internet care găzduiesc Declarațiile de avere, reactualizate periodic, ale d-nei Ileana Bodea, șef serviciu Sănătate și Securitate în Muncă Petroșani în cadrul ITM Hunedoara.
 
Am analizat...
...absolut toate Declarațile de avere depuse de către d-na Bodea (la 30.04.2009, 27.10.2010, 03.06.2011, 05.06.2012, 31.05.2013 și 22.05.2014). Publicăm, de altfel, în facsimil și rubrica “Datorii” a fiecăreia dintre declarațiile amintite. Așa cum veți constata și dvs., d-na Bodea nu a menționat în absolut niciunul dintre aceste documente publice faptul că ar fi contractat un credit. Nici dl. Adrian Bodea, soțul acesteia, n-a menționat – în declarațiile depuse în toți acești ani – că familia sa ar fi contractat un credit. Dacă ar fi să raportăm valoarea împrumutului la sumele achitate lunar ca rate (1.000 de lei / lună), este evident că împrumutul respectiv ar fi trebuit să fie menționat (în afara cazului unei rambursări anticipate) în cel puțin 4 (patru) Declarații de avere consecutive, anuale.
 
Avem, la acest moment,...
...două variante de lucru. Prima variantă ar fi că, în realitate, familia Bodea nu a contractat niciun credit și că, la redactarea articolului, d-na Bodea a declarat în mod nereal că ar fi plătit respectivele sume, aproape o jumătate de miliard de lei vechi, dintr-un împrumut bancar. Poate pentru a nu stârni suspiciuni după ce a plătit, în decurs de câteva luni, mai mult de jumătate din veniturile anuale de la acea vreme ale familiei sale.
Dacă lucrurile stau astfel, comportamentul d-nei Bodea contravine flagrant “Codului etic și de integritate al funcționarilor publici și al personalului contractual din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara”.
A doua variantă ar fi că, într-adevăr, familia Bodea a contractat un împrumut bancar, așa cum se menționează în articol, dar soții Bodea nu l-au menționat în Declarațiile de avere începând cu luna septembrie 2009 și până la momentul rambursării integrale. Ceea ce contravine legislației referitoare la obligativitatea completării și depunerii Declarațiilor de avere și interese. În această situație, în culpă ar fi atât d-na, cât și dl. Bodea.
 
Indiferent...
...cum stau, în realitate, lucrurile, o treabă este certă. Pentru că veniturile, activitatea și comportamentul d-nei Ileana Bodea lasă loc unor mari semne de întrebare, aspect nepermis în cazul unui funcționar public, ocupant chiar al unei funcții de mare răspundere și conducere, dar și pentru că funcționarii publici sunt obligați să militeze pentru păstrarea aparenței de integritate (ca factor determinant al încrederii opiniei publice în instituțiile statului), considerăm că se impune o analiză detaliată atât din partea Agenției Naționale de Integritate, cât și din partea altor organisme de control cu atribuții în domeniu. Dacă d-na Bodea a mințit în legătură cu un credit, ori dacă soții Bodea au omis să îl menționeze (deși era obligatoriu) în Declarațiile de avere, d-na Bodea poate fi oricând predispusă la asemenea chestiuni. 
Dacă, de exemplu, aceeași doamnă Bodea a omis să ne spună și toate firmele de la care a încasat la greu, cu zece mâini, în discordanță cu prevederile legale? Vom reveni.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (10 )

#1 Marcel13.11.2014,  01:20:43
Asta este Romania pe care o promovam! Plin de hoti si mai ales incompetenți in posturi de conducere... macar presa le face sa le mai fie catusi de putin frica... cei de valoare dispar incet si ramanem cu acesti oameni fara caracter, constiinta si demnitate... de demisie ce sa mai vorbim...
#2 bebe13.11.2014,  08:20:49
bravo tanti leana ! asta da moralitate,traiasca partidul !
#3 relu13.11.2014,  09:47:06
la minele din valea jiului se intimpla tot felul de minuni bagate sub pres de doamna leana care insa la nunta baiatului a avut cortul plin cu sefi si sefuleti din minerit veniti acolo sigur din prietenie oare directorul de la lonea ce trebuie sa mai faca sa se ia o masura impotriva lui, doamna a rezistat cu toate guvernarile dar acum psd daca vrea sa ne convinga inainte de alegeri trebuie sa schimbe decisiv atit la itm cit si la lonea.sa nu uitam ca trei oameni zac in puscarie si alti trei zburda zglobiu si le rid in nas din functii de conducere cu toate ca au fost partasi la momentul petrila 2008.
#4 doru13.11.2014,  10:26:29
e jenant pentru un partid serios ca psd sa si asocieze numele cu aceasta figura controversat si de trista amintire va trebui promovat un om serios curat de exemplu domnul puscas sau dl burdea sau dl bagaian oameni seriosi care stiu meserie si sinte deasupra oricaror banuieli.
#5 Daniel13.11.2014,  12:39:26
Mai uita omul dar itemeu acesta si nu acuz o spun asa a cam tinut firmele de paza in brate cam toate, cica este bunastare in ro dar se angajeaza numai pensionari cu 2000 de lei noi ca nau din ce traeste,.
#6 Daniel13.11.2014,  12:54:08
Cei doua sute de mii si ceva care au votat nul sunt iluminati restu sunt oameni cu caracter slab si usor de convins ca un pliant iti mareste pensia si salariul si iti da loc de munca.
#7 Bogdan14.11.2014,  01:27:41
doru PSD\'ul nu a fost in stare sa schimbe mai nimic in functiile institutiilor... ministerele si guvernul au fost importante... in rest Dumnezeu cu mila... la ITM dl. Puscas, dl. Bordea, dar degeaba... cine cotizeaza primeaza... non-valoare si hotie si vrem sa functionam mai bine... p.s. nu uitati sa i votati!!!
#8 unu18.11.2014,  08:45:34
bine ca umbli sa dai sanctiuni la oameni,hoato


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Este angajată ca să aplice legea, dar a uitat să o respecte! Vorbim despre Ileana Bodea, șef SSM Petroșani în cadrul IT[..]
29.10.2014, 18:50   |    8 comentarii
Teoretic, având în vedere faptul că acest caz a fost deja detaliat în presa locală, ar fi fost firesc să nu-l[..]
27.10.2014, 20:42   |    4 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter