23.04.2010,  15:01:38 | 0 comentarii | 425 vizualizari
La Lonea se vor ridica 4 blocuri
de Paula ENACHE
Criza de locuinţe sociale de la Petrila ar putea fi rezolvată în câţiva ani. Aceasta când primăria va finaliza  construcţia a patru blocuri la Lonea. Banii pentru ridicarea acestor edificii provin de la Guvern, circa 1.300.000 lei, iar restul de 500.000 lei din bugetul local.
Lucrările avansează pe zi ce trece, iar anul acesta, edilii vor să realizeze cât mai mult din lucrare. „S-a turnat fundaţia la primul bloc şi s-a pus cofragul la cel de-al doilea. Anul acesta avem programat să turnăm fundaţiile la toate cele patru blocuri, iar pe unul dintre ele să-l ridicăm complet până la acoperiş”, ne-a declarat Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila.
Lucrările la blocurile de locuinţe sociale au început încă din toamna anului trecut, iar acestea sunt executate de firma Eco Frigotehnica  SRL. Termenul de execuţie al construcţiei este de 24 de luni.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter