Domnul din imagine se numeşte Aladar Staulinger. Locuieşte în Lonea şi este pensionar minier. Fiul său lucrează la mina Lonea. Ieri, dl. Staulinger ne-a aşteptat dis de dimineaţă la redacţie. Motivul vizitei la redacţia ZVJ îl puteţi afla mai jos.

 

Dl. Staulinger, care pare a fi un om foarte serios, a fost la cumpărături la un supermaket din Livezeni. A avut în portofel nu doar bani, ci şi tichete-cadou primite de fiul său în calitate de angajat al minei Lonea. Dl. Staulinger a pus în coş şi o maşină de tocat. Când să plătească, i s-a spus că dacă plăteşte cu tichete maşina nu va mai beneficia de garanţie. Alt angajat al magazinului i-a comunicat că dacă va face mai multe cumpărături atunci va putea să achite maşina de tocat cu tichetele-cadou. Zis şi făcut. Plasele pe care dl. Staulinger le avea în mâini burduşite cu cumpărături dovedeau că pensionarul nostru a luat de bună recomandarea angajatului. Numai că, la casă, aceeaşi surpriză: i s-a spus din nou că dacă plăteşte maşina cu tichete, nu va mai beneficia de garanţie. „Am plătit cu bani, ce era să fac... Vă rog să scrieţi la ziar întâmplarea mea, să nu păţească şi alţii la fel. Nu înţeleg cum fiul meu a putut să-şi cumpere şi televizor pe tichete, iar eu nu am putut să-mi cumpăr o maşină de tocat?”. Această întrebare nu mi-a lansat-o doar mie, ci şi angajatului magazinului respectiv. Care i-a răspuns că la alte magazine se poate, dar la ei nu. Eu chiar nu ştiu ce să-i răspund. Însă, văzându-l un om foarte serios, am consimţit să-i scriu păţania în ziar. Nu de alta, dar să n-o mai păţească şi alţii… Şi iată cum o banală cumpărătură a unei maşini de tocat carne s-a transformat întruna de tocat… nervi.