26.04.2010,  15:18:30 | 0 comentarii | 496 vizualizari
În meciul cu F.C. Hunedoara Uricaniul a fost furat cu arbitrii
de Ziarul Vaii Jiului
Cele două goluri lăsate în poarta gazdelor şi punctele cu care fotbaliştii de la F.C. Hunedoara au plecat de la Uricani au fost realizate numai şi numai cu concursul arbitrului de centru şi al colegilor săi de pe margine. Asta este părerea unanimă a uricănenilor care, sâmbătă, 24 aprilie, au venit la stadion dornici să vadă meciul echipei locale în compania unei pretendente la promovare.
 
La final, 
oficialilor uricăneni le-ar fi ajuns la urechi că asta ar fi spus, voalat, cu jumătate de gură, chiar şi persoanele oficiale care au însoţit echipa hunedoreană. E clar, se putea auzi printre uricăneni, au venit chitiţi pe noi. Să câştige în orice fel. Ăsta-i adevărul, pentru că arbitrajul a fost clar de partea lor. Comanda ar fi fost de la Deva: Hunedoara să ia puncte la Uricani!
 
Atmosfera de pe stadion s-a
tensionat cam cu cincisprezece minute înainte de fluierul de începere a partidei. Când gălăgioasa şi tulburenta galerie hunedoreană, formată din vreo treizeci şi ceva-patruzeci de tineri îmbrăcaţi în negru, a coborât din microbuzul cu care venise. Băieţii nu au intrat bine pe poarta stadionului, că şi au început să dea cu pietre, cu petarde şi cu ce le cădea în mână înspre suporterii uricăneni din tribună. Nu au fost scutiţi de acest deosebit salut de bine v-am găsit nici poliţiştii comunitari. Cineva vorbea că, de la o petardă, unuia dintre aceştia i-ar fi luat foc uniforma. După intervenţia forţelor de ordine, hunedorenii au fost împinşi înspre marginea estică a terenului. Unde şmecherii, înjurând şi continuând harţa cu agenţii comunitari, şi-au desfăcut bannerele, steagul şi au început să cânte. Dar şi să strige porcării de genul “Uricani, oraş de şobolani şi de ţigani“ şi  “Ole, ole, ole, să vă f***m mamele!”. Bă, i-a strigat unul dintre ei portarului hunedorean, dacă nu-i omorâţi pe ăştia nu mai plecaţi de aici! 
 
Încă de la primele schimburi 
de pase s-a văzut că meciul o să fie unul tensionat. Cu miză pentru Hunedoara. Au fost minutul şi faultul. Cele dintâi faze mai deosebite cu şuturi pe poartă le aparţin uricănenilor. Galeria hunedoreană începe să cânte. Să cânte, dă-i naibii, că aşa nu are nimeni cu ei! zice nu ştiu care din preajma mea. De pe partea cealaltă, a uricănenilor, se strigă Hai, Uricaniu’! Printre mai scăpă câte un “Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”, însoţită de dedicaţia “Muie, Hunedoara!” Mai mult de patru bidoane cu apă s-au consumat doar în prima repriză la câte faulturi au fost. Cred că nici doctorul “Teracotă“ nu mai ţine minte de câte ori a trebuit să intre pe teren. Chestie care, la pauză, l-a făcut pe observatorul federal Sorin Ciocănuş să le atragă atenţia oficialilor ambelor echipe că ar fi bine ca băieţii s-o lase mai încet cu loviturile.
 
Faptul că arbitrul de centru
Alin Mariş este de partea hunedorenilor a început să se vadă spre finalul primei reprize. Şi a devenit cât se poate de clar în a doua parte a jocului. În care s-a jucat ceva mai mult fotbal, iar loviturile neregulamentare s-au mai rărit. Ambele echipe irosesc ocazii după ocazii de a deschide scorul. Mingea, trimisă de hunedoreanul Ovidiu Trăşcan, intră în plasele porţii lui Adi Farcaş în minutul 63. A fost ofsaid clar şi s-a văzut perfect că arbitrul de margine Marius Danciu a închis ochii la asta. Uricănenii din tribune, de pe marginea terenului şi de la balcoanele corpului administrativ simt că iau foc de mânie. Se fac schimbări în ambele echipe, iar Ciocârlan de la Minerul Uricani este eliminat de pe teren. Cartonaşul ăsta a fost clar cu dedicaţie, îl aud pe Mitică Panţu. Ăştia fac totul numa’ ca să promoveze Hunedoara! Golul egalizator al Uricaniului îi aparţine lui Irina. Dintr-o fază super de tot. Numai că stupoare! Papagalul de arbitru de margine, pe care, ulterior, am aflat că-l cheamă Sebastian Mateescu, a semnalizat ofsaid. Antrenori şi jucători, toată suflarea uricăneană se ia cu mâinile de cap! Aşa ceva nu se poate, dom’le! Ne fură pe faţă! În ciuda protestelor oficialilor uricăneni, golul nu rămâne valabil.
 
Este validat, însă,
cel de-al doilea al hunedorenilor. Cu toate că, de unde eram eu, s-a văzut că mingea şutată de Şaucă din centrarea antrenorului-jucător Mitrică nu ar fi ajuns în plasă. Balonul a lovit bara de sus şi a căzut în faţa liniei porţii. Nedreptatea asta i-a scos din sărite pe suporterii uricăneni. De la asta au pornit schimbul de înjurături şi bătaia cu strigături de după încheierea meciului. Nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea dacă centralul Alin Mariş lăsa să fie 1-1, a fost opinia celor care au venit să vadă fotbal curat, iar nu mânării menite s-o scoată promovată, cu orice preţ, pe FC Hunedoara. De fapt, ce-i de mirare? se comenta pe margine. Asta se întâmplă când o echipă cu resurse financiare la greu joacă cu una care doar ea ştie cum se descurcă cu banii.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter